Ernest Oberlander Târnoveanu
"Semnăturile" serii sunt "turnate" în aur, aparţinând şi unui norocos descoperitor: prof. dr. Ernest Oberlander Târnoveanu, actualul director general al Muzeului Naţional de Istorie a României.
Articol de Mihaela Helmis, 17 Aprilie 2012, 12:21
Expoziţia permanentă "Tezaur Istoric" din cadrul Muzeului Naţional de Istorie a României a fost redeschisă, după două luni de refacere şi modernizare, iar evenimentul este primul dintr-o serie ce marchează aniversarea a 40 de ani de la înfiinţarea MNIR, la 8 mai 1972.
Despre pasiune şi bucuria fără margini a arheologului-numismat, norocos - după spusele sale, în ediţia de azi în haine de sărbătoare, cu nuanţe de purpură imperială, despre amplul proces de îmbogăţire şi modernizare a expunerii Tezaurului istoric, pentru a face expoziţia mai accesibilă şi prietenoasă pentru public - în dialogul purtat cu Mihaela Helmis.
Despre seria de piese de mare valoare istorică şi artistică, unele inaccesibile publicului larg în ultimii 10 ani, sau care nu au mai fost expuse niciodată precum: superbele tezaure princiare getice de la Agighiol, Peretu, Poroina si Craiova (sec. IV a. C.), tezaurele dacice de la Sâncrăieni, Surcea, Coada Malului, Herăstrău si Senereuş (sec. II-I a. C.) sau tezaurele de la Coşoveni (sec. V-VII p. C.), despre câteva capodopere ale artei metalului preţios din epoca modernă, între care o rafinată fructieră, donată de regina Marii Britanii - Victoria - cu ocazia căsătoriei nepoatei ei Maria, cu principele moştenitor al României - Ferdinand despre Coroana de Oţel a regilor României, realizată cu ocazia proclamării Regatului, in 1881, la Arsenalul Armatei din Bucureşti din oţelul unui tun, marca Krupp, capturat de soldaţii români de la armata otomană în 1877, cu ocazia Războiului de Independenţă, în ediţia pe care o primiţi ca dar în a treia zi a Paştilor din 2012.