Tânăr român, premiat pentru talentul său
Adrian Vulpe Grigoraş de la Colegiul Naţional Radu Greceanu din Slatina a fost premiat la concursuri internaţionale din USA şi România.
Articol de Anca Șurian Caproş, 17 Iunie 2013, 19:07
Deşi se spune că toamna se numără bobocii, şi vara, la final de an şcolar, poate fi un moment de bilanţ. Şi că elevii români au avut tot felul de performanţe aţi aflat adesea la România Actualităţi.
Cel mai recent şi mai mediatizat caz este cel al vâlceanului Ionuţ Budişteanu, tânărul care la numai 19 ani a luat premii la peste 130 de competiţii, dintre care 18 internaţionale.
Şi cu toate acestea a declarat că nu vrea să-şi caute de drum prin lumea largă, ci că vrea să studieze la o facultate din ţară.
Tot în ţară vrea să studieze şi alt tânăr pasionat de tehnologie care a câştigat un premiu la un concurs organizat de NASA care a avut drept temă staţiile spaţiale.
Iar la un concurs organizat în ţară a prezentat o mână robotică destinată operaţiunilor militare.
Audio: Pe Adrian Vulpe Grigoraşi l-a întâlnit Laura Stoican la Colegiul Naţional Radu Greceanu din Slatina: