Argeşenii au aprins Focul lui Sumedru
Obiceiul vine din timpurile oamenilor primitivi, când aceştia sărbătoreau descoperirea focului prin cântece şi jocuri.
26 Octombrie 2012, 16:38
În judeţul Argeş, tradiţia Focului lui Sumedru adună sute de localnici în jurul flăcărilor.
Aseară, la Mioveni, Lereşti, Câmpulung Muscel sau Topoloveni s-au aprins astfel de focuri înalte de câţiva metri.
Obiceiul vine din timpurile oamenilor primitivi, când aceştia sărbătoreau descoperirea focului prin cântece şi jocuri.
Mai târziu, creştinii l-au suprapus sărbătoririi Sfântului Dumitru.
De aici şi denumirea de Sumedru: de la Sf. Dumitru - Sân' Dumitru - Sân' Medru – Sumedru sau Simedru.
Focul lui Sumedru este sărbătoarea care anunţă încheierea toamnei şi intrarea în anotimpul rece.
La Topoloveni, a fost o adevarată sărbătoare, cu muzică, voie bună şi dansuri.
Audio: Reportaj Focul lui Sumedru