Un spectacol de teatru radiofonic, inspirat de viaţa şi opera Monicăi Lovinescu, va avea premiera sâmbătă, la Radio România Cultural
14 Noiembrie 2023, 18:23
Un spectacol de teatru radiofonic, inspirat de viaţa şi opera Monicăi Lovinescu şi care include fragmente audio din arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, va avea premiera sâmbătă, la Radio România Cultural. În rolurile principale - Maia Morgenstern şi Zoltan Octavian Butuc. Despre titlul acestui spectacol - "Între câine şi lup" - a vorbit la Radio România Cultural regizoarea Ilinca Stihi.
Ilinca Stihi: Este un spectacol care și-a găsit cu greu titlul. La un moment dat, foarte aproape de începutul înregistrărilor, m-am întors la o definiție dată de francezi apusului de soare și pe care ei o definesc ca fiind clipa "entre chien et loup", între câine și lup. Am decis să merg pe mâna acestui simbol. Mai mult decât atât, cred că este definitoriu și pentru locul Monicăi Lovinescu în deceniile regimului comunist, ea fiind într-adevăr, la Paris, între câine și lup, între prieteni și dușmani, o viață întreagă./RADOR RADIO ROMÂNIA//schelaru