Societatea culturală "Ateneul Român"

În anul 1865, din iniţiativa lui Constantin Esarcu, Vasile Alexandrescu Urechia şi Nicolae Kretzulescu, lua fiinţă Societatea Literară „Ateneul Român”. Scopul instituţiei culturale era unul educativ şi anume propagarea cunoştinţelor folositoare poporului, în special claselor sociale de mijloc, prin intermediul unor cursuri şi conferinţe publice. În acea perioadă, înainte de construirea Palatului Ateneului, activitatea societăţii se desfăşura într-un salon al Ministerului Instrucţiunii, minister aflat în reşedinţa prinţului Constantin Ghica.

La iniţiativa grupului de intelectuali din cadrul societăţii, în anul 1885, începe construirea unui nou sediu al societăţii, adecvat misiunii declarate, Palatul Ateneul Român.

Foto: V.A.Urechia

Ateneul şi grădina din faţa acestuia sunt aşezate pe locul în care în 1730 era „Livada lui Văcărescu”, proprietatea poetului Ienăchiţă Văcărescu. Mihail Cantacuzino, spătarul Munteniei, considerat primul arhitect român, a construit pe locul livezii o biserică închinată Episcopiei din Râmnicu Vâlcea, numită ulterior Biserica Episcopiei. În curtea bisericii funcţiona o şcoală în care erau predate cântece bisericeşti. După distrugerea bisericii şi a şcolii, pe terenul rămas, a fost amenajată o grădină. Grădina a fost terminată în 1872 şi a fost numită Grădina Episcopiei. În mijlocul acesteia, în amintirea bisericii, a fost amplasată o urnă, opera lui Karl Stork. Grădina a fost încorporată Ateneului abia în anul 1888, fiind cunoscută sub numele de Grădina Ateneului.

AUDIO: emisiunea "Nume mari", ediţia din 29 ianuarie 2015:

La momentul în care s-a hotărât înălţarea Ateneului, terenul aflat în spatele Episcopiei aparţinea Societăţii Ecvestre Române. Înainte de cumpărarea terenului de la societatea amintită existau planuri şi chiar unele demersuri concrete pentru construirea pe acest teren a unui circ.

Fundaţia circulară, pregătită pentru manejul circului şi ideea de a folosi aceste temelii l-au obligat pe arhitectul francez al Ateneului să proiecteze clădirea într-o formă circulară şi să-i adauge un acoperiş de forma unei cupole.

Costurile realizării proiectului fiind ridicate, Societatea Literară ne dispunând de întreaga sumă necesară, dar şi din lipsa unei implicări din partea autorităţilor statului din acea vreme, s-a apelat la o subscripţie publică naţională pentru completarea sumei necesare începerii construirii aşezământului. Colecta publică a avut sloganul „Daţi un leu pentru Ateneu”.

Foto: Constantin Esarcu

În anul 1886, arhitectul francez Albert Galeron şi arhitectul român Constantin Băicoianu întocmesc planurile după care va fi construit Ateneul,ajutaţi de arhitecţii renumiţi ai vremii: Grigore Cerchez, Constantin Olănescu, Ion Mincu, Ion Gr. Cantacuzino. Pentru lucrările de fierărie s-a apelat la un arhitect german, Schwalbach.

Cu toate că în anul 1888 construcţia era parţial finalizată, datorită lipsei de fonduri, Ateneul este dat în folosinţă pe 14 februarie, lucrările continuând până în anul 1897. Încă de la darea în folosinţă, în sălile Ateneului încep să aibă loc conferinţe, expoziţii de pictură, concerte ale Societăţii Filarmonice Române.

Începând cu anul 1888 apar discuţii despre decorarea interioară şi în special despre pictura de pe peretele circular al sălii mari de concerte.

Constantin Esarcu şi Alexandru Odobescu propuneau realizarea unei fresce monumentale care să descrie momentele esenţiale ale istoriei României şi să fie în acelaşi timp o imagine specifică a poporului român.

În anul 1901 pictorul Ştefan Popescu propune un proiect pentru a împodobi sala de concerte. Pictura trebuia realizată pe o pânză lungă de 300 m şi necesita închiderea sălii pe parcursul realizării picturii. Din lipsă de fonduri proiectul stagnează pentru mai mulţi ani.

Între anii 1919–1920 clădirea Ateneului a fost folosită de autorităţile statului din acea vreme ca sediu al Camerei Deputaţilor. Pe 29 decembrie 1919, în sala mare a Ateneului, Camera a votat ratificarea unirii Transilvaniei, Basarabiei şi a Bucovinei cu România.

În anul 1924 au fost aduse unele modificări clădirii Ateneului, conform planurilor arhitectului Ion Fonescu. Subsolul a fost transformat, astfel încât să permită înfiinţarea a două săli de cinema şi a două săli circulare pentru expoziţii. Tot în această perioadă s-au făcut modificări şi în aripa dinspre strada Episcopiei, în sala bibliotecii. Aceasta a fost împărţită în parter şi etaj, prin adăugarea unui planşeu de beton. Lucrările de reconfigurare au fost finalizate în anul 1928.

După o perioadă destul de lungă este adusă din nou în discuţie pictarea sălii mari de spectacole. În cele din urmă, proiectul pictorului Costin Petrescu este luat în calcul. Pictorul propunea realizarea unei fresce, lungă de 75 m şi lată de 3 m, executată în tehnica „al Fresco”, care să conţină în 25 de episoade istoria românilor. Lucrarea a început în 1933 şi a fost inaugurată în 26 mai 1938, fondurile necesare derulării proiectului fiind obţinute şi de această dată prin subscripţie publică. În anul 1935, la iniţiativa lui George Enescu, începe o campanie de strângere de fonduri pentru construcţia orgii de concert, din sala mare de concerte.

În anul 1944, avioanele germane cantonate la Otopeni au pornit, din ordinul lui Hitler, un atac sistematic asupra Bucureştiului. Atacul a avut loc în 24 şi 25 august, atât ziua cât şi noaptea, fiind atinse o serie de edificii de însemnătate din capitală, precum Teatrul Naţional, Palatul regal, Muzeul Naţional de Istorie Naturală Grigore Antipa. Printre aceste obiective s-a numărat şi palatul Ateneului Român.

Sursa: http://enciclopediaromaniei.ro/