Sinteza evenimentelor politice interne

Suntem la finalul unui an extrem de bogat din punct de vedere politic, deşi nu a fost un an electoral, am avut şi încă avem criză economică, fapt care a condus la dispute între putere şi opoziţie, pentru că soluţiile celor două sunt diferite.

Avem şi tensiuni între partenerii de guvernare, precum şi între aliaţii din opoziţie, pentru că dincolo de doctrine există şi orgolii. În democraţie toate conflictele se tranşează de către majorităţi, morale sau imorale, legitime sau ilegitime, tot majorităţi se numesc, iar când majorităţile greşesc trebuie găsiţi arbitrii. Anul acesta, rolul de arbitru i-a revenit Curţii Constituţionale care a fost transformată parcă într-o a treia cameră a parlamentului cu rol decizional.

Deşi au respectat întotdeauna deciziile Curţii Constituţionale, partidele politice au găsit de fiecre dată modalităţi de a ştirbi cel puţin la nivel de imagine autoritatea acestei instituţii atunci când soluţia găsită de aceasta nu le-a convenit.

Audio: ascultaţi aici sinteza evenimentelor politice interne.

Dar dincolo de instituţii, partidele au căutat să-şi impună punctul de vedere apelând din ce în ce mai des la sintagme precum interesul naţional sau responsabilitate politică. În numele acestui interes naţional, politicienii par pregătiţi să facă orice, fie că vorbim de creşteri sau tăieri salariale, de alianţe politice, de blocaje sau de atacuri grosolane, politicienii au invocat interesul naţional în sprijinul deciziilor sau acţiunilor întreprinse. În vremea aceasta, sondajele de opinie arată o Românie tot mai debusolată, care se uită cu nostalgie către perioada comunismului uitând de crimele, foametea şi căluşul pus la gura romănilor vreme de 50 de ani.

Judecând după aceleaşi sondaje, românii nu ştiu în cine să mai creadă, într-o putere care îi taie veniturile sau într-o opoziţie care îi promite opusul, ambele făcând parte din aceeaşi clasă politică măcinată de cazuri de corupţie de vinovăţii nedovedite. Recent, Gabriel Liiceanu vorbea despre repere sau mai degrabă se întreba despre utilitatea lor.

"De ce, dacă există mecanismul democraţiei, mai e nevoie de repere şi de garanţii ale valorilor? Nu este democraţia în ea însăşi o garanţie pentru varianta cea mai bună de funcţionare a unei societăţi? De ce în ciuda faptului că avem un sistem paralementar, că avem partide care îşi dar nume de doctrine, totuşi noi, pacienţii, cei care suportăm politica lor, simţim că ceva nu merge? De ce există tendinţa comună celor două drepte şi tângii de a nu-şi face treaba?", spunea Gabriel Liiceanu.

La sfârşitul lui 2009, PSD pierde şansa de a prelua puterea prin eşecul lui Mircea Geoană la alegerile prezidenţiale, drept pentru care anul politic 2010 începe pe 20 februarie cu congresul PSD şi schimbrile de la vârful partidului, iar schimbarea presupune competiţie, uşi închise şi dispute. O primă dispută: data alegerilor interne.

Dacă Mircea Geoană dorea să grăbească evenimentul în speranţa că s-ar fi bucurat în continuare de susţinerea colegilor, Adrian Năstase dorea să amăne alegerile. Iniţial au fost nouă candidaţi pentru şefia partidului, dar în final au rămas doar doi. Cu doar cinci zile înainte de congres, Adrian Năstase renunţă la candidatură, moment în care Victor Ponta anunţă că intră în competiţie. Un alt candidat a fost Crisitan Diaconescu, cel cre a făcut anunţul retragerii chiar în timpul congresului spunând că se alătură echipei lui Mircea Geoană.

Alţi candidaţi la şefia PSD au fost Miron Mitrea şi primarul Cosntanţei, Radu Mazre, care însă s-ar retras tot în ziua congresului sprijinindu-l pe Victor Ponta.

"Vreau să pornesc pe acest drum cu oamenii care mi-au fost modele în politică: domnul Adrian Năstase, cu domnul Ion Iliescu. Vreau să pornesc pe acest drum alături de Mircea Geoană şi vreau să vă fac un legământ indiferent de faptul că astăzi Mircea Geoană candidează din nou la funcţie şi este contracandidatul meu. Niciodată partidul nostru nu va pune în pericol funcţia de preşedinte al Senatului, doar ca să ne răzbuăm pe problemele noastre interne", a declarat Victor Ponta.

Post pe care îl ocupa atunci şi pe care îl ocupă încă Mircea Geoană.

"Şi vreau de la acest microfon să adresez o rugăminte tuturor celor care au intrat în această cursă pe bune sau cu un pic de joc de glezna să aibă un jurământ în faţa voastră şi eu încep prin acest jurămănt că nu vom folosi niciunul dintre noi acest congres ca un pretext pentru a sparge prtidul", a spus Mircea Geoană.

Intenţii lăudabile, dar fără efect. La câteva luni după schimbare, Mircea Geoană pierduse uşor, uşor din strălucirea candidatului opoziţiei din 2009, iar imaginea sa fusese pusă în umbră chiar de noii lideri ai PSD. Replicile cu substrat dezvăluiau faptul că nimeni nu era dispus să uite eşecul de la prezidenţiale.

"Am aflat de apariţie fotografiilor prezenţei mele la domnul Vântu cu câteva minute înainate de a intra în platou la Palatul parlamentului.

"Domnul Ponta, care era în acel moment purtătorul de cuvânt al campaniei mele, mi-a spus: dacă vă întreabă de vizita la Vântu minţiţi şi spuneţi că am fost acasă la nevastă. Am preferat să spun adevărul", a spus Mircea Geoană.

Declaraţiile făcute de Mircea Geoană stârnesc evident reacţia lui Victor Ponta.

"După ce am aflat de vizita la Vântu nu am mai vorbit niciodată cu domnul Geoană, aşa cum vorbesc cu dvs. acum. Sunt preşedintele PSD. Dacă nu eram preşedintele PSD puteam să intru în orice fel de polemici şi să încep să povestesc cum au fost lucrurile cu adevărat", declara Victor Ponta.

