Revista presei centrale, 16 februarie
Articole din Jurnalul Naţional, România Liberă, Evenimentul Zilei şi Adevărul.
Articol de Mirela Ursachi, 16 Februarie 2012, 07:05
"Manta de vreme rea sau o aventură" - se întreabă Jurnalul Naţional, referindu-se la faptul că liderii coaliţiei s-au angajat să ratifice tratatul Uniunii Europene de guvernanţă fiscală.
Ziarul notează, pe de o parte, opinia şefilor partidelor de guvernământ - care susţin necesitatea documentului pentru un buget sănătos şi stabilitate economică - iar, de cealaltă parte, părerea opoziţiei care are dubii în privinţa consecinţelor aplicării acestui tratat.
Şi România Liberă abordează subiectul sub aspectul poziţiilor diferite pe această temă ale formaţiunilor politice, dar şi ale economiştilor.
Publicaţia punctează prevederile tratatului ce va fi semnat la Bruxelles la începutul lunii viitoare, dar şi punctul de vedere al opoziţiei care "nu înţelege această grabă", în condiţiile în care România este oricum în afara zonei euro.
La rândul lor, unii economişti consideră că pactul european este binevenit şi îi va disciplina pe guvernanţii care "au aruncat cu banii pe fereastră până acum", însă există şi voci care sunt de părere că dezvoltarea economică a României va avea de suferit.
Sub titlul "Prinţ contra rege - o miză de 100 de milioane de euro", Evenimentul Zilei scrie despre faptul că "prinţul Paul a fost recunoscut, printr-o decizie istorică a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României, drept moştenitor al familiei regale. Decizia este, de fapt, o recunoaştere a hotărârii din 1955 a Tribunalului de la Lisabona, ce este transcrisă în exclusivitate în cuprinsul articolului.
Detalii despre poziţia Casei Regale faţă de decizia magistraţilor dar şi despre drepturile prinţului Paul la averea regală, găsiţi în paginile cotidianului.
Adevărul prezintă un interviu-eveniment cu profesorul Neagu Djuvara pe teme de actualitate, atât sociale cât şi politice.
"Cum ne-am putea reveni social", "cum pot fi scoşi din posturile-cheie oamenii vechiului sistem", "cum va rămâne în istorie Emil Boc" sau ce efecte vor avea ultimele schimbări politice - sunt doar câteva dintre întrebările la care răspunde Neagu Djuvara.
Tot Adevărul susţine că "Industria şi agricultura au ridicat economia".
Ziarul se raportează la statistici şi afirmă că Produsul Intern Brut a crescut anul trecut cu 2,5 procente, dar a scăzut cu 0,2 la sută în trimestrul al 4-lea.
Autorul articolului apreciază că au fost depăşite cele mai optimiste aşteptări, însă seceta din toamnă şi viscolul din această lună ne-ar putea întoarce în criză.