Care mai de care - 24 septembrie 2011
Oameni deosebiți sunt peste tot în România. Important este să-i descoperim
24 Septembrie 2011, 16:01
Personajul din fotografia alăturată este actor, dramaturg, regizor, scenograf, scriitor, manager, prezentator, și... fermier. L-a jucat pe Eminescu, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul sau Dumnezeu, a avut roluri în filmele marilor regizori români, a experimentat cascadoriile, s-a implicat în viața socială a județului dar a crescut și vipere, capre, tutun sau nuci. Se umește Forin Aionițoaie și este unul dintre personajele rare ale județului Botoșani care își face timp liber "între timp" și care, indiferent cât de departe îl poartă valurile vieții, rămâne strâns legat de pământul copilăriei sale. Așa spune Gina Poenaru, autoarea interviului cu Florin Aionițoaie.
Săptămâna trecută s-a desfășurat la Brașov întâlnirea sașilor din Ardeal, un prilej tocmai bun de reportaj pentru colega mea, Alla Stâncaru Luncă. Tradițional întâlnirea avea loc la Biertan, în jud Sibiu, dar anul acesta s-au împlinit 800 de ani de când s-a format Țara Bârsei.
Avem și un interviu cu spumă. Cu spumă de cafea. În care cineva desenează. Și nu e Laura Bădiță. Ea înregistrează... interviul. De desenat în spuma cafelei se ocupă un adevărat artist, ba chiar un campion. Se numește Paul Ungureanu și, după spusele Laurei,... face o cafea...
Vorbim și despre George Enescu. Pentru că din Londra, corespondentul nostru Dan Vasiliu ne onorează cu un subiect legat de influența pe care marele compozitor a avut-o asupra unui scriitor britanic, a unui dirijor chinez, a unui pianist argentinian și-n fine, a unui tânăr compozitor norvegian, toți cei 4 necunoscându-se între ei.
Ediția de azi însă, începe cu un reportaj la Oktoberfest-ul românesc, de la București. S-a "jertfit" pentru ascultătorii noștri, Adrian Cristea. El a făcut față tuturor tentațiilor înspumate, indiferent că erau blonde sau brune. Ascultați emisiunea și vă veți convinge.