Astăzi, Mircea Geoană este în continaure preşedintele Senatului, poate doar pentru că PSD vrea să nu piardă aceasta funcţie în favoarea puterii, însă la nivel simbolic Mircea Geoană a fost sancţionat cu suspendarea din partid pentru şase luni. Pe lângă schimbarea conducerii odată cu congresul, PSD a suferit un val de pierderi de cadre politice şi nu oricare. Oameni cu ştate vechi în PSD, precum Cristian Diaconescu, Marian Sârbu, Şerban Mihăilescu sau Neculai Onţanu au format ulterior, alături de Gabriel Oparea, Uniunea Naţională pentru Progeresul României (UNPR).

Practic, nucleul noului partid s-a format din foşti membri ai PSD şi alţi parlamentari plecaţi din rândul opoziţiei.

Rezultatul: UNPR se află astăzi la putere în coaliţia de guvernare. Gabriel Oprea ocupă funcţia de ministru al apărării şi spune că i-a fost ruşine că a făcut parte din PSD, deşi acest partid l-a facut ministru de interne la începutul lui 2009. Parlamentarii plecaţi din PSD au reuşit cu ajutorul colegilor din arcul guvernamental să se constituie în grup politic parlamentar independent, cu drepturi egale cu celealte grupuri. Deşi opoziţia s-a opus şi chiar a contestat la Curtea Constituţională această modificare a regulamentului, decizia a fost favorabilă independenţilor.

Spre deosebire de PSD, liberalii au trecut mult mai uşor peste eşecul alegerilor prezidenţiale din 2009. A existat şi aici un congres, însă Crin Antonescu a fost reconfirmat şi chiar şi-a întărit poziţia. El a dorit să obţină de la liberali un mandat special, prin care să aibă dreptul de a lua decizii majore pentru viitorul PNL şi nu a ascuns că doreşte să fie o mână forte în partid.

Mai mult, în urma modificărilor la statut, fiecare candidat venea cu o listă de vicepreşedinţi, adică venea cu echipa sa.

Însă din echipa lui Crin Antonescu lipsea aliatul său de nădejde Ludovic Orban, prim-vicepreşeidnte la acea vreme. În plus, Crin Antonescu a venit cu propunerea ca funcţia de prim-vicepreşedinte să fie desfiinţată. Pus în faţă faptului împlinit, Ludovic Orban nu a avut altă alternativă decât să candideze el însuşi la şefia partidului. Unele voci din partid susţineau că Ludovic Orban spera de fapt să conducă din umbră partidul şi când a înţeles că acest lucru nu va mai fi posibil, relaţia sa cu Crin Antonescu s-a deteriorat. Alţii însă spuneau că preşedintele PNL, Crin Antonescu, a fost cel care a dorit cu orice preţ să-l treacă pe Ludovic Orban pe linie moartă.

"Indiferent dacă am sau nu am o şansă, domnule Antonescu, voi candida la preşedinţia PNL. În cazul în care colegii mei nu mă vor alege preşedinte al PNL, vreau să aveţi întotdeauna un termen de comparaţie, o oglindă în care să vă uitaţi şi să întrebaţi: oglindă, oglinjoară, cine este cel mai luptător şi cel mai harnic liberal din ţară?", spunea Ludovic Orban.

Crin Antonescu nu a întărziat să taxeze intevenţia lui Ludovic Orban.

"Există, Ludovic, în România nenorociri mai mari decât a ta, dacă nu mai eşti prin-vicepreşedinte, şi mai mai decât a mea dacă nu mai sunt preşedinte. Am luptat pentru PNL şi dacă am avut condiţia de soldat, şi dacă am avut condiţia de ofiţer superior şi dacă am avut condiţia de comandant", replica Crin Antonescu.

Liberalul Viorel Cataramă, întors în ţară pentru a candidat la preşedinţia PNL, a rămas în plan secundar. Nu era pentru prima dată când pelda pentru reluarea colaborării cu PD-L. În urma congresului din martie 2010, Crin Antonescu a rămas preşedintele PNL, Ludovic Orban simplu deputat, iar Viorel Cataramă exclus din partid pentru lezxrea imaginii PNL. Alte urmări: parlamentarii Ioan Timiş, Gabriel Berca şi Mihai Banu au părăsit partidul şi au trecut la PD-L.

Liberalii însă au reuşit să câştige alte două fotolii de deputat în urma alegerilor parţiale desfăşurate în două colegii din ţară. Easte vorba de Radu Stroe în Bucureşti şi Mariana Câmpeanu la Hunedoara, iar în decembrie deputatul PD-L de Alba Cătălin Potor s-a alăturat liberalilor. malia Bojescu: Dar dincolo de alegerea unei persoane sau a alteia, la congresul PNL a existat o discuţie şi pe tema modalităţii de alegere. Crin Antonescu propunea alegerea unei liste care figura candidatul la preşedinţie şi echipa propusă de el pentru vicepreşedinţi. De cealaltă parte, Ludovic Orban dorea alegeri uninominale pentru fiecare funcţie de conducere în parte. O dată cu Crin Antonescu a câşigat ideea de listă. Cu toate că dacă ne uităm la alegerile generale, România tocmai a schimbat sistemul şi a trecut la votul uninominal pentru că toate partidele au vrut-o în 2008. Ceea ce surprinde însă este faptul că mai toate partidele politice au avut acest gen de discuţie internă. Simplificând, ele au avut de ale între uninominal şi vot de listă. Şi spre surpinderea multora, PNL şi PD-L au ales votul pe list ca variantă pentru alegerile interne.

PDL a făcut această schimbare în vară, după ce începuse discuţia despre organizarea alegerilor interne. Decizia a fost criticată chiar de şeful statului, Traian Băsescu, să nu uităm, fost lider al PDL, care spunea în aprilie că alegerea preşedintelui pe o listă, alături de prim vicepreşedinţi reprezintă "o bolşevizare a partidului, la fel cum au făcut şi alţii".

Drept pentru care, se pare, că reprezentanţii PDL ar dori să reînceapă discuţia şi să revină la varianta iniţială: vot uninominal pentru fiecare funcţie în parte.

În afara acestei modificări, PDL a bătut pasul pe loc tot anul şi a amânat alegerile interne de trei ori. În 11 ianuarie democrat-liberalii discutau despre formarea unei comisii care să se ocupe de modificare statutului şi de alegeri. Au existat încă de atunci voci, precum Cristian Preda, Sever Voinescu sau Monica Macovei care au criticat modul în care sunt promovaţi oamenii în interiorul PDL.

"Cum se promovează, cum se numesc în funcţiile publice, cum se numesc în funcţiile guvernamentale, adică pe criterii profesionale şi nu pe bază de telefoane. Să fim realişti, toate partidele din ţara asta trebuie să-şi schimbe politica de resurse umane şi trebuie să pună oameni competenţi, potriviţi la locurile respective", a declarat Monica Macovei.

