"Una mică !"
Strictul necesar
Articol de Costin Enache, 13 Martie 2012, 12:09
... O anghelică, o cinzeacă, un şnaps sau... „nea Cornele, ca de obicei!” – toate astea definesc tipul de comandă specific „boemei române”, răsfirate până aproape de pierzanie astăzi prin cele doar câteva stabilimente cu parfum de epocă ce au supravieţuit şi ca ofertă de preţuri, nu doar ca decor, avântului capitalist post-revoluţionar. Am să-i zic însă „una mică” pentru că de la celebrul banc care a ridicat-o la..., eh nu chiar la rangul, la... funcţia de substantiv (astfel încât să poată intra la numărătoare), indiferent de loc, timp şi spaţiu, esenţa se păstrează:
„Zice că un individ... avariat ca la carte, intră-ntr-un... local. Se proţăpeşte în mijlocul încăperii gravitând oarecum în jurul... propriei făpturi şi strigă la ospătarul prâsnel, care roia de unul singur încoace şi-ncolo de la un client la altul:
- Mici aveţi?
- Este! răspunde chelnerul zburând razant cu muşteriul.
În fine, încântat dar oarecum surprins, muşteriul lansează hotărât comanda:
- Două mici!!!”
„Una mică” asta se transformă însă de multe ori în diverse genuri de chiolhan, întotdeauna fără voia... consumatorilor. Observaţi că am folosit pluralul – e nevoie de cel puţin doi pentru un zaiafet de calitate. Mărul discordiei însă, sau scânteia de la care pornesc de regulă prelungirile, pare un lucru nevinovat, dar are o atât de mare putere de seducţie încât foarte puţini reuşesc să-i reziste: „Mai lom una?” Şi de-aici potopul...
Cu „trece-o la mine!” e altă poveste: poate ţine loc de „data viitoare o dai tu”, poate fi semn că... emitentul s-a cherchelit puţin (nicidecum până la loc... filotimia), sau este piatra de temelie inerentă fără de care cu greu se poate încerca... aborda...jul altor mese. „Una mică” va fi însă negreşit elementul în cauză, achitarea întregii consumaţii lăsând loc pentru alte... comentarii, intenţii şamd.
Când te duci în vizită, „una mică” va căpăta chiar formă: un coniecel, o votculiţă, un whiskişor, o... vişinată-afinată-cireşată (de bună seamă tot... micuţă), un vinişor... curat şi la sfârşit o cafeluţă... micuţuţă? „ Da, că pormă nu mai dorm la noapte...”
Acasă „una mică” poate merge şi înainte şi după masă, depinde doar de tabietul fiecăruia. Ideală rămâne însă cea de „bon ton”, generic numită „o ţuică”, cea după care oricât ai consuma n-ai cum să devii antipatic, cu condiţia să nu ieşi din matricea caragialiană: „Din vorbă-n vorbă, tura-vura, ne-am abătut pe la o ţuică... Una-două-trei... Pe urmă dă-i cu bere, dă-i cu vin, dă-i cu vin, dă-i cu bere... A făcut cinste d. Nae... L-am băut... Oo! L-am băut!”
Consumul excesiv de alcool dăunează grav sănătăţii.