Bătălia parlamentarilor britanici pentru Internet
IT la inbox
03 Februarie 2010, 09:56
Accesul la internet este una din temele luptei politice în Marea Britanie. După ce guvernul laburist a anunţat că vrea să ofere acces de bandă largă cu o viteză de 2 Megabit pe secundă până în 2012, opoziţia conservatoare vorbeşte de 100 Megabit pe secundă până în 2017.
Planurile de cablare prezentate de Conservatori includ majoritatea gospodăriilor, iar de introducerea reţelei ar urma să se ocupe investitori privaţi. Conservatorii recunosc că va fi mai dificilă introducerea de internet în bandă largă în zonele rurale, afirmând însă că pentru aceste regiuni investitorii privaţi ar putea fi plătiţi în parte din taxele pe licenţa BBC. Serviciul public de radio şi televiziune din Marea Britanie ar urma să pună de-o parte 3,5% din taxe în acest scop, deşi sumele sunt astăzi folosite pentru trecerea la sistemul digital de TV şi radio.
În spatele intenţiei anunţate de opoziţie se ascunde un scop clar: locuri de muncă. Parlamentarul George Osborne, care ocupă şi poziţia ministrului de finanţe în cabinetul din umbră al conservatorilor, a făcut într-o emisiune a BBC analogia cu marile proiecte de infrastructură din trecut: în secolul al 19-lea am construit căile ferate. În secolul 20 am făcut autostrăzile. Haideţi să construim în secolul 21 o reţea superrapidă de bandă largă, care va crea sute de mii de locuri de muncă pentru Marea Britanie.
Laburiştii aflaţi la guvernare au criticat planurile, spunând că opoziţia s-ar fi opus deja proiectului guvernamental - similar, dar mai puţin ambiţios. Partidul Liberal Democrat i-a acuzat în schimb pe conservatori că ar opera în termeni de utopie economică. Poţi să promiţi şi luna de pe cer, important e cum plăteşti pentru ea, a afirmat un purtător de cuvânt.