S-a ajuns chiar la discuţii despre modificarea numelui şi a siglei partidului.

"Orice putem discuta. De ce să nu ne numim, de exemplu, Partidul Popular? Care ar fi problema. Dar nu eu iau decizia, ci congresul va lua decizia", a spus secretarul general Vasile Blaga.

Momentul a trecut, iar dezbaterea a stagnat. În iunie, conducerea PDL, reunită la Snagov, departe de ochii presei, a decis să îngheţe alegerile interne, inclusiv pe cele din filiale. Motivaţia a fost că liderii PDL trebuie să se concentreze pe aplicarea măsurilor de austeritate. La numai o lună însă, alegerile interne au fost reluate, iar de atunci au avut loc în mai toate organizaţiile judeţene, iar în martie 2011 ar trebui să fie organizat congresul PDL, unde să se aleagă conducerea centrală. Cel puţin aceasta ar fi ultima variantă.

Supărările aripii reforormatoare din PDL s-au manifestat din nou în august 2010, când europarlamentarul democrat-liberal, Cristian Preda, a fost chemat de conducerea partidului să dea explicaţii pentru declaraţiile împotriva PDL. Etichetat, aşa cum el însuşi spunea, drept "unul dintre intelectualii lui Traian Băsescu", Cristian Preda a intrat în PDL în anul 2009 şi şi-a făcut un obicei din a critica partidul în situaţii punctuale. Orice corupţie este iertată, dacă ai performanţe electorale.

Ăsta este unul dintre principiile de bază ale Partidului Democrat Liberal.

O parte din conducerea partidului s-a arătat nemulţumită de criticile continue ale democrat-liberalilor Monica Macovei şi Cristian Preda. Subiectul a fost reluat în decembrie, când preşedintele PDL Bucureşti, Elena Udrea, a blamat practica unor colegi care îşi construiesc imaginea criticând partidul.

"Unii colegi au găsit argumente să-şi facă propria imagine pe seama partidului", a spus Elena Udrea.

Conducerea centrală a PDL nu a luat până astăzi vreo măsură de sancţionare a celor care critică partidul. A existat totuşi intenţia sancţionării anumitor reprezentanţi ai PDL, atunci când aceştia au pus sub semnul întrebării majoritatea parlamentară şi chiar existenţa guvernului Boc. În iunie, la prima moţiune de cenzură, cea legată de reducerea chetuielilor bugetare, câţiva parlamentari ai PDL fie au votat în favoarea moţiunii, fie s-au abţinut de la vot.

Ca urmare, conducerea PDL a ajuns în pragul excluderii lor din partid, decizie nepusă însă în practică. Printre aceştia Daniel Oajdea sau Teo Trandafir, cea care, doar cu câteva luni înainte câştigase un mandat de deputat la alegerile parţiale din Bucureşti.

Spre deosebire de restul partidelor, UDMR şi PC nu au avut parte de dispute interne spectaculoase. Cu toate acestea, au existat întotdeauna voci în Uniune care au criticat diversele decizii ale conducerii, fie că vorbim despre măsuri punctuale, fie de alianţa cu PDL. Un caz aparte îl reprezintă László Tökés, susţinut de Uniune la alegerile europarlamentare şi ajuns vicepreşedinte al Parlamentului European. Spre sfârşitul acestui an, László Tökés a atacat din nou politica UDMR şi a acuzat această formaţiune că nu-i reprezintă pe maghiari la Bucureşti.

El a readus în discuţie oportunitatea înfiinţării Partidului Popular al maghiarilor din Transilvania.

"Mi-am dat seama că instrumentul politic numit UDMR este aproape ireparabil, deci este nevoie de unele forţe politice cu mare credibilitate, care îşi asumă răspunderea pentru scopurile majore ale comunităţii maghiare, cum ar fi de exemplu dobândirea autonomiei", afirma László Tökés.

Liderii UDMR nu privesc cu ochi buni declaraţiile lui László Tökés şi spun că acesta nu este la prima tentativă de a destrăma UDMR.

"Nu dl Tökés sau altcineva decide cine reprezintă maghiarii din România, ci maghiarii prin voturile lor. ogdan Isopescu: Sfârşitul de an îi găseşte pe reprezentanţii UDMR în plină discuţie pentru organizarea alegerilor interne din februarie 2011. După aproape 11 ani de când ocupă funcţia de preşedinte al UDMR, Markó Béla a anunţat că nu mai doreşte un nou mandat", a declarat preşedintele Uniunii, Markó Béla.

Cel care încheie lista este Partidul Conservator, aflat într-o alianţă politică, după cum se ştie, cu PSD. Conservatorii şi-au înnoit anul acesta conducerea cu cel mai tânăr preşedinte de partid, Daniel Constantin, în vârstă de 32 de ani. Daniel Constantin le spunea conservatorilor la congresul din februarie că pe viitor PC trebuie să-şi continue drumul singur şi nu într-o alianţă.

"Nu excludem ca pe viitor să avem, totuşi, o colaborare fie cu PSD, fie cu PNL. Important este că PC îşi va promova valorile proprii", a declarat Daniel Constantin.

Viaţa internă a fiecărui partid, chimbarea liderilor sau întărirea poziţiei acestora au influenţat relaţiile de pe scena politică fie că vorbim de puetere sau de opoziţie. Putem, în general, să grupăm acţiunile şi evenimentele pe câteva categorii: atacurile reciproce putere-opoziţie, tensiunile din interiorul coaliţiei de guvernare, încercările opoziţiei de a construi şi de a-şi coordona acţiunile, apoi internele invitaţii lansate de partide de a crea alte majorităţi şi furtul de personal politic de la un partid la altul, cunoscut în termeni eleganţi drept migraţie politică.

Pe acest ultim subiect există, totuşi, o nuanţă care merită amintită. Avem parlamentari care schimbă partid, nimic noi până acum. Dar în 2010, spre deosebire de anii trecuţi, o serie de parlamentari plecaţi, în special, din partidele din opoziţie îşi construiesc grupuri parlamentarilor independenţi şi, în paralel, un nou partid. Este vorba de Uniunea Naţională pentru Progresul României. Acest partid schimbă balanţa politică în parlament, inversează majorităţile şi conferă actualei puteri superioritate în legislativ.

