Intel va produce microcipuri tridimensionale
IT la inbox
09 Mai 2011, 10:24
Producătorul de microchipuri Intel a anunţat o inovaţie în domeniul tehnologiei de procesare prin lansarea noului tip de tranzistori tridimensionali.
Analiştii descriu această reuşită ca fiind cea mai importantă din ultimii 60 de ani în domeniul tehnologiei de calcul rapid. Putem acum să ne aşteptăm la telefoane inteligente mai rapide, laptopuri mai uşoare şi o nouă generaţie de supercomputere. Vom vedea chiar şi noi device-uri pe care inginerii nici nu s-au gândit încă să le construiască.
Până acum, microcipurile au avut o structură plată, ca nişte circuite printate pe o hârtie. Design-ul dezvoltat de Intel include nişte mici tije ce ies din structura plană, îmbunătăţind performanţa fără să adauge la dimensiune - la fel cum un zgârie-nori foloseşte inteligent un teren cu suprafaţă redusă.
Toate dizpozitivele moderne folosesc microcipuri - nişte mici tranzistori care regularizează curentul electric. Prin introducerea tijelor, controlul curentului se face mai eficient şi nu există pierderi. Astfel, folosind noua tehnologie, pot fi construite dispozitive mai puternice, mai mici şi mai ieftine.
Şi alte companii experimentează microcipuri tridimensionale dar Intel a fost prima care a găsit o metodă de a le produce ieftin şi în cantităţi industriale. Noile microcipuri Intel vor începe să fie produse în acest an iar primele calculatoare care le vor folosi vor fi disponibile din 2012.