Au fost gasite 72 articole pentru economic
Psihologul Adina Codreş ne explică cum vorbim cu micuţii despre criza financiară din familie.
Moneda naţională a crescut în raport cu euro cu 3 procente de la începutul anului.
Moneda românească a ajuns la o nesperată valoare de 4,13 lei pentru un euro.
Mihai Peticila ne explică măsurile luate prin proiectul de buget propus de guvernul Emil Boc.
Lumea şi România lui 2009 în declaraţii şi imagini.
Articole din Ziarul Financiar, Curierul Naţional şi Bursa.
IATA: Companiile din domeniul aviaţiei vor pierde 5,6 miliarde de dolari în 2010.
Guvernul Greciei a prezentat măsurile pe care le va lua pentru a scoate ţara din impasul financiar.
Un studiu recent arată ca toţi cei ce vor să se angajeze trebuie să stie sa lucreze cu calculatorul.
Mihai Peticilă ne vorbeşte astăzi despre domeniile în care s-au făcut şi încă se fac angajări.
Judecând după inflaţie, preţurile nu au crescut anul acesta cu mai mult de 4 procente.
Răsfoiţi aici ziarele centrale, editorialele, publicaţiile economice şi cele locale.
Preţul metalului galben a crescut doborând record după record.
O analiză prin perspectiva banilor pe care turiştii trebuie să-i dea pentru serviciile oferite.
4,7 milioane de lei pentru firme de tip start-up deschise de tineri.
Românul nu se mai arată prea interesat să se îndatoreze.
Maşinile noi au înregistrat recorduri negative de vânzări, iar cele vechi au cunoscut un declin.
Mihai Peticilă vă vorbeşte despre apartamente, dar de data aceasta despre cele vechi.
Anul 2009 nu a transformat promisiunile dezvoltatorilor imobiliari în realitate, dezamăgind clienţii.
Lumea se va confrunta totuşi cu o încetinire de durată a economiei.