Pentru acest joc, o parte a scenei politice îl consideră partid de guvernământ, în timp ce cealaltă parte îl priveşte ca un partid de manevră sau de conjunctură. ogdan Isopescu: Dacă ne uităm în parlament, vedem că puterea a fost fără excepţie opacă la solicitările şi amendamentele opoziţiei. Cea mai plină de evenimente politice a fost Camera Deputaţilor, acolo unde s-a dus lupta pentru legea educaţiei, legea salarizării unitare sau legea pensiilor. Unul din momentele cheie, prin care putem vedea tipul relaţiei dintre putere şi opoziţie, îl reprezintă adoptarea legii pensiilor în luna septembrie, atunci când războiul politic a culminat cu acuzaţii de fraudă, blocaj legislativ şi schimbări ale regulamentului.

Opoziţia, nemulţumită de forma finală a legii, părăseşte sala plenului înainte de vot. Rămaşi în sală, parlamentarii puterii votează şi legea trece cu 170 de voturi pentru, două împotrivă şi trei abţineri. Ulterior, reprezentanţii opoziţiei reclamă faptul că în sală nu existau suficienţi parlamentari nici măcar pentru cvorum.

"Doamna Anastase este un hoţ, pentru că aşa a procedat. A spus că s-a stricat aparatul electronic şi a numărat 170 de voturi, după ce cu un minut mai devreme, prin vot electronic, avusese 82 de voturi. Aici nu mai este vorba de o dezbatere pe procedură. Aici nu mai este vorba de o luptă politică între opoziţie şi putere. Aici este vorba despre o fraudă publică", a declarat preşedintele PSD, Victor Ponta.

Puterea se apără, dar în loc de răspunsuri la întrebări lansează acuzaţii.

"Dacă este să analizăm imaginile, vom constata că domnul Ponta apare la votul electronic, a votat, iar în imagine apare că nu era în sală. Deci, dacă vorbeşte cineva de cine este hoţi şi dacă domnul Ponta îşi permite să facă această afirmaţie, ei bine, atunci dânsul este în această situaţie", a afirmat preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase.

Ca urmare a acestui scandal, opoziţia solicită reluarea votului pe legea pensiilor, numai că în plen rezultatul este negativ. Ce rămâne în urma acestui scandal? Rămâne, în primul rând, o nelămurire. PDL nu a negat niciodată acuzaţiile de fraudă, spunând direct că în sală au fost 170 de parlamentari. În loc de răspunsuri, au lansat alte acuzaţii. Apoi rămâne o plângere penală făcută de PSD la adresa Robertei Anastase, acuzată de abuz în serviciu, fals intelectual, uz de fals şi fals în declaraţii publice, cu anchetă în derulare. Şi nu în ultimul rând, rămâne frustrarea opoziţiei, care recurge la un ultim instrument de luptă împotriva puterii: boicotarea şedinţelor prezidate de Roberta Anastase în plen şi în Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor.

Plenul ca plenul, însă blocarea şedinţelor Biroului Permanent a dus la îngheţarea lucrărilor Camerei, pentru că nu se putea stabili ordinea de zi a plenului şi nici programul comisiilor. Pe de altă parte, democrat-liberalii nu renunţau la Roberta Anastase, pentru că, într-un fel sau altul, ar fi însemnat că recunosc eventuala fraudă. Soluţia? Modificarea Regulamentului de Funcţionare a Camerei Deputaţilor.

Astfel, după 20 de ani de cutumă, parlamentarii coaliţiei adaugă în regulament prevederea conform căreia şedinţele Biroului Permanent nu au nevoie de cvorum, iar deciziile se iau cu majoritatea voturilor celor prezenţi. Aşa că, dacă opoziţia lipseşte, este treaba ei, şedinţele se ţin doar cu parlamentarii care se prezintă. Opoziţia a anunţat imediat că va sesiza Curtea Constituţională.

"Prin faptul că se modifică regulamentul la nesfârşit de către actuala majoritate arată, de fapt, că sunt incapabili să conducă o ţară după regulile după care această ţară a fost condusă 20 de ani. Cu alte cuvinte, ei cântă, ei dansează", a declarat deputatul PNL Ciprian Dobre.

Departe de a se fi terminat conflictul, opoziţia îşi convoacă propriul Birou Permanent în paralel cu cel la care participă doar reprezentanţii puterii. Demersul este calificat de PDL drept o "stupizenie", care crează crează precedente periculoase, în timp ce opoziţia spune că Regulamentul Camerei le dă dreptul să convoace acest organism atunci când preşedintele refuză.

Pentru toţi aceşti paşi şi pentru fiecare etapă a unui război politic partidele au sesizar anul acesta de tot atâtea ori Curtea Constituţională şi de tot atâtea ori politicienii au reuşit să traducă deciziile Curţii Constituţionale în cheie proprie, bătând pasul pe loc. Sesizare pe legea pensiilor, sesizare pe legea salarizării, sisizare pe modificarea regulamentului, sesizare pe legea educaţiei. Să luăm, spre exemplu, cazul legii educaţiei. Opoziţia a sesizat Curtea Constituţională de trei ori pentru fiecare mişcare a puterii şi de fiecare dată opoziţia şi puterea au pretins că răspunsul le este favorabil amândurora.

Legea educaţiei a creat tensiuni nu doar în relaţia putere-opoziţie, ci şi în interiorul coaliţiei de guvernare. Printre cei care presau în direcţia adoptării rapide a legii prin asumarea răspunderii se numărau nu doar PDL, ci şi UDMR, în special pentru prevederea conform căreia este garantată predarea în limba maternă pentru geografie şi istorie în învăţământul primar, gimnazial şi liceal. Şi cum legea tot era plimbată prin parlament de un an de zile, în noiembrie guvernul ia hotărârea să-şi asume răspunderea pe ea.

Opoziţia contestă acest lucru la Curtea Constituţională şi are o victorie de etapă, moment în care UDMR reacţionează chiar şi la adresa propriilor parteneri de guvernare.

Preşedintele Uniunii, Marko Bela, era dezamăgit de colaborarea cu PDL, iar senatorul György Frunda apăsa pe ideea ieşirii de la guvernare.

"Foarte mulţi colegi, care până acum erau pentru rămânerea certă în arcul de guvernare, acum doresc ieşirea din coaliţie", spunea György Frunda.

Tensiunea dintre democrat-liberali şi Uniune era adâncită şi de reacţii răzleţe ale unor parlamentari PDL, care parcă ar fi vrut să râdă în nas propriilor colegi de guvernare. Cazul Mihail Hărdău este unul dintre ele, senatorul PDL care se bucura că decizia Curţii Constituţionale dă peste degete guvernului, anulează pentru moment asumarea răspunderii şi lasă adoptarea legii în seama parlamentului.

