Au fost gasite 947 articole pentru camera deputatilor
Majoritatea parlamentară va decide în privinţa modificării legii electorale, a declarat prim-ministrul Dacian Cioloş în...
Premierul Dacian Cioloş urmează să participe în Camera Deputaţilor la "Ora prim-ministrului
Preşedintele Camerei Deputaţilor cere stabilirea unui calendar clar privind modificările codurilor penal şi de procedură penală.
Senatorii şi deputaţii se reunesc astăzi în şedinţă solemnă consacrată împlinirii a 26 de ani de la revoluţia română din 1989.
Singurele alocări suplimentare la buget au fost la Academia Română şi la Agerpres, cu câte 1 milion de lei, şi la Institutul...
Parlamentarii au revenit asupra deciziei de a amâna adoptarea bugetelor Senatului si Camerei și au hotărât să le voteze cu...
Comisiile de buget-finanţe au amânat aprobarea fondurilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor.
Deputatul liberal Ioan Oltean poate fi reţinut şi arestat preventiv, în dosarul retrocedărilor ilegale. Colegul său, Cătălin...
Camera Deputaţilor a votat astăzi pentru ridicarea imunităţii deputatului Ioan Oltean în vederea reţinerii şi arestării...
Senatorii şi deputaţii vor încerca săptămâna aceasta să finalizeze toate proiectele de lege aflate pe ordinea de zi, în...
Cetăţenii care au credite imobiliare şi nu mai pot achita ratele, pot scăpa de datorie dacă predau băncii bunul imobiliar...
Proiectul de lege prin care clienţii băncilor pot ceda bunul ipotecat în schimbul stingerii datoriilor a fost adoptat de...
Consiliul va asigura expertiză juridică în privinţa proiectelor de lege care se află în dezbatere în comisiile de specialitate.
Un proiect de lege privind combaterea violenţei împotriva femeilor a fost adoptat astăzi de Camera Deputaţilor, fiind...
Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege privind decontarea de către stat a cheltuielilor cu evaluarea şi asistenţa...
Premierul desemnat Dacian Cioloş va prezenta astăzi componenţa noului cabinet, în cadrul unei conferinţe de presă, programată...
Liderul deputaţilor PSD, Marian Neacşu, a salutat înfinţarea instituţiei, în vreme ce deputatul UDMR Márton Árpád o vede ca...
Proiectul de lege a fost aprobat, în urmă cu puţin timp, de Camera Deputaţilor în calitate de for decizional.
Deputaţii din comisiile de Muncă şi de Sănătate au adoptat ieri un amendament prin care salariile tuturor bugetarilor ar urma...
Principalele legi și decizii adoptate în această săptămână în parlament.
După îndelungi dispute şi tensiuni între partidele de la putere şi cele din opozţiei, Camera Deputaţilor a adoptat cu o largă...
Programul "Şcoala după şcoală" a fost adoptat tacit, astăzi, de Camera Deputaţilor. Senatul este însă camera decizională.
Rezultatul final al votului Camerei Deputaţilor privind cererea de reţinere a fost de 123 de voturi pentru şi 119 împotrivă,...
257 de deputaţi au votat "pentru", 30 "împotrivă" şi 12 s-au abţinut astăzi în Camera Deputaţilor la votul legii. Proiectul...
Legea votului prin corespondenţă a fost aprobată cu 257 de voturi pentru, 30 împotrivă şi 12 abţineri.
Elevii de până la clasa a 4-a primesc de la stat 200 de lei pe lună pentru programul "Şcoala după şcoală", potrivit unui...
Comisia de Cod electoral a adus ieri o serie de amendamente proiectului adoptat în Senat, între care utilizarea votului prin...
Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a decis ca votul să fie secret cu bile pentru toate cererile de la DNA, a precizat...
Legea votului prin corespondenţă va fi definitivată astăzi şi va fi supusă votului miercuri în plenul Camerei Deputaţilor,...
Legea privind înfiinţarea Agenţiei pentru valorificarea bunurilor sechestrate urmează să fie dezbătută şi votată în plenul de...
La Senat, proiectul a fost susţinut de grupurile PNL şi PSD.
Legea stabileşte că toate persoanele fizice şi juridice au obligaţia să depună deşeurile în containere speciale sau să le...
Legea privind votul prin corespondenţă va fi dezbătută în regim de urgenţă, a decis astăzi Biroul Permanent al Camerei...
Prin acest act normativ este reglementat modul în care înlocuitorii laptelui matern, adică laptele praf, biberoanele şi alte...
Cererea preşedintelui Klaus Iohannis de reexaminare a Legii Dialogului Social a fost repinsă azi, prin vot decizional, în...
Anchetatorii au un nou dosar, al treilea pe numele fostului ministru Elena Udrea, pentru luare de mită, trafic de influenţă,...
În opinia liberalilor, propunerea iniţiată de Liviu Dragnea lezează libertatea de expresie şi îndepărtează România de...
Senatorul PNL Marius Paşcan spune că proiectul de lege este unul necesar şi completează vidul legislativ din acest domeniu.
Acordul privind ajutorul financiar rambursabil, în valoare de 150 de milioane de euro, acordat R. Moldova a fost ratificat...
În Camera Deputaţilor este aşteptat, în această după-amiază, votul final asupra proiectului de lege prin care se alocă un...
Proiectul de lege care prevede alocarea unui miliard de euro pentru reabilitarea sistemului de irigaţii ajunge săptămâna...
Premierul Victor Ponta a anunțat miercuri că Programul național pentru irigații ar putea fi adoptat prin ordonanță de urgență...
Senatorii au adoptat un proiect de lege care îi va obliga pe marii comercianți să vândă carne, fructe și legume în proporție...
Programul presupune acordarea unui tichet în valoare de 200 de lei pe lună pentru fiecare elev, la solicitarea părinţilor, şi...
Prin modificările aduse Legii veteranilor, va fi majorat, de asemenea, şi sporul pe care îl primesc invalizii şi veteranii de...
Iniţiativa legislativă a deputatului PSD Marius Manolache de modificare a Legii privind organizarea judiciară a fost respinsă...
Deputatii din Comisia pentru munca si protectie sociala asteapta un punct de vedere argumentat din partea executivului...
Deputaţii din Comisia de buget-finanţe au adoptat reintroducerea în Codul fiscal a articolului referitor la impozitarea cu...
Senatorii au început sesiunea de toamnă cu adoptarea noului Cod fiscal cu majoritate de voturi, în forma convenită de...
Reprezentanţii partidelor parlamentare se vor reuni joi pentru a încerca să ajungă la un consens asupra formei noului cod...
În opinia președintelui PSD, proiectul trebuie dezbătut în sesiunea ordinară a Parlamentului, pentru că ar fi necesare...