Revista presei centrale, 29 august
Articole din Evenimentul Zilei, Adevărul, România Liberă şi Jurnalul Naţional.
Articol de Nicoleta Turcu, 29 August 2011, 10:21
Ajutoarele pentru căldură, prima probă scrisă a sesiunii de toamnă a bacalaureatului şi suspendarea ţării nostre de la tranzactionarea certificatelor verzi - sunt o parte dintre subiectele apãrute în ziarele de azi.
Mai mulţi români săraci vor primi ajutor pentru căldură - scrie astăzi Evenimentul Zilei.
Consumatorii casnici care au un venit lunar pe cap de membru de familie mai mic de 615 lei vor primi, în medie, de la stat un sprijin financiar de aproape 2.000 de lei pe timpul iernii.
Şi persoanele cu câstiguri între 615 si 786 de lei pe membru de familie vor fi asistate cu 5% din valoarea facturii.
Noile reglementari vor fi introduse în proiectul de Ordonanta de Guvern care va fi prezentat spre aprobare în sedinta executivului din aceasta saptamâna.
Din acelaşi ziar mai citim - Consiliul Superior al Magistraturii, ultima zvâcnire a Sistemului: Consiliul Superior al Magistraturii testează astăzi, tot prin interviu, candidaţii pentru posturile vacante de la Instanţa Supremă.
Societatea civilă reclamă lipsa de transparenţă a procedurii de selecţie, iar Laura Stefan, expert anticoruptie în cadrul Societatii Academice Române, sustine ca nu exista nicio explicatie rezonabila pentru sustinerea acestor interviuri decât dorinta de a promova anumiti oameni.
Adevărul scrie despre prima probă scrisă a celei de-a doua sesiuni a bacalaureatului.
Aproape 110.000 de absolventi de liceu susţin azi proba scrisa la limba româna. În ciuda legendei conform careia sesiunea de toamna vine cu subiecte mai usoare, reprezentantii Ministerului Educatiei spun ca nu vor coborî ştacheta.
La proba orală de la limba română, rezultatele au fost slabe, doar puţin peste 18 la sută dintre cei prezenţi au obţinut calificativul Experimentat.
Tot din Adevărul mai citim că o treime dintre angajatii Oltchim Râmnicu Vâlcea vor sta acasa si în luna septembrie, din cauza lipsei capitalului de lucru si a materiei prime.
Societatea vrea sa contracteze în perioada urmatoare doua credite în valoare totala de 250 de milioane de euro, iar decizia va fi luata în sedinta de astazi a Adunarii Generale a Actionarilor.
Pentru capitalul de lucru necesar functionarii la capacitate maxima este nevoie de 150 de milioane de euro, dar compania mai are nevoie de un credit de 100 de milioane de euro pentru finalizarea investitiilor la instalatiile de petrochimie de la Arpechim si punerea lor în functiune.
România a fost sanctionata pentru "raportari incorecte" ale emisiilor de gaze cu efect de seră - scrie România Liberă.
În urma neregulilor la întocmirea inventarului national de emisii, ţara noastră a fost suspendata de la tranzactionarea certificatelor de emisii de carbon.
Decizia finală a apartinut Comitetului de Conformare a Protocolului de la Kyoto, si confirma concluziile preliminare din 8 iulie, şi va fi în vigoare pâna la rezolvarea problemelor identificate.
Ţara noastră nu doar va pierde bani ci se va confrunta si cu o neîncredere din partea investitorilor ca urmare a suspendarii tranzactionarii de certificate de poluare, mai scriu jurnaliştii de la România Liberă.
Din Jurnalul Naţional citim că românii sunt între graşii Europei.
Anul trecut am urcat pe locul 3 în Europa dupa procentul persoanelor supraponderale în totalul populatiei, dupa Grecia si Iugoslavia.
În 2003, România era pe locul 23 în acest top, deci a urcat 20 de pozitii în doar 7 ani. Un sfert dintre români sunt obezi, iar jumatate supraponderali.
Un studiu britanic realizat de nutritionisti cu reputatie globala, avertizeaza ca, în 20 de ani, numarul obezilor din tarile dezvoltate si din unele tari în curs de dezvoltare aproape se va dubla, ajungând sa reprezinte jumatate din populatie în cazul unor tari precum Statele Unite, Marea Britanie, Australia, Mexic sau Iordania.