"M-am bucurat că legea educaţiei revine la comisie. Nu m-am bucurat pentru eşecul de la Curtea Constituţională", a declarat Mihail Hărdău.

Legea educaţiei este doar unul din subiectele care a redeschis discuţiile din UDMR legate de ruperea colaborării cu PDL. Un alt subiect l-a constituit adoptarea măsurilor de reformă, relansarea economică, tăierile salariale sau creşterea TVA. Însă dincolo de toate aceste fracuşuri, coaliţia rămâne în ansamblul său stabilă de-a lungul anului 2010, iar UDMR un partener predictibil pentru PDL.

De colaborare cu tensiuni a avut parte şi opoziţia, cea care a încercat de-a lungul anului să doboare actuala putere. Pe linia politică imprimată la sfârşitul lui 2009, PSD, PNL şi PC au continuat lupta cu puterea şi în 2010. Imediat după schimbările de la vârful PSD din februarie, noul preşedinte social-democrat anunţa că păstrează PNL ca aliat.

"Vom colabora cu PNL când va fi vorba de salvarea, de păstrarea valorilor democratice, de oprirea abuzurilor unei puteri care devine mult prea puternică", a declarat Victor Ponta.

Pe aceaşi linie, Crin Antonescu recunoaşte că, din punct de vedere doctrinar, PSD ca partid de stânga este principalul adversar al PNL, însă când vine vorba de situaţia politică din România cele două partide trebuie să facă front comun împotriva actualei puteri.

"Chiar din condiţia de competitori politici, în mine şi în noi va avea parteneri", a spus Crin Antonescu.

Cei doi par să anticipeze problema colaborării. Deosebirile doctrinare duc la soluţii diferite pentru realităţile sociale şi economice. Pe fundalul măsurilor de austeritate anunţate de guvern, opoziţia critică demersurile executivului, colaborează pentru depunerea unei moţiuni de cenzură, însă când vine vorba de soluţii părerile se despart. PSD propune impozitarea progresivă a salariilor şi abandonarea cotei unice, moment în care liberalii reacţionează.

"Nu înţeleg cum PSD, preşedintele său, domnul Ponta, vor să răspundă nevoii de creştere economică, atâta vreme cât culpabilizează profitul", declara Crin Antonescu.

Iar Victor Ponta nu pierde prilejul de a spune ironic că preşedintele PNL este coerent doar atunci când cataloghează măsurile PSD ca fiind de stânga.

"Măsurile liberale de dreapta sunt măsurile PDL şi ale lui Traian Băsescu. Şi estte foarte dificil să-l critici pe Traian Băsescu, venind cu soluţii identice", a spus Victor Ponta.

Cele două partdite nu se înţeleg nici când vine vorba de a pune ceva în locul actualilor miniştri. PNL dorea, la prima moţiune de cenzură, un guvern de tehnocraţi, PSD - unul de politicieni. Un al doilea exemplu este moţiunea de cenzură din 8 octombrie. Deşi era foarte clar faptul că opoziţia nu acceptă ideile guvernului, la fel de clar era şi faptul că PSD şi PNL au viziuni diferite despre ce se va întâmpla din punct de vedere politic după o eventuală cădere a guvernului. În timp ce PNL insista asupra nominalizării unui premier din rândul opoziţiei înainte de votul pe moţiunea de cenzură, PSD nu era de acord.

În 2010, în parlament au fost dezbătute şi votate cinci moţiuni de cenzură şi şapte moţiuni simple. Niciuna dintre acestea nu a primit însă vot favorabil. Opoziţia a pregătit prima moţiune de cenzură la finalul sesiunii din primăvară. Motivul a fost reducerea pensiilor şi salariilor, măsură anunţată iniţial de şeful statului şi pentru care guvernul şi-a asumat ulterior răspunderea. Demersul executivului a fost interpretat atunci de partidele de opoziţie drept un genocid social.

"Nu sunt măsuri anticriză. Ba, aşa cum sunt concepute pot accentua recesiunea şi chiar stopa o redresare de durată şi solidă a statului român", declara senatorul PSD Dan Şova.

Premierul Emil Boc a susţinut însă că reducerile bugetare erau singura soluţie pentru a permite plătirea în continuare a pensiilor şi salariilor.

"Înainte de a reduce pensiile oamenilor obişnuiţi am tăiat pensiile de lux, iar acum venim temporar cu unele măsuri de restrângere a cheltuielilor bugetare pentru a ne putea încadra într-un deficit sustenabil", a spus Emil Boc.

Împotriva guvernului au votat şi oameni din arcul guvernamental. Gestul acestora a fost întâmpinat cu aplauze de parlamentarii opoziţiei, însă în total împotriva guvernului Boc s-au strâns doar 228 de voturi, insuficiente pentru ca moţiunea să treacă.

În toamnă, opoziţia a pregătit alte patru moţiuni de cenzură. O parte din ele vizau asumarea răspunderii guvernului pe legile educaţiei şi salarizării bugetarilor. Cea mai spectaculoasă dintre moţiuni a fost cea de pe 27 octombrie, atunci când PSD, PNL şi PC au lucrat împreună la textul documentului în care propuneau o serie de măsuri economice şi sociale care urmau să fie aplicate dacă guvernul era demis. La momentul respectiv era foarte clar că partidele de opoziţie nu aveau numărul necesar de voturi pentru ca moţiunea să treacă, dar mizau pe voturile unor parlamentari de la putere, nemulţumiţi de propriul guvern, aşa cum se întâmplase în vară, la prima moţiune.

Adevărata problemă a opoziţiei a apărut atunci când partidele din arcul guvernamental au hotărât ca în momentul votului, parlamentarii lor să nu se apropie de urne şi să se abţină de la vot. La mijloc era vorba de teama partidelor de guvernământ, în special a PD-L, ca nu cumva proprii parlamentari să trădeze cauza executivului. Social-democraţii au încercat prin negocieri să convingă partidele din arcul guvernamental să susţină moţiunea, însă la momentul dezbaterii doar doi parlamentari de la putere, Liviu Câmpanu şi Nicolae Stan, s-au alăturat demersului opoziţiei.

