Birotică & papetărie (plăceri nevinovate)

Aţi conştientizat vreodată ori aţi încercat să înţelegeţi senzaţiile care vă încearcă într-o incintă specifică sau în raionul aferent al vr'unui hipermarket? Ori sunt singurul nebun care simte un soi de... nervozitate constructivă, ... emoţie, care ar fi cuvântul potrivit..., surescitare poate? Înţeleg să mă simt în al nouălea cer la standul de peşte când scade preţul chefalului, mi se pare firesc să mă încerce curiozitatea când văd reduceri cu „R” mare la tenişi, blugi ori monofilament de 0,35, ar fi culmea să nu dau din principiu o raită pe la farmacie (că-n vremurile astea nu ştii când te-apucă din senin burta, greaţa ori durerea de cap), dar nu pricep neam ce mă atrage la articolele de birotică şi papetărie.

De regulă fără ţintă – câte agende, pixuri ori capsatoare poţi să cumperi să zicem într-un an? – rătăcitul ăsta (nu doar fizic, repet) printre hârtii, creioane, cerneluri, peniţe şi toate nebuniile alea de care n-ai neapărată nevoie, îţi dă, spuneam, dintr-un motiv neclar nişte impulsuri ciudate. „Da' dacă-mi trebuie-ntr-o zi... o radieră?” – îmi spuneam probabil de fiecare dată când cumpăram câte-o gumă de şters în formă sau cu miros de căpşună, de mi se spunea într-o vreme „El Matador”! (Între timp, din cauză de... stickere, ultima mea pasiune în materie de... papetărie, mi se spune iar... Costin!)

Dar câte nu sunt?! Despre unele nici nu ştiu nici măcar la ce folosesc, cu altele ştiu exact care-i treaba şi mai ştiu şi că n-o să-mi trebuiască-n veci, dar arată toate şi sună atât de interesant de-mi vine să le mănânc pe pâine! I-auzi: aparat de laminat, biblioraft plastifiat, clasor pe picior hidraulic cu rotaţie de 360 de grade pentru 300 de cărţi de vizită, coşuri de birou (la alea din plasă de sârmă nu rezist), foarfeci, cuttere, globuri pământeşti, trimmere (repet: trimmere!!!), flipcharturi, clipboarduri, markere, linere, ... să revin la limba română..., ascuţitori, carioci, stilouri (stilouri!!!), rigle şi... pensule. (Mai sunt, dar nu mai pot; am şi eu limitele mele...)

Şi-acum serios. Mai ţineţi minte când v-aţi cumpărat ultima oară un set de etichete autoadezive? Nu cumva le-aţi lipit prin toată casa, pe toate sticlele şi borcanele posibile şi imposibile, iar cu alea de v-au mai rămas aţi ornat... casoleta de îngheţată în care păstraţi cuiele şi cutiuţele cu şuruburi, piuliţe ori... vaselină?! Nu cumva vi s-a-ntâmplat să cumpăraţi un caiet (dictando, mate – n-are a face) doar pentru că v-a plăcut coperta? Nu luaţi şi dumneavoastră plicuri aşa..., să le-aveţi acolo, că nu ştii când îţi iese-n cale-o nuntă, un botez?

Şi-apoi... nu ţi-a plăcut întotdeauna să poţi cere cu voluptate ştiind sigur că ţi-ajung banii „Un scotch, vă rog! Şi dublu, că mă-ncearcă o... angoasă!”