Olanda, țara lalelelor
Lecția de cultură generală
Articol de Ana Maria Olteanu, 21 Aprilie 2010, 11:48
Lalele, saboţi de lemn, mori de vânt şi toleranţă în plan social, aceasta este Olanda, cunoscută şi sub numele de Ţara lalelelor, sau a morilor de vânt...
Este situată în nord-vestul Europei şi are un sfert din teritoriu sub nivelul mării. Şi, deşi este recunoscută în întreaga lume pentru vestitele lalele colorate, aceste flori nu sunt originare de acolo si nici olandezii nu au fost primii care le-au cultivat.
Lalelele au aparut prima data, acum sute de mii de ani, într-o zonă care se întindea de-a lungul paralelei de 40 de grade latitudine nordică, între nordul Chinei si sudul Europei. Denumirea florii vine dintr-un cuvânt turcesc care înseamnă turban. In perioada Imperiului Otoman, lalelele au devenit cele mai cultivate flori, aici ţinându-se şi primul Festival al Lalelelor. În cea de-a doua jumătate a secolului al 16-lea, laleaua ajunge și în Europa, câteva semințe fiindu-i date lui Clusius, îngrijitorul grădinilor medicinale din Praga. Câţiva ani mai târziu acesta fuge în Olanda, devenind îngrijitorul Grădinii Botanice din oraşul Leiden. Aici plantează colecţia sa de lalele, despre care se spune că era cea mai impresionantă din Europa. Grădinarul a refuzat însă să dea sau să vândă lalelele, ceea ce i-a împins pe unii dintre horticultori să le fure. Şi aşa au ajuns să fie cultivate în toată lumea...
Ana Maria Olteanu a încercat să afle ce știu oamenii despre Țara Lalelelor.