Ceea ce este interesant este faptul că la moţiune guvernul a strâns mai multe voturi împotriva sa decât voturi în favoarea sa. Cu toate acestea, guvernul a rămas pentru că voturile "împotrivă" nu erau suficiente ca moţiunea să treacă, iar executivul să fie demis, însă o premieră în dezbaterile parlamentare a fost faptul că ultima moţiune de cenzură, cea pe Legea-cadru a salarizării unitare, a fost respinsă întrucât nu s-a exprimat niciun vot, deşi în sală erau prezenţi 246 de parlamentari. S-a întâmplat în ziua în care un angajat al TVR s-a aruncat în gol de la unul din balcoanele sălii de şedinţă, în faţa miniştrilor şi parlamentarilor, în semn de protest faţă de măsurile luate de guvern. Dezbaterile nu s-au mai ţinut, iar parlamentarii opoziţiei s-au retras de la şedinţe după incident. În aceste condiţii, moţiunea a fost respinsă cu zero voturi "pentru" şi zero "împotrivă", iar legea se consideră adoptată.

Dacă guvernul a reuşit să facă faţă moţiunilor de cenzură, aceasta nu înseamnă că nu au existat modificări în structura sa la nivel de miniştri. Problema remanierii guvernului a fost pusă pe tapet în luna mai de către preşedintele României, Traian Băsescu, pe motiv că executivul întârzia să ia măsurile de reformă. Cei vizaţi erau în special miniştrii democrat-liberali care gestionau domeniile social şi economic. UDMR nu excludea remanierea dar vicepremierul Markó Béla a declarat că este prea devreme pentru o discuţie despre schimbarea la nivelul executivului. Opoziţia nu era de acord cu simpla schimbare a unor miniştri şi propunea plecarea întregului guvern.

Odată cu anunţarea şi aplicarea măsurilor de austeritate, nemulţumirile din interiorul PD-L au început să crească şi tot mai multe voci din rândul parlamentarilor cereau insistent schimbarea unor miniştri sau chiar înlocuirea întregului cabinet. În afara măsurilor de austeritate, acuzaţiile parlamentarilor PD-L se îndreptau spre subiecte precum corupţia, dezinteresul şi lipsa de strategie la nivelul unor ministere.

"Schimbarea foarte serioasă a garniturii de miniştri este hiper urgentă. Eu nu discut în public nume. Eu spun doar că miniştrii care se ocupă de gestionarea afacerilor economice, în primul rând trebuie să fie înlocuiţi pentru că au dovedit că nu sunt chiar inspiraţi în momentul în care sunt chemaţi să gestioneze această criză economică", declara Sever Voinescu.

Nemulţumirile erau atât de mari încât anumiţi parlamentari ameninţau cu vot împotriva guvernului la moţiunea de cenzură pregătită în paralel de opoziţie. Nemulţimirile nu se îndreptau asupra miniştrilor deţinuţi de ceilalţi parteneri de guvernare, precum UDMR.

"Nu am ce reproşa miniştrilor UDMR. În general, e vorba de o activitate, după părerea mea, din punctul de vedere al revigorării economiei, prea lentă a guvernului, unde e de accelerat sau de apăsat pe pedala de acceleraţie este relaxarea economică, fără de care ieşirea din criză este imposibilă", a spus deputatul UDMR, Peter Lakatos.

În joc erau trei varianta, toate venind din interiorul PD-L. Unii democrat-liberali doreau o remaniere de faţadă, alţii insistau asupra uneia de substanţă, în vreme ce radicalii din partid avansau ideea depunerii mandatului întregului cabinet. La începutul lunii septembrie, şase miniştrii au părăsit guvernul, în frunte cu veteranii Adriean Videanu, de la Ministerul Economiei, şi Radu Berceanu, de la transporturi. Premierul Emi Boc declara atunci că a recurs la remaniere pentru a eficientiza activitatea guvernului, chiar dacă vori din interiorul PD-L invocau şi motive politice, care ţineau de imaginea partidului.

"Propunerileade remaniere pe care le-am făcut sunt orientate pentru atingerea a două obiective fundamentale. În primul rând, continuarea proiectelor de reformă începute, şi în al doilea rând, în 2011, România să treacă pe creştere economică", a declarat Emil Boc.

Dar oameni, precum Raluca Turcan şi Elena Udrea, votaseră pentru schimbarea întregului guvern, deoarece considerau că doar un nou executiv putea folosi imaginii partidului.

"Cred că varianta care ar folosi partidului ar fi aceea în care întregul guvern şi-ar fi depus mandatul. Decizia majoritară a politicienilor a fost pentru o remaniere şi sunt convinsă că sunt oameni care vor face faţă cu brio", a spus Elena Udrea.

Social-democraţii considerau că remanierea nu reprezintă decât prim fază a războaielor din PD-L. Război sau nu, cert este că vine rândul ministrului de interne, Vasile Blaga, să plece din guvern prin demisie, după protestul poliţiştilor din septembrie. Nemulţumiţi de măsurile de austeritate, angajaţi ai Ministerului de Interne organizează un protest, care sfârşeşte cu un marş neautorizat la Palatul Cotroceni, acolo unde oamenii legii şi-au aruncat caschetele. Ca urmare a acestui gest, şeful statului şi premierul renunţă la serviciile poliţiei, considerând că gesturile protestatarilor denotă lipsă de respect pentru uniforma militară. Prins între ciocan şi nicovală, ministrul de interne, Vasile Blaga, demisionează, după ce refuzase propunerea premierului de a-i înlocui din funcţie pe şeful jandarmeriei şi pe cel al poliţiei. "Este o demisie de onoare", spunea Vasile Blaga.

Ciudat sau nu, în tot acest scandal, opoziţia şi sindicatele sar în apărarea lui Vasile Blaga şi-l acuză pe Traian Băsescu că a tras sforile pentru îndepărtarea lui Vasile Blaga de la minister. În locul lui Vasile Blaga a fost numit Traian Igaş, al 15-lea ministru al administraţiei şi internelor din ultimii 20 de ani.

În privinţa proiectelor, guvernul a început anul 2010 aşa cum îl termină, dezbateri pe buget, pe legea pensiilor, educaţie şi salarizare unitară. După adoptarea bugetului de stat, pe 14 ianuarie 2010, Emil Boc a vorbit, pentru prima dată, despre situaţia critică în care se afla sistemul asigurărilor sociale.

"Actualul sistem de pensii ne va duce, pe termen mediu, la imposibilitatea plătirii pensiilor pentru toţi cei care contribuie, dacă menţinem în continuare actualul sistem de privilegii, pe de o parte, şi de utilizare, pe de altă parte, uneori ineficientă şi a fondurilor care există", a declarat Emil Boc.

