Nada florilor
Ințelesuri știute și neștiute în limbajul florilor
Articol de Sorina Man, 05 Aprilie 2010, 00:36
Oamenii par să fi avut din totdeauna intuiţia faptului că florile sunt destinate să comunice semenilor noştri nuanţele, culorile, muzica şi chiar furtunile sentimentelor noastre. Cuvintele au fost mereu sărace, iar florile le-au luat locul. De aici și până la „gramatici” bine ancorate în reguli de utilizare a culorii, parfumului şi înfăţişării florilor, n-a mai fost decât un pas.
(Audio: Ascultați întreaga poveste)
În Japonia, moştenitoarea şi păstrătoarea uneia dintre cele mai vechi şi subtile civilizaţii, îndrăgostite de natură, acest limbaj este numit hanakotoba.
Trandafirul galben este un dar potrivit, atât pentru fete cât şi pentru băieţi, dacă ceea ce vrei să împărtăşeşti este sentimentul cald de prietenie, de apropiere. Dacă eşti îndrăgostit de-a binelea, atunci nimic mai potrivit decât trandafirii roşii.
Şi, pentru că suntem între tufele de trandafiri, să spunem că între marile case regale ale Angliei, Lancaster şi York s-a purtat un „război al trandafirilor” mai bine de două generaţii. Ştiu, o să spuneţi că războiul rozelor este o invenţie târzie a lui sir Walter Scott, care a „ciupit” o scenă de la maestrul Shakespeare. Vorba italianului: si non e vero, e ben trovato! Totuşi, rămâne un fapt istoric acela că Heric al VII-lea a ales să îmbine culorile celor doi trandafiri, în mod simbolic, moştenire păstrată până astăzi în heraldica Regatului Unit.
Să ne întoarcem însă în Japonia, pentru că, acolo, culorile trandafirilor spun multe alte lucruri. Cel roz vorbeşte despre fericire, în timp ce albul însemnă linişte, devoţiune sau inocenţă, după caz.
Camelia este o altă floare ale cărei culori fac parte din limbajul dragostei. O camelie roşie, dăruită, este mai mult decât o declaraţie de dragoste, este un întreg roman, în timp ce o camelie galbenă este un lung poem nostalgic îmbibat de dulcele-amar al dorului.
Lalelele, dacă sunt galbene, vorbesc tot despre dragoste, mai degrabă una care n-a primit încă răspuns, în timp ce laleaua roşie spune o poveste despre încredere, mândrie şi compasiune!
Un cuvânt şi despre garoafe, care prin albul lor evocă, fără greş, intenţia de-a dărui celei dragi o rochie de mireasă, dar, de îndată ce-şi schimbă culoarea, aceeaşi garoafă generoasă devine purtătoare a refuzului sau chiar a dezamăgirii noastre.
Tot în grădina dragostei mai trebuie să numărăm şi....mă iubeşte....nu mă iubeşte....mă iubeşte...margaretele care vorbesc despre credinţă în iubire. Iar dacă sentimentele dumneavoastră au atins punctul disperării, mesajul va fi purtat cu siguranţă de ciuboţica cucului.
Nu putem părăsi ţinuturile lumii de la Soare Răsare, fără să amintim de floarea de lotus - poate cel mai puternic simbol al spiritualităţii, căci conturul ei reproduce fidel marele desen geometric al „florii vieţii”, în care coexistă, sublimate, toate formele perfecte ale geometriei sacre.
În lumea sentimentelor, floarea de lotus vorbeşte despre tristeţea de a fi departe de cel iubit. Cultivată în grădina proprie, de o femeie singură, poartă un mesaj de credinţă faţă de cel plecat, asemenea cu cel al Penelopei.
În Europa, limbajul modern al florilor a fost împletit din influenţele venite prin lumea Orientului, în special din Persia şi Turcia şi, desigur, din inventivitatea „locală” a poeţilor, artiştilor şi îndrăgostiţilor.
Sistemul oriental „selam”, care asociază flori şi fructe cu diferite alte lucruri într-o manieră mnemotehnică, pare să fie la originea a ceea ce europenii au numit, în cele din urmă, „limbajul florilor”. Mărturie în acest sens stau scrisorile şi scrierile seniorului Aubry de la Mottraye şi ale doamnei Mary Wortley Montague.
Primul ne-a lăsat, pe la 1727, impresiile sale de pe urma vizitei făcute regelui Charles al XII-lea al Suediei, care se afla în exil în Turcia. Lady Mary şi-a însoţit soţul în misiunea de ambasador în Turcia, pe la 1763 şi pare să fi făcut o treabă mai temeinică decât soţul ei, căci scrisorile sale, descriind viaţa şi obiceiurile locului, inclusiv cele privind limbajul florilor, au făcut-o celebră nu doar în epocă.
Expresia „limbaj al florilor” a fost acreditată, se pare, de Christopher Smart care, pe la 1760, scria aceste rânduri: „Spun toate acestea pentru că florile au fiecare îngerul lor...pentru că există un limbaj al florilor..pentru că există un sunet ce vibrează în jurul lor....pentru că frazele elegante nu sunt altceva decât flori”.
Cine ar putea să-l contrazică!