Deșteaptă-te române

,,Se cuvine să rezistăm prezentului și să ne pregătim viitorul. Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate şi democraţie, sunt identitatea şi demnitatea ”. Așa spunea Regele Mihai, anul trecut, în discursul său din Parlament. Iar aceste repere ale neamului românesc nu au dispărut definitiv din societate dar au căzut în desuetudine. Și trebuie regăsite până nu e prea târziu.

Intonarea imnului național în școli poate fi un prim pas din procesul de formare și educare a tinerei generații, dar cu siguranță, nu este nicidecum unul esențial. Sentimentul patriotic nu trebuie să devină festivism sau o întrecere de îngânare a imnului, ci mai degrabă o dovadă a comportamentului civilizat în societate. Să fii un bun patriot nu înseamnă neapărat că e obligatoriu să cunoștem toate cele 11 strofe din ,,Deșteaptă-te române”, ci că respectăm valorile nobile transmise din moși - strămoși. Practic, mica lecție de istorie națională ne reamintește de momentele cruciale ale neamului, cu sacrificii și victorii, iar copii pot fi învățați că trebuie să ducă mai departe acest simbol al identității românești. Totuși, trăim vremuri în care valorile sunt răsturnate și simpla intonare a imnului național nu este de ajuns pentru a spune că ne iubim țara. Degeaba vibrează tribunele când joacă naționala sau mormăim versurile în fața televizorului, dacă nu ne schimbăm atitudinea și implicarea socială. Cât despre cântatul imnului la școală, chiar nu aș vrea să văd copii înfometați și zgribuliți de frig dar drepți în fața tricolorului atârnat deasupra tablei. Respectul trebuie să vină și din partea statului.

Un mic apel la istorie ne duce în România Vechiului Regat atunci când influenţele Europei Occidentale încep să pătrundă în mentalul colectiv. Personalităţile din acele vremuri dezbăteau teoria formelor fără fond şi modalitatea în care ţara să urmeze calea modernizarii. Însufleţirea şi exemplele de patriotism au venit de sus către poporul avid de afirmare, dar din păcate s-au pierdut în perioada comunistă. Astăzi, chiar în plină globalizare unele popoare mai găsesc resurse mobilizatoare la apariţia simbolurilor naţionale. Marseieza rămâne un îndemn de libertate pentru pentru francezi, God Save the Queen aminteşte de echilibrul regimului monarhic iar The Star-Spangled Banner al americanilor cântă jertfele coloniştilor. În foarte multe filme am văzut cum cum elevii americani deghizaţi în personaje istorice interpretează pe scena din şcoală toate etapele înfiinţării Statelor Unite. Şi parcă o fac cu mare mândrie. La noi în schimb, emoţia imnului la copii poate mai apare doar la nepoţii aduşi de bunici la parada de ziua naţională. În concluzie, să privim mai mult steagul decât pe cel de lângă noi e o prefăcută forma de patriotism dar până la urmă această propunere nu are niciun efect negativ.