Revista presei centrale, 23 mai
Articole din România Liberă, Adevărul, Evenimentul Zilei şi Jurnalul Naţional.
Articol de Nicoleta Turcu, 23 Mai 2011, 07:42
Puterea, la proba votului în Senat - scrie astăzi Adevărul şi explică - Senatorii dezbat astăzi moţiunea opoziţiei pe teme de politică externă, al cărei rezulatat va arăta dacă puterea mai are majoritate. Moţiunea vine pe fondul ameninţărilor liderilor opoziţiei, potrivit cărora mai mulţi parlamentari PDL ar urma să-şi anunţe plecarea din partid. Liderii USL mizeaza pe faptul ca diferenta de un singur vot dintre Putere si Opozitie în Senat ar putea fi citam „spulberata" la motiune tocmai prin „tradarea" unor democrat-liberali.
Tot Adevărul scrie şi că guvernul vrea să modifice din nou taxa auto şi are în vedere impunerea unei obligaţii pentru cei care vor să-şi vândă maşina pe care o deţineau dinainte de 1 iulie 2008. Oficialii guvernamentali recunosc că nu există o bază de date privind românii care au plătit taxa auto şi cei care au primit-o înapoi după ce au câştigat procesele. Fie că s-a numit taxă de primă înmatriculare, taxă auto sau de poluare, aceasta s-a modificat de atâtea ori în ultimii ani şi a creat atâtea controverse, că deja nimeni nu mai ştie ce, cât şi de ce trebuie să plătească, mai scriu jurnaliştii de la Adevărul.
Schimbăm ziarul şi din România Liberă citim despre culisele războiului pentru caii de la Letea. Fundaţiile care se ocupă de protecţia animalelor au solicitat de la autorităţile tulcene aproape 2.000 de hectare de teren, gratuit, pentru găzduirea cailor sălbăticiţi. Autorităţile au respins propunerea, motivând că animalele ar fi distrus habitatele protejate. Administratia Rezervatiei Biosferei Delta Dunării şi Direcţia Silvică Tulcea au facut publice documente care, în opinia lor, dovedesc interesele financiare ale asociaţiilor care au luat apărarea cailor din Deltă.
Taberele tematice pentru copii - o soluţie să-i rupi de calculator - scrie Evenimentul zilei. Într-o lume în care copii sunt tot mai dependenţi de noile tehnologii, în care prin mijloace de relaxare am ajuns să înlocuim interacţiunea umană cu jocurile pe calculator, există oportunităţi şi pentru cei care duc dorul unei drumeţii montane sau care vor să-şi cultive spiritul de aventură şi altfel decât prin jocurile de strategie virtuale. Taberele tematice sunt axate pe teme cum ar fi fotografia, dansul pictura, olăritul şi au ca scop dezvoltarea abilităţilor copiilor într-un cadru natural.
Acelaşi ziar publică în exclusivitate un interviu cu jurnalistul Ion Cristoiu care spune că procesele sale cu liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor au început de la o poezie.
Din Jurnalul Naţional citim că vin radiaţii solare puternice: În aceste zile se înregistrează un nivel crescut de radiaţii solare, avertizează meteorologii. Indicele razelor ultraviolete depăşeşte valoarea maxima de 6, potrivit meteorologilor. Specialiştii spun că sunt în pericol copiii şi persoanele cu pielea sensibilă, care pot suferi arsuri grave dacă se expun la soare fără protecţie. 80% dintre cetăţenii României pot suferi astfel de arsuri dacă stau la soare mai mult de 30 de minute fără să se protejeze.