Revista presei centrale, 24 iunie
Articole din România Liberă, Adevărul, Jurnalul Naţional şi Evenimentul Zilei.
Articol de Daniela Coman, corespondent RRA în Franța, 24 Iunie 2011, 08:02
România Liberă consacră câteva pagini evenimentului creat de opinia exprimată de preşedintele Traian Băsescu faţă de fostul suveran al României.
Martorii la evenimentele istorice din 1947, pe care jurnaliştii de la România Liberă i-au găsit, spun că abdicarea Regelui Mihai nu a fost un act de trădare, ci un eveniment forţat de şantajul sovieticilor.
Regele României avea de ales doar între a fi ucis şi a fi detronat.
Doctorul Ioan Boilă este nepotul lui Iuliu Maniu şi a trecut prin temniţele comuniste. Pentru el, abdicarea Regelui Mihai a fost un act provocat de presiunea sovieticilor, citez:
"Atunci, noi ştiam două lucruri legate de acest subiect. Primul este acela că Palatul Regal a fost înconjurat de tancuri sovietice, în momentul în care comuniştii au cerut abdicarea. Cel de-al doilea este că erau arestaţi peste 1.000 de studenţi, iar regele a fost ameninţat că aceşti studenţi vor dispărea dacă nu va semna abdicarea. Aşadar, toată lumea a înţeles că abdicarea a fost un act impus de ocupanţii sovietici, nu un act de trădare", a spus doctorul Ioan Boilă.
Tot în România Liberă, pe acelaşi subiect, editorialul semnat de Cristian Câmpeanu, care avertizează încă din titlu, citez: "Domnule preşedinte, până la monarhie!"
Editorialistul califică atacul preşedintelui la rege drept nedemn, considerând că Băsescu nu are autoritatea morală să facă asemenea aprecieri.
La rândul său, Adevărul titrează "Băsescu în război cu istoria" şi apreciază, citez că: "prin acuzele aduse Regelui Mihai, preşedintele a preluat elemente din propaganda fascistă şi comunistă" - am încheiat citatul.
Jurnalul Naţional preia un articol apărut în cotidianul american Washington Post, care scrie, citez: "Preşedintele Băsescu i-a şocat pe români numindu-l pe Regele Mihai trădător şi lacheu al ruşilor".
Evenimentul Zilei se laudă că dezvăuie informaţii din culisele atacului la Regele Mihai.
Mai exact, jurnaliştii de la acest ziar l-au întrebat pe Ion Cristoiu, unul dintre interlocutorii preşedintelui la emisiunea televizată, unde acesta a făcut respectivele referiri, cum s-a ajuns la acest subiect.
Discuţia despre Regele Mihai nu fusese inclusă în tematica stabilită cu staff-ul lui Traian Băsescu pentru emisiune - spune Ion Cristoiu, care recunoaşte că, pe de o parte, nu se aştepta ca preşedintele să răspundă la întrebare sau eventual să dea un răspuns diplomatic, iar pe de altă parte, că nu se aştepta nicidecum ca preşedintele Băsescu să exprime un punct de vedere atât de sever în legătură cu politica dusă de Regele Mihai din 1940 până la 30 decembrie 1947.
Teoria lui Ion Cristoiu este că declaraţia trebuie pusă în contextul întregii emisiuni, în care Traian Băsescu "şi-a asumat ipostaza politicianului care spune tot ceea ce crede".
Alte subiecte, în Revista presei, din ziarele de astăzi:
"70 de milioane de euro pentru 400 de metri de asfalt" - titrează Jurnalul Naţional, care dezvăluie, pe prima pagină, o afacere de decontaminare de deşeuri toxice a unei suprafeţe de teren de numai nouă mii de metri pătraţi, în judeţul Cluj, pe unde va trece autostrada Transilvania.
Contractul a fost semnat de guvern, în 2009, cu celebra firmă Euroconstruct.
Până în acest moment, deşeurile toxice de la Cluj au costat statul 18 milioane de euro.
La jumătatea lucrărilor, un act adiţional a dublat preţul decontaminării terenului.
"IMM-urile, în cădere liberă" - constată tot Jurnalul Naţional, care citează o declaraţie a preşedintelui Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii, potrivit căruia România a pierdut peste 100.000 de întreprinderi mici şi mijlocii în perioada crizei economice.
În prezent, există în ţara noastră puţin peste 20.000 de IMM-uri, mult sub media europeană, care este de 63.000. Majoritatea întreprinzătorilor din România caşteaptă din partea guvernului proiecte strategice pentru a atrage noi investiţii.