Plătim mai mult iarna aceasta pentru încălzire?
Comentariu de Dan Carp
07 Octombrie 2010, 16:15
În ciuda declaraţiilor oficiale sau neoficiale, creşteri zguduitoare ale preţului încălzirii nu ar trebui să fie în această iarna, fie că suntem racordaţi la reţeaua centrală, fie că nu. Atenţie, preţurile vor creşte, în principal pentru că TVA-ul a crescut la 24%. Dar subvenţiile care acoperă cu chiu, cu vai, o mare parte din preţ, rămân. Până acum, o mare parte din costuri erau suportate de primării şi de Guvern. Odată cu anunţarea măsurilor de austeritate, în luna mai, Guvernul s-a jucat toată vara de-a v-aţi ascunselea cu aceste subvenţii: ba sunt, ba nu sunt. Până la urmă, a decis să păstreze şi iarna aceasta preţul mic pentru toată lumea, urmând ca, de la anul, subvenţiile să fie acordate doar pentru cazurile sociale.
În același timp, cei mai mulţi primari au anunţat că vor plăti, în continuare, partea lor din subvenţie. De exemplu, în Bucureşti, preţul gigacaloriei este menţinut la acelaşi nivel ca anul trecut, 100 de lei plus TVA. Şi în alte oraşe mari ale ţării, Constanţa, Bacău şi Iaşi, primarii au anunţat că sunt dispuşi la acest efort şi în acest an. Iar dacă banii de la Guvern nu vin, ei ar putea intra chiar mai adânc în bugetul local pentru a ţine preţurile relativ mici.
Ca să nu mai stai la mila edililor şi a miniştrilor, o variantă ar mai fi să te debranşezi şi să îţi asiguri singur incălzirea, cu o centrală de apartament pe gaze. Numai că şi preţul gazelor este pus sub semnul întrebării. Autorităţile anunţă o creştere de 5-10%, ceea ce ar însemna câteva zeci de lei bune în plus pentru consumatorul casnic. Din fericire, nu a fost anunţată încă nicio dată exactă si poate scapăm de scumpire iarna aceasta.
Deci, preţurile cresc întrucâtva dar încă sunt ţinute sub control de autorităţi, în mod artificial. De degerat vom degera cu adevărat abia la anul, când preţul gazului va fi altul, iar Guvernul şi primăriile sunt hotărâte să nu mai acorde subvenţii decât pentru cazurile sociale. Şi cum Guvernul ne-a cu o viziune cam zgârcită despre ce înseamnă caz social, probabil că o mare parte din populaţia României se va încălzi, la anul, cu pături, lemne şi cine ştie ce alte invenţii, că doar românul, se ştie, e inventiv!