Au fost gasite 83 articole pentru bor
Este pentru prima dată după 1989 când Sfântul Sinod se află în situaţia de a-l judeca pe unul dintre membrii săi pentru...
Suveranul Pontif a primit invitaţii oficiale şi din partea Bisericii Ortodoxe Române, după cele venite de la reprezentanţii...
Premierul României, Sorin Grindeanu, şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, au transmis condoleanţe şi şi-au...
Biserica se află pe locul unde se crede că Iisus Hristos a făcut minunea înmulţirii pâinilor şi peştilor şi a fost aproape...
Candidează episcopul Iustin Sigheteanul, actualul Arhiereu Vicar al Episcopiei Maramureşului şi părintele Timotei Bel, exarh...
La Moscova s-au încheiat manifestările dedicate împlinirii de către Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii a vârstei de 70...
De origine georgiană, Antim Ivireanul este cel care a introdus limba română în cultul Bisericii.
Înălţarea Sfintei Cruci este singura sărbătoare mare din creştinism în care se ţine post.
CGMB a aprobat azi, la propunerea primarului general Gabriela Firea, suplimentarea cu 15 milioane lei a sumei pentru...
Creştinii ortodocşi şi cei greco-catolici sărbătoresc Înălţarea Domnului, la 40 de zile de la Paşte.
Reacţie a Bisericii Ortodoxe Române la piesa trupei Taxi "Despre smerenie".
25 de copii vor frecventa până în luna mai cursuri de limba română, la care vor fi predate şi elemente de cultură naţională.
În localitatea Bor, Valea Timocului, în Serbia, a avut loc astăzi deschiderea oficială a cursurilor de limba română, pentru...
Sărbătoarea Bobotezii şi Sfântul Ion încheie intervalul schimbului de an, în vreme ce pentru bisericile răsăritene, în zilele...
Procurorul general, Tiberiu Niţu, Gabriel Oprea şi patriarhul Bisericii Ortodoxe Române au fost reclamaţi penal la DNA pentru...
La Rososka sunt înhumaţi în prezent peste 70 de militari români căzuţi în timpul sângeroasei bătălii de la Stalingrad, în cel...
Părinţii şi elevii majori trebuie să depună cerere la şcoală până la 6 martie 2015 dacă vor să facă religie în semestrul al...
Reprezentanţi ai diferitelor culte creştine vor asista astăzi, la Roma, la vecernia prezidată de Papa Francisc în Bazilica...
Patriarhul Daniel îi încurajeazã pe români sã aibã mai mulți copii, pe care sã îi creascã în țarã. Apelul Patriarhului BOR e...
Patriarhia a trimis în decembrie scrisori primăriilor şi consiliilor judeţene din ţară prin care solicită bani pentru...
Reprezentanţii Academiei şi cei ai clerului din România se pronunţă împotriva exploatării de la Roşia Montană, la audierile...
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici au participat, în prima zi de Paşte, la slujba Vecerniei Învierii.
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc, astăzi, Paştele - Învierea lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, care a...
Oficierea botezului şi a cununiei se va mai face numai în bisericile parohiale, cu respectarea rânduielilor liturgice, a...
Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei Epifanie Norocel a murit pe 7 ianuarie din cauza unui edem pulmonar produs pe fondul unor...
Epifanie Norocel a condus Arhiepiscopia Buziaşului şi Vrancei timp de 30 de ani. Pănă la alegerea unui nou arhiepiscop,...
Creştinii ortodocşi şi greco catolici îl sărbătoresc la 7 ianuarie pe Sfântul Ioan Botezătorul, ultimul prooroc al Vechiului...
Arhiepiscopia Alba-Iuliei, Episcopia Oradei şi Episcopia Devei vor face parte din Mitropolia Ardealului, a decis Sinodul...
Sinodul Patriarhiei Ortodoxe a Ierusalimului a decis să rupă comuniunea cu Patriarhia Română din cauza Aşezământului românesc...
Sinodul Patriarhiei Ortodoxe a Ierusalimului a decis să rupă comuniunea cu Patriarhia Română din cauza Aşezământului românesc...
ONG-urile susţin că prin parteneriatul Stat-Biserică se crează o situaţie de favorizare a cultelor în domeniul serviciilor...
UPDATE: Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, Bartolomeu Anania, va fi înmormântat joi, la orele 12, în...