Revista presei centrale, 22 septembrie
Articole din Ziarul Financiar, Curierul Naţional, România Liberă, Adevărul, Jurnalul Naţional şi Evenimentul Zilei.
22 Septembrie 2011, 07:31
În Ziarul Financiar citim că viitorul este în ceaţă. "Fără fonduri europene, misiunea imposibilă pentru deficitul de anul viitor", care nu trebuie să depăşească 3 la sută. Cel mai important suport al creşterii economice îl reprezintă resursele de la Uniunea Europeană, spun specialiştii. Deocamdată, însă, rata de absorbţie este cea mai scăzută din întreaga Uniune.
"Guvernul va fi remaniat în octombrie" le-au şoptit celor de la Evenimentul Zilei surse din cadrul majorităţii guvernamentale. "Cinci miniştri vor fi sacrificaţi pe altarul recredibilizării Guvernului şi al calculelor politico-electorale".
În articol citiţi cine sunt cei care îşi vor lua rămas bun, care ar fi motivele şi care ar fi posibilităţile de înlocuire.
"Ce pierdem dacă nu intrăm în Schengen" aflăm din Curierul Naţional. Cei mai afectaţi ar fi importatorii, exportatorii şi transportorii, care sperau să scape de cozile enorme de la graniţe şi de şpaga de 50 de lei pe care o dă fiecare persoană care tranzitează un stat pentru a nu-i fi controlate bagajele.
"Cum au ajuns cisternele lui Vîntu ca mită în Jakarta"? România Liberă reface complicatul trase al milioanelor de euro delapidate şi plimbate cu valiza de la fosta Petromservice, controlată de Liviu Luca şi Sorin Ovidiu Vîntu. Din paginile ziarului aflăm că una dintre pistele procurorilor arată că banii ar fi ajuns, la ordinele lui Vîntu, în Indonezia pentru a-l salva de la extrădare pe Nicolae Popa, condamnat în România pentru devalizarea FNI.
"O nouă fabrică de permise auto, închisă în Argeş", anunţă Adevărul. Poliţia a depistat un grup de falsificatori care obţineau un act foarte reuşit după reţeta: un calculator şi câteva imprimante, coli speciale, ştampile false şi, bineînţeles, 1000 de euro de la şoferii isteţi care nu voiau să facă efortul de a învăţa legislaţia.
Jurnalul Naţional atrage atenţia celor care obişnuiesc să verifice telefonul soţului sau al soţiei, că, potrivit noului Cod Civil, acest lucru este o formă de violenţă în familie.
Tot din Jurnalul aflăm că preţurile la mezeluri vor creşte cu zece la sută până la sfârşitul anului, din cauza scumpirii materiei prime şi a carburanţilor, dar şi din cauza creşterii pieţei "gri".
Şi încheiem cu scandalul care a încins spiritele în Liga I de fotbal: topurile aranjate în culise.
Evenimentul Zilei scrie că preţul titlului de campioană ar fi de două milioane de euro la arbitri. Acuzaţiile curg, însă probele lipsesc, iar FRF şi LPF s-au spălat pe mâini de responsabilitate, notează Evenimentul.