Au fost gasite 562 articole pentru bilant
49 de cazuri noi de COVID-19 fost raportate astăzi în România, în condițiile în care au fost efectuate peste 25.000 de teste...
În spitale sunt internaţi puțin sub 300 de pacienți cu coronavirus, din care 51 la Terapie Intensivă.
Peste 14.700 de oameni au primit prima doză a unui vaccin anti-COVID în ultimele 24 de ore.
În Spania s-a înregistrat o creștere a numărului de cazuri noi: 17.000 doar ieri, în special în rândul tinerilor.
De ieri până azi s-au înregistrat încă două decese, la care se adaugă alte 75 anterioare acestui interval.
27 de militari ai Armatei Române și-au pierdut viața și aproape 240 au fost răniți în cei 19 ani de prezenţă în Afganistan.
Vremea nefavorabilă a afectat 51 de localități din 22 de județe, în ultimele 24 de ore - potrivit unui bilanț dat...
La terapie intensivă sunt internați 202 pacienți.
Au fost raportate, de asemenea, 10 decese cărora li se adaugă alte 17 de anul trecut sau de la începutul acestui an.
La terapie intensivă sunt acum 315 de pacienţi.
Raportarea de la pranz indică cea mai bună situație din ultimul an, în ce privește evoluția pandemiei de COVID-19 în România.
Doar 179 de cazuri noi de COVID-19 au fost raportate astăzi în România, în condiţiile în care au fost efectuate peste 32 de...
196 de cazuri noi de COVID-19 au fost raportate cu puțin timp în urmă în România, în condițiile în care au fost efectuate...
Cele mai noi date despre bilanțul pandemiei de coronavirus, în România.
379 de cazuri noi de COVID-19 au fost raportate, după efectuarea a 33.000 de teste.
Autoritățile au anunțat marţi 381 de cazuri noi de coronavirus din aproape 32.000 de teste efectuate în ultimele 24 de ore.
În spitale s-a coborât sub pragul de 4.000 de pacienți cu coronavirus, din care 636 sunt la terapie intensivă.
Autorităţile au anunţat astăzi alte 484 de cazuri de coronavirus, din aproximativ 34.000 de teste efectuate în ultimele 24 de...
618 cazuri noi de COVID-19 au fost raportate astăzi în România, în condiţiile în care au fost efectuate 31 de mii de teste în...
În campania naţională de vaccinare anti-COVID-19 s-a mai depăşit astăzi o bornă - 7 milioane de doze administrate, după ce...
Peste patru milioane de persoane s-au vaccinat anti-COVID cu cel puţin o doză în România.
VIDEO: Conferință de presă susținută de Valeriu Gheorghiță, președintele CNCAV, și Andrei Baciu, secretar de stat în...
Ritmul vaccinării se menține ridicat, ieri fiind o nouă zi cu peste 100.000 de persoane imunizate.
Autoritățile au anunțat de asemenea încă 38 de decese asociate noului coronavirus.
În ultimele 24 de ore au fost anunțate și 72 de decese, iar la terapie intensivă sunt acum internați 784 de pacienți.
1.632 de cazuri noi de COVID-19 au fost raportate astăzi în România, după efectuarea a peste 38.000 de teste.
Autoritățile au anunțat, de asemenea, încă 94 de decese asociate noului coronavirus.
1.636 de cazuri noi de COVID-19 au fost raportate cu puțin timp în urmă în România, în condițiile în care au fost efectuate...
Numărul pacienților internați la Terapie Intensivă este acum 1.295.
Au fost anunţate, de asemenea, 117 decese, iar la terapie intensivă sunt internaţi 1.354 de pacienţi.
Au fost anunțate, de asemenea, 150 de decese, iar la terapie intensivă sunt internați 1.405 pacienți.
Ca incidenţă a îmbolnăvirilor, miercuri, doar patru judeţe şi capitala mai figurează ca zone roşii cu peste 3 cazuri la mia...
De mâine va începe vaccinarea prin centre mobile și prin echipe mobile, iar la început caravanelor vor ajunge în șapte județe.
Au fost anunţate 237 de decese, cele mai multe într-o singură zi de până acum, iar la terapie intensivă sunt internaţi 1.432...
Ministerul Sănătății precizează că nu există un grup de lucru legal constituit privind statistica deceselor COVID.
2.265 de cazuri noi de COVID-19 au fost raportate astăzi în România, după efectuarea a mai puțin de 19.500 de teste.
Datele oficiale arată că ieri a fost atins un nou record în privinţa oamenilor vaccinaţi - peste 81.000 în 24 de ore.
3.474 de cazuri noi de persoane infectate cu noul coronavirus au fost înregistrate în ultimele 24 de ore.
Autoritățile au anunțat de asemenea încă 137 de decese asociate noului coronavirus. La terapie intensivă sunt 1.493 de pacienți.
De la începutul campaniei de imunizare în România peste 3,9 milioane de persoane s-au vaccinat, 2,4 milioane au făcut și...
Peste 13.300 de persoane sunt internate în spitale, iar la Terapie Intensivă sunt 1.521 de pacienți.
Aproape 14 mii de persoane sunt internate în spitale, iar la terapie intensivă sunt 1.529 de pacienți.
Autoritățile au anunțat și 172 de noi decese asociate noului coronavirus, aproape 13.900 de persoane internate în spitale și...
Azi au fost anunțate puțin peste 5.400 de noi infectări, cu aproape 750 sub nivelul de miercurea trecută.
A durat mai mult de un an pentru ca numărul mondial de decese să ajungă la două milioane. Următorul milion de decese a fost...
Autorităţile au raportat, ieri, 3.611 noi cazuri de îmbolnăvire, după efectuarea a mai puţin de 14.500 de teste.