Virtuțile usturoiului

Mujdei...mujdei...de unde o fi mai răsărit şi cuvântul ăsta ciudat în limba română? Deformaţie profesională, ce să-i faci!

Dacă te iei după dicţionare, vocabularul modern a ajuns la noi prin intermediul limbii franceze. O exagerare, desigur, dar m-a străfulgerat ideea! Te pomeneşti că...În franţuzeşte, usturoiul este "ail", iar la zeamă ei zic spumă, adică "mousse". Să fie mujdeiul nostru neaoş, "mousse d’ail"-ul franţuzilor? Ei nu, că asta ar fi prea de tot!

Îmi aduc aminte că, spre deliciul dezlegătorilor de cuvinte încrucişate, limba română păstrează, ca pe un arhaism, cuvîntul "Ai", pentru usturoi, iar expresia „must de ai” poate fi la fel de bine prototipul din care s-a fabricat lingvistic mujdeiul. M-am mai liniştit!

Dar povestea asta mi-a deschis ochii spre moştenirea comună, "alium", care ni se trage tocmai de la romani. Iar romanii, la rândul lor, când vine vorba despre arte şi ştiinţe, au învăţat ceea ce era de învăţat, de la greci. Dioscoride, medicul şef al armatei lui Nero, a scris un tratat medical în cinci volume, în care virtuţile curative ale usturoiului sunt recomandate pentru curăţarea arterelor, ca şi pentru afecţiuni digestive, ori pentru alinarea durerilor de încheieturi.

Hipocrate însuşi , părintele medicinii, avusese grijă să ne atragă atenţia asupra usturoiului şi a puterilor sale de tămăduire în afecţiuni pulmonare, ori digestive. Iar Hipocrate, se ştie, şi-a preluat ştiinţa din comoara fără de sfîrşit a înţelepciunii Egiptului antic.

Codex Ebers ne încredinţează că usturoiul făcea parte, atît în scopuri profilactice, cât şi ca stimulent, din dieta zilnică a celor ce trudeau la construcţia piramidelor. Folosirea lui este prescrisă în tratarea abceselor şi a altor formaţiuni crescute anormal pe corp, ca agent anti-infecţios şi anti-parazitar. Iar, ca să fie clar cum stau lucrurile, chiar în celebrul mormânt al lui Tutankamon s-au găsit recipiente cu usturoi, folosit deopotrivă, se pare, şi pentru hrană şi ca medicament.

(Audio: Ascultați întreaga poveste)

Acum...doar nu credeaţi că o să facem drumul acesta până la piramide şi înapoi, aşa... pe calea cea mai scurtă. Nu. O să ocolim puţin prin Japonia, unde putem să ne înfruptăm din delicioasa ciocolată cu usturoi negru, pentru a ajunge, peste Pacific, tocmai în America... la Festivalul usturoiului.

Dar, pentru că am ajuns cam târziu, nu mai avem timp să luăm decât o reţetă de îngheţată de usturoi, pentru care vă trebuie: o jumătate de linguriţă de gelatină, un sfert de litru de apă rece, două căni de lapte, îndulcit bine cu zahăr, un vârf de cuţit de sare, sucul de la două lămâi şi două căpăţâni de usturoi bine pisat, frişcă. Gelatina se dizolvă în apa rece, în timp ce laptele, zahărul şi sarea se pun la fiert. Se adaugă gelatina şi se lasă la răcit, după care se adaugă sucul de lămâie şi usturoi. Se amestecă cu frişca bine bătută, după care se toarnă în forme şi se pune la rece. Se poate servi cu toping de fructe.