Au fost gasite 433 articole pentru fonduri europene
Opoziția susține că micşorarea bugetelor pentru educaţie, sănătate, agricultură, fonduri europene va duce la "scăderea...
O nouă secţie pentru pacienţii care suferă de boli reumatice s-a deschis, luni, în localitatea Crasna, din judeţul Sălaj....
Peste un milion de fermieri vor primi sprijin în valoare de aproape 700 de milioane euro, începând de la jumătatea lunii...
România va avea un model unic în Europa în privinţa fondurilor europene, care va respecta principiul "Primul venit - primul...
Zece persoane, printre care doi primari și directorul APIA Botoșani au fost ridicate și conduse la sediul DNA Suceava pentru...
Contrazicându-l pe președintele Băsescu, ministrul Fondurilor Europene spune că schema de finanțare a locurilor de muncă...
Proiectul strategic Danubius are deja alocată o sumă de câteva milioane de dolari prin fonduri structurale şi a cărei...
Lucrările de reabilitare a aproximativ 500 de şcoli vor fi finalizate până în 2016 cu bani europeni, a spus ministru al...
Şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România afirmă că există "un impact real, vizibil şi imediat al finanţărilor...
Comisia Europeană va adopta miercuri oficial Acordul de parteneriat cu România pentru perioada 2014 - 2020, potrivit unor...
Ministrul Fondurilor Europene spune că absorbţia fondurilor este scăzută în ultimele două luni, însă procentul ar trebui să...
Comisia Europeană a anunţat un nou pachet anual de sprijin pentru Republica Moldova, în valoare de peste 100 de milioane de...
Ministrul ungar al economiei, Mihaly Varga, a anunţat joi că guvernul a decis îngheţarea unor cheltuieli bugetare în valoare...
Pe lângă proiectele publice în infrastructura de transport, mediu şi energie în exerciţiul financiar 2014-2020 sectorul...
Prioritatea guvernului român în privinţa utilizării fondurilor europene este reducerea decalajelor economice şi sociale faţă...
Absorbţie mai bună a banilor europeni în toate statele Uniunii poate contribui la relansarea economiei, spune ambasadorul...
De mâine încep lucrările la pasajul subteran de la Piața Sudului, a declarat primarul general Sorin Oprescu cu ocazia...
Aproape o cincime dintre tinerii care au accesat în ultimii ani fonduri europene pentru a-şi face ferme la ţară, s-au mutat...
Gestionarea deşeurilor menajere este deficitară în România, iar impactul asupra mediului înconjurător are importante efecte...
Proiect finanţat cu fonduri europeane pentru înfiinţarea unui centru de cercetări în domeniul hidrobiologiei şi biologiei...
Preşedintele Centrului Român pentru Energie, Alexandru Gal, afirmă că atragerea fondurilor europene întâmpină greutăţi din...
Documentul critică politica guvernului în domeniul absorbţiei banilor comunitari şi solicită demisia ministrului Eugen...
Moţiunea simplă depusă de PNL şi PDL privind fondurile europene va fi dezbătută luni în plenul Senatului.
Acordul de parteneriat cu CE indică modul în care autorităţile şi-au propus să atragă fonduri europene până în 2020. În...
Astăzi sunt cu toţii români şi se întâmplă, din când în când, să mai auzim şi de afaceri de succes, realizate cu fonduri...
Situaţia gradului de absorbţie a fondurilor europene va fi dezbătută astăzi în cadrul emisiunii "Problema la zi", difuzată la...
Ministrul fondurilor europene, Eugen Teodorovici, şi-a manifestat nemulţumirea faţă de modul în care sunt derulate...
Absorbţia fondurilor europene este în primele cinci luni ale acestui an sub aşteptările iniţiale, afirmă ministrul de resort,...
Tinerii care provin din grupurile vulnerabile vor fi ajutaţi de specialişti să-şi îmbunatăţească competenţele personale şi...
Comisia Europeană consideră că Acordul de parteneriat cu România pentru folosirea finanţărilor europene nu trebuie să fie...
Mihai Fâcă, secretar de stat la ministerul mediului şi schimbărilor climatice vorbește despre un proiect de succes pe fonduri...
Fondurile europene şi cele naţionale trebuie privite cu aceeaşi importanţă, atunci când vine vorba de corupţie sau de...
Fraudele împotriva bugetului comunitar costă bugetul Uniunii Europene aproximativ 600 de milioane de euro, în fiecare an.
Ministerul Fondurilor Europene anunţă eficientizarea plăţilor interne către beneficiarii din proiectele pe fonduri europene.
Universităţile şi companiile private pot primi finanţare europeană dacă se implică în cercetare, prin programul Orizont 2000....
Hartă: Primarul general Sorin Oprescu a declarat că pasajul subteran de la Piaţa Sudului este cel mai mare proiect de...
Programele propuse de organizaţiile profesionale vor fi transmise Comisiei Europene pentru evaluare şi selecţie până pe data...
Programul se derulează cu fonduri europene și are ca scop și reducerea cu peste 40 la sută a costurilor din primării.
Ministrul român al Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici i-a răspuns omologului său din Suedia, acuzându-l că îşi menţine...
IMM-urile care angajează tineri anul acesta vor putea beneficia de subvenţii europene de până la 1.300 de lei lunar, se arată...
Preşedintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae, a fost trimis în judecată pentru conflict de interese.
Infrastructura, competitivitatea şi capitalul uman se află printre priorităţile României prezentate n proiectul acordului de...
Proiectul, al cărui beneficiar este Primăria municipiului Aiud, are o valoare de 29,65 milioane de lei, este executat în...
Secretarul general al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, Carmen Drăgan, spune că în administraţia publică este...
Staţiunea Băile Govora a început să atragă tot mai mulţi turişti după reabilitarea infrastructurii cu fonduri europene.
Fondurile europene sunt contribuţii de la toate statele membre, care ajung într-un coş comun, după care se împart statelor în...
Se întâmplă în România, în judeţul Salaj, în mai multe localităţi, unde au fost construite cu fonduri europene.
350.000 de persoane din Bihor (România) şi Hajdu-Bihar (Ungaria) pot beneficia de un proiect medical în valoare de 2 milioane...
Premierul Victor Ponta afirmă că transporturile, mediul şi dezvoltarea urbană sunt considerate prioritare pentru a primi...
Ministrul pentru Societatea Informaţională a criticat dur serviciile furnizate de ANAF, după ce a trebuit să aştepte...
România va folosi, în următorii şapte ani, fonduri europene de peste 20 de miliarde de euro pentru transporturi şi mediu,...