Pleonasmul

Pleonasmul e supărător, dar, doar atunci când ne dăm seama că e pleonasm, adică atunci când observăm că sunt folosite două cuvinte care, în mare, au cam acelaşi sens. Şi acest lucru trebuie explicat unor şcolari care nu vor altceva decât să răzbată şi ei în lumea compunerilor de 15-20 de rânduri. Context în care pleonasmul este binevenit pentru a umple jumătate de rând! Unde mai pui că unele pot să treacă uşor drept expresii frumoase – ca să folosim jargonul de rigoare – pline de simţire şi numai bune să umpli jumătatea de pagină din cerinţă.

Chipul bunicii mele dăinuie permanent în inima mea este dat chiar de exemplu negativ pe didactic.ro. Şi ce dacă? Alături de ceremonia solemnă sau convingerea fermă, a dăinui permanent nu este de evitat dacă pragmatismul şcolarului creator primează. Cum să îl dai la o parte pe… «permanent» din propoziţie când, uită-te la el câte litere are! Cu grijă, explicând cu ajutorul DEX-ului că «a dăinui» e sinonim cu «a persista» şi deci «permanent» se subînţelege. Şi tot cu DEX-ul în braţe putem demonstra şi că o «ceremonie» este «un ansamblu de reguli, de forme exterioare, protocolare, obişnuite la solemnităţi», aşadar inevitabil «solemnă». Iar «convingerea» e desigur o «părere fermă», aşa că adjectivul este de prisos şi scurt pe deasupra, deci eliminarea lui nu ar avea nici măcar repercusiuni grave în economia paginii.

Lăsând gluma şi compunerile şcolare la o parte, e clar că astfel de expresii au locul lor în texte mai mult sau mai puţin obligatorii. După ce scăpăm de compunerile şcolare dăm de textele de birou cu alt jargon şi alte pleonasme de… serviciu. Pentru ele şi pentru multe altele stă DEX-ul la datorie, gata să fie consultat, lectură obligatorie şi după ce am terminat şcoala şi am scăpat de compunerile de-o jumătate de pagină !