Flori de suflet

Originile şi legăturile irisului cu lumea mitologică sunt dintre cele mai vechi.

Numele indică funcţia de mesager. Iris, fiică a lui Thaumos, devine favorită a Junonei, aducându-i mereu veşti bune. Ca răsplată pentru serviciile sale, tânăra va lua pentru eternitate forma curcubeului, şoseaua aceea minunat colorată care leagă un punct de pe cer cu unul de pe pămînt.

Legatura dintre Iris şi lumea aleasă a zeilor se regăseşte şi în mitologii mai vechi cum este cea egipteană. Irisul pare să fie legat de Horus şi unul din atributele sale, acela de stăpân peste fulgere. Forţa lor este în acelaşi timp protectoare şi distrugătoare, de unde dubla semnificaţie a florii: viaţă şi putere de reînnoire a vieţii, după moarte.

Tot în lumea Egiptului antic găsim miezul dezvoltărilor simbolistice ulterioare legate de cele trei petale ale florii, care întruchipau Credinţa, Înţelepciunea şi Curajul.

Cu un asemenea pedigree, nu este de mirare că irisul a ocupat un loc de seamă în heraldica diferitelor epoci care, în linii generale, i-au păstrat bogăţia de semnificaţii.

Clovis Întîiul, primul rege creştin al francilor şi al dinastiei Merovingiene a adoptat floarea iris – crin, ca emblemă a casei sale, spun legendele, în urma unui vis. Un înger i-a dăruit-o ca semn de bunăvoinţă pentru creştinarea sa. Abia în 1147 floarea a devenit emblema oficială a Monarhiei Franceze, din ordinul lui Louis cel Tânăr, pentru ca Charles al V-lea, zis Cel Înţelept să o adopte şi ca emblemă a casei sale de arme.

Legătura florii cu lumea creştină se întemeiază pe o altă legendă, aceea a unui cruciat a cărui credinţă nestrămutată nu putea fi pusă la îndoială, doar că ea se rezuma în cuvinte doar la primele două din rugăciunea închinată Fecioarei Maria. Aşa s-a rugat toată viaţa, iar la moartea sa a fost îngropat în cimitirul unei mânăstiri. Ca mărturie că rugăciunile sale, aşa scurte cum erau, au fost primite de Fecioară, pe mormântul lui a răsărit o floare de iris-crin, iar pe fiecare petală sta scris cu litere de aur Ave Maria. Trinitatea petalelor a servit cu uşurinţă identificării cu simbolul întemeietor al creştinătăţii, Sfînta Treime.

Audio: Ascultați întreaga poveste

Darurile florii de iris nu ţin, însă doar de simbolistică. Valenţele curative ale rădăcinii şi ale rizomului erau cunoscute încă din antichitate. Nimeni altul decât marele rege al Egiptului Ptolemeu trecea pe lista mirodeniilor sale uleiul de iris.

În amestec cu miere şi isop, extractul de iris este recomandat încă din acele vremuri pentru valenţele sale vindecătoare şi digestive. Uleiurile bază obţinute din rădăcina unei specii de iris, numită germanica, constituie unul dintre cele mai versatile purtătoare de rafinate mirosuri, în preparate cosmetice dintre cele mai diverse, de la parfum, la săpunuri şi de la creme, la diferite uleiuri pentru îngrijirea părului.

Ştiinţa şi tehnologia modernă a chimiei au făcut posibilă sintetizarea substanţei de bază oferită de frumoasa şi plăpânda floare de iris. În ciuda acestei „concurenţe neloiale”, farmecul, generozitatea şi bucuria pe care ni le oferă, în formele directe ale trupului floral, ori în cele distilate, ale substanţelor cosmetice, Irisul rămâne una dintre cele mai tandre flori de suflet.