Revista editorialelor, 30 martie

"Ambasada SUA: turnaţi aici!" - este titlul editorialului din Adevărul semnat de Ion M. Ioniţă, din care citez:

" Te-ai certat cu şeful? Te supără soacra? Te strâng pantofii? Cineva e gata să te asculte la Ambasada SUA. Program non-stop. Mulţi au acuzat nivelul prea jos al telegramelor WikiLeaks, ba, patrioţii mai verzi au solicitat o reacţie oficială a autorităţilor române prin care să se ceară „reperarea onoarei" şifonate de infamele depeşe."

"Greşit. Visul politicianului român, „trădare să fie, dar s-o ştim şi noi", s-a împlinit. La urma urmei, trimişii Unchiului Sam au lucrat cu materialul clientului. Cu mic, cu mare, oamenii, purtaţi de pasiunea bârfei strămoşeşti, au învăţat drumul către mântuirea politică prin spovedanie americană." - apreciază jurnalistul.

Într-o notă similară descrie şi Horia Ghibuţiu, în Evenimentul Zilei, spovedania multura dintre politicienii români, citez:

"Te trezeşti dis-dedimineaţă, te ferchezuieşti, pui costumul ăla bunul, că doar nu plimbi traista la piaţă, şi te duci glonţ la ambasada lor să-ţi descarci sufletul. Dar unde dai şi unde crapă: ce fac americanii, dau pe goarnă tot? Să fi ştiut noi că transpiră fiecare susurat, mai pupau ei vreo informaţie?"

"Cine sunt ei, să ne zică nouă de clasa politică românească, vezi Doamne, că ar fi ruptă de realitatea economică? Şi cine suntem noi să înghiţim avioanele lor de care nu avem nevoie, fiindcă suntem eminamente paşnici şi oricum unii dintre noi le-au zis-o verde-n faţă că ar trebui să ne retragem din Irak?" - am încheiat citatul.

Cam pe aceeaşi lungime de undă vine şi opinia lui Gabriel Bejan în România Liberă.

Editorialistul pune întrebarea legitimă: "Ce vroiau să obţină în realitate politicienii români care mergeau la ambasada americană pentru a-şi trăda propriii colegi sau pentru a-şi înjura duşmanii politici?"

Un posibil răspuns, citez: "dorinţa de parvenire, pur românească". Şi jurnalistul distinge originalitatea "variantei româneşti a scandalului WikiLeaks" şi anume că "va scoate în evidenţă câteva personaje ridicole, tipic dâmboviţene, judecând după şiretenia străvezie cu care au încercat să-şi urmărească scopurile."

Rodica Ciobanu împrumută numele unui roman celebru al lui Jane Austen pentru titlul editorialului său - "Raţiune şi simţire în PSD" - din Gândul, unde analizează cu multă ironie episodul demisiei europarlamentarului Adrian Severin din organizaţia PSD Bucureşti, condusă de Marian Vanghelie.

Jurnalista se întreabă de ce nu a procedat PSD la fel ca în cazul Severin şi cu alţi reprezentanţi ai săi cercetaţi de DNA pentru fapte de corupţie.

Şi tot ea răspunde, citez: "deoarece cazul este internaţional, în afara jocului Opoziţie-Putere, care permite autovictimizarea. Severin reprezintă, în Parlamentul European, România, iar nesancţionarea lui de către partid ar fi dus la acuzaţia de neevitat că acesta îi este complice la compromiterea imaginii ţării, PSD suferind pierderi electorale într-o asemenea postură." - am încheiat citatul.