Restructurare, vânzare sau închidere

Restructurare, vânzare sau închidere – acestea sunt opțiunile pentru companiile de stat cu pierderi.

Șeful misiunii FMI, Jeffrey Franks, a motivat cât se poate de simplu planul de privatizare și restructurare: fiecare leu pe care o companie a statului îl pierde, este un leu luat din buzunarul plătitorului de taxe. Numai datoriile restante ale companiilor de stat, însumate, reprezintă 5% din PIB, vreo șase miliarde de euro .

Numele vizate pentru vânzare nu sunt cunoscute încă. Știm doar ca NU sunt CEC, Hidroelectrica, Romgaz și Transgaz. Acestea sunt profitabile, deci strategice, iar statul nu are nicio intenție să le pună pe tarabă. Cu CFR este o altă situație. Și căile ferate ar fi de importanță strategică, numai că pierderile de pe șine cresc de la an la an. Doar CFR Marfă a avut anul trecut pierderi de peste 350 de milioane de lei. Există o strategie de restructurare și privatizare, dar aceasta merge mai greu decât era prevăzut, iar vânzarea unui gigant cu asemenea probleme nu e deloc ușoară.

Soarta minelor care, la fel, funcționează în pierdere, a fost deja decisă: procesul de restructurare va continua până în 2018, dar nici o unitate nu va fi închisă în acest interval de timp.

Mai există și o sumedenie de companii unde statul are doar o participație redusă. Pachetele de acțiuni sub 50% sunt bune doar pentru a încasa dividende la sfârșit de an, acționarul minoritar neavând putere de decizie, fie el și stat. Însă Guvernul intenționeaza să scape și de aceste pachete. De exemplu, există un plan de a vinde acțiunile la Petrom, unde participația statului este de 20%.

Privatizările ar aduce două surse de venit într-una. Mai întâi s-ar opri pierderile gigantice, apoi s-ar încasa bani din vânzare. Modelul a fost aplicat cu succes în Polonia, care a privatizat sau e în curs de a privatiza circa 800 de companii. Un reproș adus planului polonez a fost că, dacă vinzi repede companii cu probleme, vinzi prea ieftin. Guvernul polonez a argumentat însă că avea nevoie de bani la momentul respectiv, în mijlocul crizei mondiale, nu mai târziu. Așa că momentul oportun nu a fost cel la care se putea obține prețul cel mai bun, ci cel la care nevoia de bani era mare iar pierderile nu mai puteau fi acoperite.

Noi ne gândim să vindem abia dupa ce tocmai am anunțat că austeritatea s-a încheiat.