Au fost gasite 5409 articole pentru (ph)
Anchetatorii au stabilit că s-a umblat la sistemul de frânare de urgență al instalației pentru a evita întreruperile și...
Interviu cu locotenent colonel Grant Kelly, purtătorul de cuvânt al Comandamentul Forţelor Întrunite de la Napoli (autor:...
Eurocontrol a recomandat direcționarea către statele baltice a zborurilor pe care companiile aeriene ale Uniunii Europene le...
Programul Național de Redresare și Reziliență va fi prezentat miercuri în plenul reunit al legislativului.
La sfârşitul acestei săptămâni, în capitală are loc o a doua ediţie a maratonului vaccinării.
Exerciţiu militar NATO cu peste 4.000 de militari, pe teritoriul României.
25 de jandarmi care s-au întors din Afganistan, decorați de ministrul de Interne.
475 de companii au derulat sau sunt în curs de a organiza acțiuni de vaccinare anti-COVID-19.
Această etapă se va desfășura între 4 și 17 iunie, cu un buget de 35 de milioane de lei, pentru televizoare, laptopuri și...
Guvernanții susțin că nu au în vedere creșterea vârstei de pensionare și a stagiului de cotizare la fondul de pensii
Cod galben de inundaţii până joi după-amiază, în opt bazine hidrografice din Crişana, Maramureş şi Transilvania.
(VIDEO) Valeriu Gheorghiță: În perioada 31 mai - 1 iunie, maraton de vaccinare dedicat adolescenţilor între 16 şi 18 ani.
Cotidianul rus Kommersant, citând surse proprii, a scris că summitul ruso-american ar putea să aibă loc la mijlocul lunii...
Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a fost invitatul emisiunii Matinal, la Radio România Actualități.
Au fost anunțate 36 de decese, iar la Terapie Intensivă sunt internați 580 de pacienți.
Recensământul populaţiei, programat la anul, va include și o componentă adresată diasporei, pentru o imagine cât mai clară a...
Adrian Iacob şi Petrică Mihail Marcoci au fost condamnaţi la câte 3 ani de închisoare cu suspendare. Decizia de astăzi nu...
În Capitală autoritățile vor să deschidă noi centre de vaccinare pentru a simplifica procesul și a veni în sprijinul...
13.20 REPORTERII ACTUALITATII. Tema: România si inundațiile. Care sunt zonele cu risc crescut? Ce planuri de preventie si...
12.05 PROBLEME LA ZI. PNRR în drum spre Parlament, dar sub semnul negocierilor politice.
Patru familii au murit duminică în staţiunea balneară Stresa, în urma prăbușirii unei telecabine.
Şefii de stat și de guvern din țările UE vor lua în discuție astăzi, la reuniunea Consiliului European, și cazul aeronavei...
În municipiile Cluj-Napoca și Sibiu ratele de incidență a cazurilor de COVID au scăzut sub 1 la mia de locuitori, iar...
Prima vamă unde se va deschide un centru de vaccinare va fi Nădlac II.
Dacă acum o săptămână se raportau peste 100.000 de doze administrate în 24 de ore, ieri acest număr aproape că s-a înjumătățit.
ISU Bihor a efectuat 16 misiuni de înlăturare a efectelor fenomenelor meteo periculoase.
Sunt patru fluxuri pentru administrarea serului, ceea ce asigură o capacitate de 800 până la 1.000 de persoane zilnic.
Un purtător de cuvânt al serviciilor de salvare spune că răniții au fost transportați de urgență la un spital din Torino.
Principalele subiecte pe agenda Consiliului vizează coordonarea la nivelul UE în contextul pandemiei, combaterea schimbărilor...
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a luat aceeași decizie și în cazul localităților Gherla și Câmpia Turzii.
Șoferilor li se reamintesc rutele alternative: pe DN1A prin Cheia sau pe rutele prin Câmpulung-Pitești sau Târgoviște.
Polițiștii au oprit două petreceri din Sibiu și din Ilfov.
PSD va depune o moţiune de cenzură până la sfârşitul actualei sesiuni parlamentare, a declarat prim-vicepreşedintele...
O fabrică de tradiţie din Vaslui, Fabrica de Confecţii, vrea să angajeze nu mai puţin de 500 de persoane.
Peste 600 de persoane s-au imunizat în primele două zile ale maratonului vaccinării de la Zalău.
În urma testelor efectuate la nivel național, au fost înregistrate 307 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2...
Maratonul continuă astăzi, până la ora 20:00.
Un incident rutier, care putea avea urmări tragice, a avut loc la Sibiu.
270 de elevi din totalul celor peste 2,7 milioane care au putut merge fizic la şcoală erau confirmaţi cu Covid-19, a anunţat...
Premierul a spus că este vorba despre reforme importante, cum ar fi cele ale companiilor de stat, sistemului de pensii...
Universitatea Craiova a câştigat Cupa României la fotbal, după ce a învins-o pe Astra Giurgiu cu 3-2, la finalul prelungirilor.
Formaţia italiană Maneskin a câştigat cea de-a 65-a ediţie a concursului de muzică Eurovision.
În comuna Bălăuşeni din judeţul Mureş s-a dat, ieri, startul caravanei imunizării în mediul rural.
Peste 75.000 de persoane s-au imunizat în ultimele 24 de ore, iar de la începutul campaniei, au fost imunizate, în total, cu...
Participanții la tradiționalul pelerinaj de la Şumuleu Ciuc se pot vaccina în curtea spitalului din zonă.
Mai multe oficialităţi din Ministerul Apărării au vizitat câteva unităţi mobile şi centre fixe de vaccinare aparţinând armatei.
Premierul a spus că trebuie accelerată campania de vaccinare, în așa fel încât măsurile de relaxare gândite pentru perioada...
Două comune din Mehedinți vor avea bazine de înot semiolimpice.
Ministrul sănătății, Ioana Mihăilă, a declarat că se lucrează pentru stabilirea unor criterii clare pentru reducerea...
455 de cazuri noi de COVID-19 au fost raportate astăzi, în România, în condițiile în care au fost efectuate aproape 29.000 de...
Zeci de suporteri au venit la noua arenă din oraș pentru a li se administra serul Pfizer.