Pe subiectul pensiilor, clasa politică a discutat mai tot anul, iar proiectul de lege a fost plimbat prin camerele parlamentului, pe Curtea Constituţională, la preşedinţie şi, din nou, în parlament. Într-un final, la 15 decembrie, legea a fost promulgată. Ca o noutate faţă de vechea lege, vârsta de pensionare a femeilor a crescut la 63 de ani, cea a bărbaţilor este de 65 de ani, însă, la aceste valori se va ajunge gradual, până în 2030.

La începutul anului, nimeni nu bănuia şi nici guvernul nu anticipa că, în vară, populaţia va suporta aplicarea măsurilor de austeritate, măsuri anunţate de şeful statului pe 6 mai. Prima variantă, reducerea pensiilor cu 15% şi a salariilor cu 25 de procente, însă decizia Curţii Constituţionale, chemată de opoziţie să judece măsurile economice, dă peste cap calculele guvernului. Curtea a decis că nu pot fi reduse pensiile cu 15%, cum dorea executivul, în schimb, a fost de acord cu reducerea cu 25% a salariilor bugetarilor şi cu recalcularea pensiilor, cu o excepţie: să nu fie modificate pensiile magistraţilor. Opoziţia a salutat decizia CCR şi a cerut demisia guvernului.

"Această decizie a Curţii Constituţionale este, practic, un fel de moţiune de cenzură. Guvernul a zis: "E singura soluţie!". Ei bine, se va dovedi că singura soluţie a acestui guvern nu mai există", a declarat Varujan Vosganian, vicepreşedinte PNL.

Pus în faţa deciziei Curţii Constituţionale, guvernul anunţă că are un plan de rezervă, în loc de reducerea pensiilor, executivul creşte TVA la 24%.

Însă cea mai spectaculoasă evoluţie a avut-o legea educaţiei, aflată în legislativ încă din 2009 şi plimbată, apoi, în 2010, dintr-o cameră într-alta a parlamentului, pe la guvern, şi de patru ori la Curtea Constituţională. La începutul lunii octombrie, coaliţia guvernamentală dădea primele semne că soluţia va fi, până la urmă, angajarea răspunderii guvernului. Camera Deputaţilor adoptase legea la mijlocul lunii mai, dar ea se împotmolise la Senat.

"Anul trecut, am încercat să promovăm acest proiect de lege şi a fost respins de către Curtea Constituţională pentru motivul că nu a eixstat suficientă dezbatere publică cu privire la acest proiect. Au urmat dezbateri publice pe toate palierele", a spus Emil Boc.

Liderii PSD şi PNL considerau însă că guvernul nu-şi poate asuma din nou răspunderea asupra legii educaţiei, pentru că în 2009, pentru acelaşi demers, Curtea Conastituţională spusese NU. La 19 octombrie, preşedintele Senatului, Mircea Geoană sesiza Curtea Constituţională în legătură cu un posibil conflict între guvern şi parlament, pe motiv că executivul şi-a retras legea aflată pe ultima sută de metri în dezbatere la Senat.

"Nu suntem sub nicio presiune a timpului, această lege se va aplica începând cu anul de învăţământ 2011-2012. Cred că viteza nu este principalul obiectiv, ci calitatea documentului", a spus Mircea Geoană.

Surpriza vine însă atunci când opoziţia şi puterea traduc în cheie proprie decizia Curţii, cu alte cuvinte, ambele spun că au dreptate. Curtea a stabilit că există, într-adevăr, un conflict între instituţii, dar că nu se poate interveni în procedura deja declanşată de asumare a răspunderii. Ca atare, Emil Boc merge mai departe cu angajarea răspunderii, însă moţiunea de cenzură nu a mai fost dezbătută, pentru că liberalii şi-au retras semnăturile de pe document. Legea educaţiei a fost astfel declarată adoptată la 14 decembrie, dar, din nou, contestată la Curtea Constituţională.

Luna aprilie a adus în dezbaterea publică tema lansată de preşedintele Traian Băsescu şi de PD-L în 2009: parlamentul unicameral cu maximum 300 de membri, pentru care fusese organizat şi un referendum. Într-un interviu la postul B1TV, Traian Băsescu a declarat, de asemenea, că este un susţinător al pragului electoral de 10% pentru alegerile parlamentare şi al existenţei a doar două partide mari, care să elimine formarea coaliţiilor. Replica a venit din partea liderului UDMR, Marko Béla.

"În România, la alegerile parlamentare, de obicei, voteavă în jur de 10 milioane de persoane, la un prag de 10%, ar rămâne în afara parlamentului o formaţiune care are aproape 1 milion de voturi", a spus Marko Béla.

Declaraţiile preşedintelui nu au rămas fără urmări. La 20 aprilie, parlamentul a adoptat proiectul de hotărâre privind înfiinţarea Comisiei comune de revizuire a Constituţiei. Aceasta ar fi trebuit să analizeze în special problema unui parlament unicameral, aşa cum propunea PD-L, sau problema menţinerii actualei structuri a parlamentului, dar cu modificarea funcţiilor Senatului, aşa cum doreau PNL şi PSD.

Însă, situaţia s-a complicat pentru opoziţie pe 21 aprilie, când premierul Emil Boc a anunţat că guvernul, în paralel cu demersul comisiei, a iniţiat un proiect de lege pentru revizuirea Constituţiei.

Propunerile PD-L, înaintate de Emil Boc, se aflau în dezacord nu doar cu opoziţia, ci şi cu propriii parteneri de guvernare. Preşedintele UDMR, Marko Béla, spunea că Uniunea îşi asumă proiectul trecut prin guvern, dar că se va bate în comisie pentru bicameralism. Tema însă a fost abandonată de atunci, comisia parlamentară nu a produs niciun document, iar subiectul este abordat din ce în ce mai rara de liderii politici.

La mijlocul lunii aprilie, guvernul primea două lovituri din partea Curţii Constituţionale. Pe de-o parte, mai multe prevederi din legea care modifica statutul funcţionarilor publici au fost declarate neconstituţionale. Pe cealaltă parte, era vorba despre Legea de funcţionare a Agenţiei Naţionale de Integritate, atent monitorizată de Comisia Europeană. Prin decizia de neconstituţionalitate a Curţii, declaraţiile de avere nu mai puteau fi verificate de ANI. Curtea a considerat, de pildă, că obligaţia de publicare a declaraţiilor de avere şi de interese pe internet încalcă dreptul la respectul şi ocrotirea vieţii private.

Emil Boc s-a declarat îngrijorat de consecinţele deciziei Curţii Constituţionale legate de ANI şi spunea că aceasta va deteriora imaginea externă a României în privinţa justiţiei.

