"Laserul de la Măgurele" ar putea aduce un Nobel în România
Invitaţi la Prietenii de la zece, Dr. ing. Dan Gabriel Ghiţă şi Dr. ing. I.T. Mihai Ciubancan.
Articol de Prietenii de la 10, 04 Ianuarie 2017, 12:42
La Măgurele se dezvoltă un proiect româno – european care presupune construirea celui mai puternic laser din lume.
Puterea acestuia urmează să fie egală cu 10% din energia soarelui trimisă către Planeta Pământ obţinută într-un interval de timp extrem de scurt.
Proiectul ELI-NP (Infrastructura pentru Lumina de Mare Intensitate – Fizica Nucleară) înseamnă obţinerea unui laser de mare intensitate care va împinge cunoaşterea umană dincolo de limitele cunoscute de omenire.
Invitaţi la Prietenii de la zece au fost astăzi: Dr. ing. Dan Gabriel Ghiţă şi Dr.ing. I.T. Mihai Ciubancan, care au spus printre altele că principala ocupaţie a unui cercetător este curiozitatea, iar de aici şi până la marile descoperiri mai este doar un singur pas.
Activităţile de la Măgurele se ridică la nivelul centrelor mari din toată lumea şi este posibil ca acest proiect, Eli NP să câştige în viitorul apropiat un Permiu Nobel pentru fizică.
Ce se intamplă de fapt la Măgurele şi cât de pasionaţi sunt cercetătorii de acolo puteţi afla ascultând interviul integral: