Sensurile cuvintelor

Este evident că dicţionarele nu s-au inventat degeaba, iar consultarea lor nu este o trebuşoară chiar aşa de anevoioasă. Ele ne ajută să ne descurcăm într-un domeniu care pare mai puţin rigid, cel al vocabularului. Pentru că, spre deosebire de forma unui cuvânt care se supune unor norme mult mai stricte, reunite sub numele de gramatică, conținutul lui, sensul adică, e mai puţin constrâns.

Cu toate acestea sensurile unui cuvânt sunt strânse în dicţionare şi pentru a ne ajuta tot pe noi să ne înţelegem unii cu alţii. Şi asta dincolo de toate tendinţele, improprietăţile, traducerile aproximative - snobismul chiar – care îşi dau mâna şi tot nu reuşesc, câteodată, să explice de ce şi cum “a aplica”, de exemplu, a ajuns atât de celebru pe piaţa muncii, iar adjectivul “dedicat” nu lipseşte din niciun curriculum vitae. Nu explică nici cum pe X, persoană importantă nu spui cine, îl moralizează vizitele prietenilor... Cum adică? Adică opusul lui „demoralizează”. Ca la „a moşteni – a dezmoşteni”, probabil. Numai că “a moraliza” numai bine nu sună pentru un om care, se înţelege din context, aştepta alinare din partea prietenilor. Pentru că, da, „a moraliza” înseamnă, conform DEX, „a da cuiva învăţături morale”, ba şi mai rău „a face cuiva morală, a dojeni”. Oricum, halal tratament pentru „demoralizare”! Sunt sigură însă că vorbitorul nu a avut nicio intenţie în acest sens. Că nu e vorba nici de copierea unor modele străine, nici de lărgiri sau restrângeri de sens, ci de grabă şi de neatenţie. Morala este însă aceeaşi: analizele semantice după ureche sunt o provocare. De care provocare vreţi! Cei mai conservatori, de cea negativă, cei mai deschişi la nou, una pozitivă, conform tendinţei care scoate „provocarea” din sfera „instigării” şi a „sfidării” pentru a o plasa din ce în ce mai des în cea a competiţiei creative. Cu regulile să rămână gramatica!