Au dispărut cărţi de la Biblioteca Teleki !
Sunt de negasit volume care acoperă întreaga perioadă a secolelor XVI – XX
Articol de Cristina Bulbescu, Radio Târgu Mureş, 29 Noiembrie 2010, 04:47
Câteva sute de cărţi de la Biblioteca Teleki din Târgu Mureş, unele de patrimoniu, au dispărut !
Ca urmare a unui amplu inventar al fondului de carte care a durat trei ani, a fost constatată lipsa unui număr mare de cărţi vechi şi foarte vechi, dintre care unele de patrimoniu, de la Biblioteca Teleki din Târgu Mureş.
Directorul Bibliotecii Judeţene Mureş, Monica Avram a mai declarat pentru Radio Targu Mures: "La această dată nu se cunoaşte valoarea exactă a prejudiciului deoarece evaluarea financiară se va face abia anul viitor, alături de alte proceduri".
După ce lista de inventar a fost finalizată, la sfârşitul săptămânii trecute, conducerea Bibliotecii Judeţene a demarat o anchetă internă şi a sesizat organele de cercetare penală în legătură cu lipsa câtorva sute de cărţi din fondul de carte rară de aici.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Mureş, Livia Popa, a declarat pentru Radio Targu Mures că Poliţia nu are deocamdată un cerc de suspecţi dar cercetările sunt de-abia la început.
Biblioteca Teleki are un fond de carte de peste 200.000 de exemplare.