Pregătiri pentru masa de Crăciun
Comentariu de Florin Ionescu
Articol de Florin Ionescu, 20 Decembrie 2010, 13:43
După îndelungile postiri din ajunul marii sărbători, există obiceiul de „a pregăti“ stomacul pentru masa mai bogată servită în ziua de Crăciun sau Duminica Învierii.
Un preparat cu totul special este „supa cu miere“. În unele mănăstiri se serveşte în timpul nopţii, după încheierea slujbei Învierii, în alte locuri duminică dimineaţă. Poate fi mai diluată, ca o băutură, ori poate fi o fiertură de fructe (smochine uscate, stafide, nuci, alune) şi miere, mai densă (uneori asemănătoare chiar cu o budincă). În acest caz, este cunoscută sub numele de „hosafi“. Un astfel de preparat se mănâncă şi peste an, după două sau trei zile de post negru. Referiri la această „supă dulce“ se găsesc şi în Tipicul Lavrei Sfîntului Sava (ridicată în secolul al V-lea, în apropiere de Bethleem), ceea ce ne face să credem că preparatul este foarte vechi şi era întâlnit în tot spaţiul monastic al primului mileniu creştin, scria Simona Lazăr în “Jurnalul de bucătărie”.
Sfîntul Chiril din Scythopolis pomenea şi el, în veacul al VI-lea, despre o mâncare scăzută, obţinută din mazăre, numită „pissaton“. Reţeta se mai găteşte şi astăzi şi se întâlneşte în toate mănăstirile greceşti.
O reţetă des întâlnită în postul mănăstirilor este “salata de cartofi”. Nu este pretenţioasă pentru că include: 500 g de cartofi, sare, o ceapă, şase linguri de oţet alb de vin, piper, şase linguri de ulei de măsline, 250 g roşii, câţiva căţei de usturoi. Nimic nu-l împiedică pe gospodar să înlocuiască oţetul de vin cu lămâie. Se fierb cartofii în apă sărată, apoi se fac piure. Ceapa se taie felii mai groase. Acestea se fierb împreună cu căţeii de usturoi tăiaţi felii în apă cu oţet, sare şi piper. Marinata rezultată se toarnă peste piure şi se amestecă, împreună cu uleiul. Se ornează cu ceapă, usturoi şi felii de roşii.
Altfel, replica lumii moderne sună aşa: “Cine întreabă cât costă întreţinerea unui iaht nu şi-l poate permite” - J.P Morgan – om de afaceri şi bancher american.