O vorbă bună 107 - Femeia

Ce este şi ce vrea o femeie? Un banc spune că nici măcar Dumnezeu nu ştie. Eu aş risca însă o încercare de portret.

Biblia spune că Dumnezeu a făcut femeia "ca să nu fie omul singur" (Facere 2,18). Aşadar prima vocaţie a femeii a fost să aline singurătatea prin felul ei de a fi. Şi cum o putea face altfel decât prin sensibilitate, dragoste, mângâiere.

Istoria scoate apoi la lumină altă trăsătură a femeii – discreţia. În istoria religioasă a lumii, femeile sunt o prezenţă discretă.

Gândiţi-vă la Fecioara Maria. Este persoana care a ajuns pe treapta cea mai înaltă a devenirii umane. Ea l-a născut pe Dumnezeu printre oameni, fără zgomot însă, fără mare pompă. Ea a acţionat tăcut, cu răbdare, şi dragoste.

Iată un posibil portret generic al femeii: iubitoare, răbdătoare, dedicată şi discretă. Un bărbat, oricât ar fi de fascinat de frumuseţea fizică, exterioară, ştie să recunoască acest chip lăuntric al Evei.

Şi dacă nu e prea plin de el, bărbatul recunoaşte şi că în faţa femeii este inferior la capitolul sensibilitate, capacitate de dăruire, altruism.

Dar la fel de bine, observă că, atunci când femeia încearcă să se impună agresiv, este orgolioasă şi prea pragmatică, îşi pierde farmecul, pentru că prea seamănă cu un bărbat.

Aşa că de Ziua femeii o urare din partea unui bărbat: Doamnelor şi domnişoarelor, rămâneţi feminine, pentru că lumea are nevoie de sensibilitate, de delicateţe de discreţie şi de mângâiere – într-un cuvânt de feminitate!