Lumina credinţei - 1 martie 2015
Emisiunea a fost difuzată duminică 1 martie 2015 la ora 9.05.
Articol de Remus Rădulescu, 12 Martie 2015, 11:47
Omul percepe realitatea din jurul lui prin simţurile cu care e dotat. Dintre ele, cel mai la îndemână îi este văzul. Dar nu întotdeauna ceea ce vede este şi realitatea, întrucât, lucrurile, atitudinile, persoanele ascund o mare parte din ceea ce sunt ele cu adevărat.
Şi totuşi, omul poate pătrunde dincolo de aparenţe sau de suprafaţă. El poate dobândi ceea ce în limbaj religios se numeşte vedere duhovnicească a lucrurilor.
La lumina credinţei, părintele Ion Buga explică ce este vederea cu duhul.
Vorbim apoi despre icoană. De ce acel chip zugrăvit pe lemn, sticlă sau pe pereţii bisericilor este un obiect de cult în creştinismul ortodox şi catolic?
Tot în această ediţie aflăm că ora de religie în şcolile publice este susţinută de o Asociaţie nou înfiinţată, a părinţilor pentru ora de religie. Ce-şi propune Asociaţia ne spune jurnalista Liana Stanciu, preşedinta Asociaţiei Părinţilor pentru ora de religie.
Iar la final faceţi cunoştinţă cu Ioan Casian, un dobrogean care a întemeiat monahismul în creştinismul apusean.