Nostalgie prost înțeleasă

De aproape o săptămână citesc şi aud tot felul de comentarii pe marginea sondajului de opinie din care teoretic reiese că o grămadă de români suspină după comunism. Se caută motive, explicaţii, comparaţii şi alte aberaţii determinate de o provocare cât se poate de... artificială.

Practic sondajul nu face mai mult decât să verifice adâncimea până la care a săpat în percepţia românilor bâjbâiala post-decembristă prin tenebrele capitalismului. Ar fi fost poate mai elocventă o comparaţie a prezentului cu perioada interbelică, dar distanţa e atât de mare încât puţini ar putea-o face obiectiv; şi-atunci singurul reper, viabil din punct de vedere temporal chiar dacă e cumva necoplanar, rămâne comunismul.

Ţin să le amintesc şi autorilor sondajului şi respondenţilor şi comentatorilor că timp de 45 de ani în ţara asta au fost interzise nu sondajele, ci OPINIILE de orice fel! Această aşa-zisă nostalgie faţă de perioada comunistă este doar încă o reacţie a norodului faţă de actuala stare de fapt, reacţie comparabilă cu trimiterea în turul doi al prezidenţialelor din 2000 a reprezentantului unui partid ultra-naţionalist.

Simplul fapt că poţi spune ce gândeşti fără să te temi de umbrele... copacilor, chiar dacă o faci cu burta goală sau buza umflată, ar trebui să fie suficient pentru a înţelege de ce adolescenţii din ziua de azi nu ştiu mai nimic despre perioada de dinainte de 1990: NU LE-A POVESTIT NIMENI! Şi nu pentru că n-ar fi de povestit, ci pentru că cei care au trăit atrocităţile sistemului comunist ori au uitat, ori preferă să nu-şi mai amintească...