Cineva trebuie s-o facă și pe-asta
Interviu cu un ... tatuator
Articol de Adrian Cristea, 10 Mai 2011, 14:03
Se spune că fiecare este unic în felul lui şi numai dacă ar fi să ne luăm după cromozomi nu am putea tăgădui acest lucru. Sunt unii însă care vor să fie... siguri de asta. O condiţie la îndemână, cu condiţia ca într-adevăr să-ţi dea mâna, este pentru mulţi tatuajul. Sirene, coduri de bare sau chiar simpaticul personaj Looney Tunes Tweety – cu coarne însă stau la loc de cinste pe pectoralii, gambele, antebraşele, omoplaţii ori alte... zone ale românilor mai mult sau mai puţin celebri.
Şi pentru că operaţiunea poate fi chiar laborioasă pe alocuri, în funcţie de ingeniozitatea clienţilor, Adrian Cristea s-a gândit că, fiind deja o industrie, cineva trebuie musai s-o facă şi pe asta. Aşa l-a găsit pe Valentin Vlad, de meserie tatuator.