Muzica la Palatele Brâncoveneşti
O nouă stagiune
Articol de Cristina Sârbu, 03 Martie 2010, 22:36
Poloneze, valsuri, fantezii, mazurci, vor răsuna duminică ,7 martie, de la ora 17, în sala Scoarţelor a Palatului Mogoşoaia, cu ocazia primului recital al Stagiunii “Muzica la Palatele Brâncoveneşti”, ediţa a II a, eveniment organizat de Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti.
Unul dintre liderii generaţiei noi de pianişti polonezi, Piotr Szychowski, laureat a numeroase concursuri internaţionale, va inaugura noul pian de concert Essex şi va oferi melomanilor o seară Chopin de neuitat.
Pentru concertele de la Palatul Mogoşoaia, opţional se va asigura transport de la Piaţa Chibrit, staţia de metrou 1 mai. Intrarea la concerte este liberă.
In deschiderea acestui recital va fi prezentată cartea "Regăsire -Diaspora Muzicală Românească" de Sebastian Craciun.
Mai multe amănunte aflaţi din interviul cu Sebastian Crăciun, realizat de Cristina Sârbu.