Soluţia găsită de guvern a fost ca demnitarii să completeze două tipuri de declaraţii care vor fi depuse la ANI, unele publice, altele confidenţiale. Această formulă a fost votată în parlament, însă preşedintele Băsescu, nemulţumit, a solicitat reexaminarea actului normativ. A început o nouă fază de dezbateri şi contre putere-opoziţie.

"Punem în pericol progrese care s-au făcut de România cu investiţii uriaşe şi eforturi substanţiale de către Ministerul Administraţiei şi Internelor numai pentru că, de exemplu, în privinţa ANI nu avem problemele rezolvate", a declarat ministrul justiţiei Cătălin Predoiu.

În rândul opoziţiei, liderul PNL Crin Antonescu afirma că este o ipocrizie să prezinţi ANI drept un instrument de combatere a corupţiei. El declara că dacă ar fi existat cu adevărat voinţa politică pentru a combate corupţia, Fiscul şi Parchetul şi-ar fi făcut datoria şi nu ar mai fi fost nevoie de ANI.

"Înfiinţarea acestei instituţii ANI vine din lipsa reală de voinţă politică a tuturor celor care au guvernat România de a combate cu adevărat corupţia şi nu din voinţa politică de a o combate", a spus Crin Antonescu.

Legea ANI a fost până la urmă votată şi promulgată în ultima zi a lunii august, însă, în ansamblu, corupţia din România şi sistemul de justiţie au fost criticate constant de Traian Băsescu. Pe 14 decembrie, şeful statului spunea despre Consiliul Superior al Magistraturii că nu a funcţionat corespunzător în mandatul trecut şi a făcut ca ţara noastră să piardă din credibilitate pe plan extern.

"Nu există niciun sistem de justiţie în interiorul Uniunii Europene care să fi făcut atâta rău vreunei ţări cât rău a făcut justiţia din România românilor şi României", declara Traian Băsescu.

În 2010, parlamentul a adoptat codurile din justiţie, penal şi civil, plus cele de procedură, precum şi aşa-numita Lege a micii reforme în justiţie, care va avea ca efect reducerea perioadei de soluţionare a proceselor. O altă lege aşteptată de 20 de ani şi despre care se spune că ar fi clarificat relaţiile unor oameni politici cu regimul comunist, aşa-numita Lege a lustraţiei, pare să nu mai aibă rezolvare. La 7 iunie, Curtea Constituţională tranşa din nou neînţelegerile din parlament pe acest subiect şi declara Legea lustraţiei neconstituţională. Dezbaterea asupra ei nu a mai fost reluată în acest an.

Sfârşitul de an prinde guvernul într-o situaţie delicată, în condiţiile în care, în luna decembrie, atât Legile salarizării, cât şi Legea bugetului pentru anul viitor nu sunt încă promulgate. Cu atât mai mult, cu cât de aceste acte normative depinde acordarea unui nou împrumut. Premierul Emil Boc spunea, pe 20 decembrie, la prezentarea proiectului de buget în parlament, că anul viitor şomajul şi inflaţia vor scădea, iar bugetarii vor recupera 15% din scăderea cu 25% a salariilor.

În ansamblu, evenimentele politice din 2010 au fost jucate de aceiaşi actori, cu aceeaşi retorică şi cu aceleaşi apucături. În funcţie de context, ei au inversat argumentele, astfel că ceea ce într-o zi era de condamnat, în altă zi putea fi lăudat. Bunăoară, cei care migrau dintr-o parte în alta a scenei politice, schimbând chiar şi doctrina. În decembrie, într-o dezbatere publică, Andrei Pleşu se oprea asupra acestui tip de flexibilitate politică.

"De obicei, politicienii noştri, indiferent în ce parte sunt situaţi, au un profil incert, au preocupări doctrinare minime sau nule şi ultimul lucru care îi interesează este dacă sunt consecvent de dreapta sau consecvent de stânga. sunt cum trebuie ca să iasă bine socoteala", a declarat Andrei Pleşu.

Comportamentul actorilor politici a avut ca rezultat dezorientarea populaţiei, pentru că, din afară, se pare că toată lumea are dreptate şi toată lumea greşeşte în egală măsură. Dar acelaşi comportament face ca politica din România să nu fie predictibilă. Printre singurele elemente de predictibilitate în 2010 au fost faptul că puterea a propus şi opoziţia s-a opus, faptul că preşedintele invita partidele la consultări, iar opozţia refuza.

Cu toate acestea, avem câteva date politice care pot contura ipoteze pentru anul 2011. Cert este fatul că PDL şi UDMR vor avea alegeri interne pentru funcţiile de conducere. În UDMR, Markó Béla nu mai candidează şi se pare că îl va sprijini pe Kelemen Hunor. În PDL avem multe semne de întrebare: Emil Boc, Vasile Blaga, Adriean Videanu, Gheorghe Falcă sau Elena Udrea.

Rezultatele acestor alegeri vor avea, cu siguranţă, legătură cu guvernarea şi cu majoritatea parlamentară pe care opoziţia vrea să o răstoarne, iar opoziţia se uită cu interes către noua conducere a UDMR, în speranţa că va abandona coaliţia de guvernământ. Dacă UDMR rămâne la guvernare, atunci anul 2011 nu ne rezervă nicio surpriză. Dar dacă UDMR schimbă direcţia, atunci toată scena politică se răstoarnă. În pericol ar fi nu doar Cabinetul Boc, ci şi preşedintele României Traian Băsescu şi asta pentru că o nouă majoritate formată PNL, PSD şi UDMR ar putea începe demersul de suspendare a şefului statului, intenţie anunţată deja de opoziţie. malia Bojescu: În cazul reuşitei acestui demers, am putea să-l vedem pe Mircea Geoană în fotoliul de la Cotroceni. Ce-i drept, temporar. În virtutea faptului că în calitate de preşedinte al Senatului este al doilea om în stat şi el asigură interimatul.

Dar să nu uităm însă că însuşi Mircea Geoană este într-o situaţie delicată, pentru că are o relaţie tensionată cu noua conducere a PSD. Pe de altă parte, dacă majoritatea va fi răsturnată, atunci este posibil ca toate legile, toate măsurile şi toate hotărârile luate de actuala putere să fie anulate sau poate nu. Toate, într-un an preelectoral, care anunţă dezbateri politice pe subiecte precum modificarea Constituţiei, modificarea Legilor alegerilor locale sau generale şi eterna luptă împotriva corupţiei.

Noi vă dorim să aveţi un an cât mai bun, cât mai multă răbdare şi să cântăriţi cât mai bine evenimentele politice care vor veni peste România.