Vacanţa de iarnă lângă sobă
Turiștii străini sunt invitați în Județul Sălaj să petreacă o vacanță ca pe vremuri. Fără curent electric sau apă caldă.
Articol de Adrian Lungu, Sălaj, 07 Octombrie 2014, 20:51
În Sălaj a început programul turistic judeţean "Vacanţa de iarnă lângă sobă!".
Este un program care se adresează turiștilor străini care vor să petreacă vacanţa de iarnă în case vechi de peste o sută de ani.
Adică, fără curent electric, toaletă interioară sau încălzire centrală.
Casele sunt restaurate și salvate de Ministerul Culturii.
Pe perioada vacanţei, turiștii sunt invitaţi să facă focul în sobă, să poarte costume tardiţionale și să participe direct la toate sărbătorile locale.
Rezervările pot fi realizate și printr-o aplicaţie pe tabletă cu ajutorul căreia pot fi vizitate virtual și aceste case.
Audio: Cum arată o astfel de casă.