Revista presei centrale, 13 octombrie
Articole din România Liberă, Evenimentul Zilei, Adevărul şi Jurnalul Naţional.
Articol de Mihai Udroiu, 13 Octombrie 2011, 07:56
"Ion Diaconescu, sfârşitul unui destin istoric", scrie pe prima pagină România Liberă.
Ziarul prezintă omul care la 19 ani s-a apucat de politică, la 30 de ani a intrat în închisoare, iar la 73 de ani a relansat un partid politic. Articolul descrie pe larg toate aceste etape din viaţa liderului PNŢCD, dar şi dezamăgirea care l-a marcat pe acesta în ultimii ani. Ion Diaconescu a murit la 94 de ani, neîmpăcat cu soarta tristă a partidului său, ajuns la periferia politicii româneşti, conchide publicaţia.
Evenimentul Zilei i-a luat un interviu lui Sebastian Lăzăroiu, în care fostul ministru al Muncii îşi prezintă viziunea asupra felului în care ar trebui să evolueze pînă la alegeri scena politică românească.
"Noua Republică a lui Lăzăroiu" are "cinci direcţii de atac", sintetizate pe prima pagină şi detaliate de-a lungul mai multor răspunsuri la întrebări legate de relaţiile din interiorul coaliţiei de guvernământ, de motivele demiterii sale din executiv, dar şi de traseul viitor al Uniunii Social Liberale.
Adevărul crede că "România poate fi marea câştigătoare a reformei agrare din Uniunea Europeană", graţie fondurilor comunitare suplimentare ce ar putea fi acordate în 2014 comparativ cu 2013.
Numai statele baltice sunt mai avantajate decît ţara noastră, în timp ce Belgia şi Grecia sunt printre cei mai mari perdanţi ai viitoarei politici elaborate de comisarul european pentru Agricultură, Dacian Cioloş.
Ziarul notează punctele-cheie prin care "Reforma agricolă aduce mai mulţi bani României", condiţionate însă de respectarea regulilor impuse de oficialii de la Bruxelles.
Încheiem revista presei de astăzi cu Jurnalul Naţional, care face pe prima pagină retrospectiva ultimelor 24 de ore din viaţa baschetbalistului american Hardy Chauncey.
Publicaţia cuprinde în "Cronica unei morţi neanunţate" tragedia marcată de controverse care a umbrit în doar cîteva ore victoria echipei CSS Giurgiu în faţa lui Dinamo Bucureşti.
Ziarul punctează şi deficienţele constatate de autorităţi în procedurile de asistenţă medicală ce au dus la amendarea Spitalului Judeţean Giurgiu, a medicilor de gardă, precum şi a Serviciului de Ambulanţă.