Design de dimineață
Palete de culori de toamnă
Articol de Sorina Man, 04 Octombrie 2016, 12:53
Artizan desăvârșit, toamna ne oferă pe tavă uimitoare palete de culori, ideale ca sursă de inspirație pentru o amenajare pe termen lung sau doar pentru schimbarea atmosferei în ton cu sezonul.
Accentele de roșu-brun, galben-maroniu și toate declinările de arămiu fac parte din nota clasică autumnală și pot fi integrate cu ușurință în decorul casei sub forma unor aranjamente cu elemente naturale în care crengile cu frunze atnse de patină joacă rolul de vedetă.
Adunate în buchete generoase și așezate în vaze sau alte recipiente adecvate, din lemn sau metal, ele devin puncte focale, atrăgâmd toate privirile. De asemenea, frunzele pot fi integrate în coronițe și ghirlande în care se pot răsfăța numeroase alte elemente naturale de sezon pentru a aduce culorile solare, căldură și veselie în orice colțișor.
Perdelele și draperiile cu o textură ceva mai plină, pernele decorative, pledurile, cuverturile sau husele pentru scaune și fotolii sunt elemente ușor de adaptat pentru a da casei o notă de toamnă.
Celebrul institut Panetone propune an de an linii de culori-vedetă care dau tonul în colecțiile de modă și în designul interior. Prin urmare, dacă vrem să ținem pasul cu moda, ne putem inspira pentru amenajările noastre și din gama Panetone propusă pentru sezonul actual de toamnă-iarnă.
În gama recomandată intră un gri-piele de rechin, excelent de combinat cu roșul-stacojiu, tonicul verde-meadow, galbenul-muștar dar și o nuanță aparte de violet-purpuriu și tonuri rozalii de lemn de cedru.
O idee minunată este să folosim tonurile de albastru, cum ar fi cel denumit riverside, o combinație de bleumarin și cobalt vibrant sau cel deschis, de culoarea cerului. Ambele merg de minune cu nuanțele de șofran ori de lut roșiatic, dar mai ales cu portocaliul dovlecilor, piese-vedetă de sezon, gata să ocupe terenul în mod artistic prin toată casa, mai cu seamă la sfârșit de octombrie, atunci când își dau măsura de Halloween.
AUDIO