Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Probă de Drum - BMW X7 M60i

Cel mai mare SUV din portofoliul BMW este modelul X7, sau Titanul pe 4 roți, un mini-hotel rulant, care nu doar că se mișcă, dar o face cu mult stil și putere.

Foto: Dan Creța

Articol de Dan Creța, 23 Septembrie 2024, 10:36

Cu siguranță, nu e genul de mașină care se strecoară timid prin trafic. Silueta masivă și grila frontală gigantică par să strige: „Uită-te la mine! Sunt un superstar!” O bestie impunătoare care pare sculptată direct dintr-o stâncă și așteaptă covorul roșu pe care să își facă intrarea. Și nu e doar un ”tanc” urban de mers la mall, pentru că mastodontul e pregătit și pentru trasee off-road.

Dar să trecem la partea cu adevărat importantă, adică la ce se află sub capota lui X7 în variantă M60i: un motor V8 de 4.4 litri twin-turbo care generează 523 de cai putere. 523 de cai!!! Și un cuplu motor de 750 Nm! Nu e de mirare că acest monstru de 2,7 tone poate accelera de la 0 la 100 km/h în numai 4.7 secunde. Și dacă te întrebi cum se simte să-l conduci, află că experiența e surprinzător de plăcută la drum lung. Sistemul de tracțiune integrală xDrive și suspensia pneumatică reglabilă fac din acest colos un dansator elegant pe șosele sinuoase. Sigur, nu încape pe orice loc de parcare, dar după ce demarezi și activezi modul Sport și mai ales Sport Plus nu-ți mai pasă. Ești la volanul unei nave-amiral care poate să răspundă la orice provocare rutieră, iar tu ești căpitanul. Și, odată instalat la bord, îți dai seama că de fapt adevărata poveste se întâmplă înăuntru.

Când intri în BMW X7 te simți imediat ca și cum ai fi teleportat într-un apartament de lux. Pielea, lemnul, metalul, toate sunt acolo ca să îți spună „relaxează-te, meriți asta”. Interiorul este spațios cât pentru o mică petrecere, cu locuri confortabile pentru șofer și încă 5 sau 6 pasageri. Scaunele sunt atât de confortabile și pline de setări și reglaje, cu funcții de încălzire, ventilație și fel de fel de masaje, încât pare că nu lipsește decât butonul de somn ușor. Spațiile pentru pahare îți pot încălzi sau răci băuturile, iar dacă îți place să controlezi totul, consola centrală cu cele două ecrane digitale uriașe îți oferă șansa să fii un maestru al tehnologiei. Sistemul iDrive 8.0 îți aduce navigație cu realitate augmentată, control vocal și integrare fără cusur cu Android Auto și Apple CarPlay. Sistemul audio Bowers & Wilkins cu 20 de difuzoare transformă mașina într-o sală de concerte. Practic, oriunde ai merge călătoria e cel puțin la fel de spectaculoasă ca destinația.

Din punctul de vedere al siguranței, nu sunt compromisuri și ai toate sistemele și dotările așteptate pe o mașină de acest calibru care se află în competiție cu alte SUV-uri premium ca Mercedes-Benz GLS-Class, Audi Q7 sau Volvo XC90 care au aproape aceleași dimensiuni ca BMW X, fiecare cu caracteristici unice și extrem de atractive. Sunt vehicule pentru cei care își doresc luxul și nu sunt interesați de eficiența consumului de combustibil. Cu un motor V8 atât de potent, consumul de benzină nu este punctul forte al X7 M60i care înghite vreo 13 litri la 100 km, dar să fim sinceri, dacă îți permiți acest bolid costisitor, cred că nu te deranjează prea mult cifrele de la pompă. În mod ironic, un sistem mild-hybrid de 48 de volți este prezent ca să îmbunătățească puțin eficiența, dar nici măcar el nu poate face minuni când apeși pedala până la podea. Însă asta înseamnă să trăiești luxul pe patru roți, să te bucuri de un motor care te poate propulsa în spațiu, în timp ce ai parte de un masaj relaxant, în deplină siguranță, înconjurat de cea mai avansată tehnologie auto. BMW X7 e mai mult decât o mașină, e o declarație de excelență, de la confort la performanță.

Etichete : proba de drum bmw x7 suv auto
În România au loc cel puţin 25.000 de atacuri cibernetice zilnic
Ştiinţă & Tehnologie 10 Decembrie 2024, 19:01

În România au loc cel puţin 25.000 de atacuri cibernetice zilnic

Ministrul digitalizării, Bogdan Ivan, a declarat la RRA că majoritatea nu au niciun efect pentru că există sisteme...

În România au loc cel puţin 25.000 de atacuri cibernetice zilnic
Probă de Drum - Mazda CX-80 PHEV
Ştiinţă & Tehnologie 09 Decembrie 2024, 11:45

Probă de Drum - Mazda CX-80 PHEV

Mazda CX-80, noul SUV de talie mare al producătorului din Hiroshima, a intrat pe piață cu ambiția de a redefini segmentul...

Probă de Drum - Mazda CX-80 PHEV
Dacia Duster. Maşina anului 2025 în România
Ştiinţă & Tehnologie 04 Decembrie 2024, 17:06

Dacia Duster. Maşina anului 2025 în România

Dacia Duster a fost desemnată „Masina Anului 2025 în România", în urma votului acordat de juriul Asociaţiei Presei Auto din...

Dacia Duster. Maşina anului 2025 în România
Ford lansează Puma Gen-E, primul automobil electric produs în România
Ştiinţă & Tehnologie 03 Decembrie 2024, 13:45

Ford lansează Puma Gen-E, primul automobil electric produs în România

Noua mașină poate fi deja comandată în România, dar şi în multe alte ţări.

Ford lansează Puma Gen-E, primul automobil electric produs în România
AUTO – PREMIERĂ MONDIALĂ la CRAIOVA
Ştiinţă & Tehnologie 03 Decembrie 2024, 12:25

AUTO – PREMIERĂ MONDIALĂ la CRAIOVA

Compania Ford Otosan a lansat modelul Puma Gen-E, primul automobil electric 100%, de serie, fabricat în ţara noastră, la...

AUTO – PREMIERĂ MONDIALĂ la CRAIOVA
Primul tratament pentru crizele de astm
Ştiinţă & Tehnologie 29 Noiembrie 2024, 10:31

Primul tratament pentru crizele de astm

O echipă de cercetători din Marea Britanie a descoperit primul tratament pentru crizele de astm, din ultimii 50 de ani.

Primul tratament pentru crizele de astm
Proba de drum - BMW 120d
Ştiinţă & Tehnologie 24 Noiembrie 2024, 07:08

Proba de drum - BMW 120d

BMW seria 1 este una dintre cele mai bune mașini compacte premium de pe piață. Un BMW mai mic, dar cu ambiții mari. E ca acel...

Proba de drum - BMW 120d
Probă de drum - Renault Symbioz E-Tech Full Hybrid 145 Iconic
Ştiinţă & Tehnologie 22 Noiembrie 2024, 20:33

Probă de drum - Renault Symbioz E-Tech Full Hybrid 145 Iconic

Francezii vor să fie prezenți pe tot terenul și nu ratează niciun segment sau vreo subclasă, astfel că au venit pe piață cu...

Probă de drum - Renault Symbioz E-Tech Full Hybrid 145 Iconic