Revista editorialelor, 8 martie

"Cu o frunză nu se face primăvară!" - exclamă Sabin Orcan încă din titlul editorialului său din Adevărul, unde analizează un subiect care a făcut carieră în ultimele zile.

Este vorba despre ceea ce a circulat în presă sub sintagma "ghid de evitat România", cu conţine diversele recomandări pe care statele civilizate le adresează turiştilor tentaţi să ne viziteze ţara. Evident, este vorba de atenţionări negative, de tipul „aveţi grijă la" sau „feriţi-vă de"...

Şi urmează o întreagă listă în care sunt menţionate: drumurile proaste, câinii maidenezi, hoţii de buzunare, şoferi imprudenţi, poliţişti corupţi, spitalele prost dotate.

"Până aici nimic nou pentru un român care ştie, pe propria piele, cât de adevărate sunt aceste afirmaţii." - constată editorialistul, care încheie cu următoarea recomandare, citez: "În loc să ne fluture prin faţă o frunzuliţă frumos colorată, n-ar fi rău ca doamna ministru Elena Udrea să se ocupe de problemele pomenite mai sus. Altfel, nu prea cred că se vor înghesui mulţi să urmeze sloganul care-i îndeamnă „să exploreze grădina carpatică". - am încheiat citatul.

Comparând două sondaje de opinie, Gabriela Ştefan ajunge în Gândul la concluzia că românii au mai multă încredere în procurori decât în judecători.

O concluzie tristă, apreciază jurnalista, în opinia căreia "într-o societate normală, judecătorul este simbolul dreptăţii, al echilibrului, este ultima speranţă pentru un cetăţean aflat în conflict cu un altul sau cu statul". Şi explică de ce s-a ajuns la această situaţie, citez: "Litigiile judiciare în România durează ani de zile, soluţiile judecătoreşti sunt diferite pentru situaţii sau fapte identice, judecătorii nu sunt sancţionaţi atunci când greşesc, procesele de mare corupţie - vechi de ani de zile - nu s-au judecat nici măcar pe fond. Şi exemplele ar putea continua. Practic, opinia publică vede doar munca procurorilor: stenograme, flagrante, propuneri de arestare, rechizitorii. Aceasta este însă doar etapa prealabilă a actului de justiţie. Justiţia o fac judecătorii şi nu procurorii. Cum însă rezultatele muncii judecătorilor se lasă aşteptate, tendinţa cetăţeanului este de a umple acest gol de dreptate cu altceva."

Angajarea răspunderii guvernului, astăzi, în Parlament, pentru noul Cod al muncii, îl determină pe Lucian Davidescu să caute, în România Liberă, răspuns la întrebarea. "Cine sunt patronii României?", acei patroni care au reprezentat angajatorii în negocierile cu guvernul şi sindicatele asupra noilor prevederi, care vor reglementa piaţa muncii. Jurnalistul îi clasifică astfel pe patronii de la noi: patronul-lipitoare, adică modelul miliardarului de carton; patronul-multinaţională, care poate fi la fel de bine corporaţie autohtonă organizată după model vestic; patronul incompetent, de bună-credinţă, dar fără şanse de supravieţuire pe termen lung şi patronul-antreprenor pe care îl vede ca fiind eroul momentului, cel care va scoate ţara din criză, pasul următor pentru proaspeţii angajaţi pe cont propriu. Nu are parte de subvenţiile lipitorii, nu poate face lobby-ul multinaţionalelor şi nu-şi permite luxul de a-şi bate joc de clienţi. Pericolul în care se află acesta este că poate fi relativ uşor măturat de condiţiile adverse ale pieţei - de la taxe până la controalele asmuţite de competitorii proptiţi politic - apreciază Lucain Davidescu.