Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Probă de Drum - BMW 520d Touring

Pentru cei cu familie mare și cu multe bagaje, industria auto a venit mereu cu soluții potrivite, așa cum este și cazul noului BMW seria 5 Touring.

Foto: Dan Creța

Articol de Dan Creța, 02 Decembrie 2020, 16:51

Sunt sigur că toți câinii care în acest moment se lăfăie într-un BMW seria 5 Touring sunt fericiți, chiar și fără să stea cu capul scos pe fereastra cu limba fluturând în vânt. Cel mai mare dulău ar găsi loc destul pentru a se întinde sau pentru a da bucuros din coadă fără să deranjeze pe nimeni. E clar că spațiul interior nu e o problemă la această mașină, decât dacă ne gândim că acest lux presupune ca la exterior să avem de-a face cu niște dimensiuni greu de introdus într-un loc de parcare obișnuit. Situație în care asistentul de parcare integrat în sistemul mașinii te ajută cu linii directoare și imagini virtuale care transformă toată manevra într-o joacă de copii.

Rafinamentul tehnologic merge însă mult mai departe și e greu de cuprins pe parcursul unui drivetest. Până și cheia inteligentă a mașinii e o mică minune a tehnicii, probabil la fel de scumpă ca un telefon performant. Are o grămadă de funcții cu care poți comanda de la distanță, din casă, o mare parte din comenzile vehiculului iar display-ul color îți permite vizualizarea informațiilor esențiale ale mașinii. Însă, mai impresionant decât vastul spațiu interior și ansamblul de gadgeturi de la bord e felul în care această mașină plutește pe drum datorită suspensiilor adaptive cu control variabil ce absorb denivelările din asfalt, gurile de canal sau șinele de tramvai ca și cum n-ar fi.

O opțiune destul de scumpă pe care ai putea să dai banii degeaba dacă ai face cumva greșeala să dotezi mașina cu jante prea mari si anvelope run-flat pentru a face impresie vizuală în detrimentul confortului. Modelul testat 520d este propulsat de un diesel de 2 litri cu 190CP struniți minunat de o cutie automată cu 8 trepte care funcționează atât de subtil că nici nu simți când se schimbă vitezele.

Probabil că la un asemenea vehicul premium consumul de carburant nu e prea important dar să știți că motorul e surprinzător de frugal, nu poftește decât la 5 litri de motorină la suta de km. Cuplul de 400 Nm, direcția extrem de precisă și mai ales tracțiunea integrală xDrive m-au ajutat mult la întâlnirea cu prima zăpadă zilele trecute când bolidul a urcat aparent fără efort pe drumul spre Cota 1400 din Sinaia, unde bătea un vânt de nu-ți venea să dai niciun câine afară din mașină. Firește, câinii, ca și șoferii cu familie numeroasă, ar avea o misiune grea dacă ar trebui să aleagă între un BMW 520d Touring, un Audi A6 Avant, un Mercedes-Benz E-Class Estate sau un Volvo V90, toate break-uri ideale pentru croaziere rutiere cu zeci de bagaje. Dar să vă spun ce bunătăți am mai găsit în mașinăria bavareză din seria 5.

Scaune ca niște fotolii din piele cu reglaje multiple, cu încălzire, climatizare și masaj, arome de parfum și setări de ambianță pentru diferite stări de spirit, o izolare fonică ireală și un sistem audio de vis pentru o călătorie zen. Iar la exterior, grila emblematică BMW şi farurile cu laser conferă părţii frontale un caracter agresiv și dinamic. Seria 5 e definită în reclame ca o limuzină modernă și stilată din clasa business cu o notă de sportivitate elegantă și cu tehnologii inovatoare orientate spre viitor.

Dacă dai această aură la o parte și te decizi să intri în culise, te instalezi la volan și descoperi o dinamica de condus impresionantă, percepi calitate germană și confort suprem, simți încredere şi siguranță și, mai presus de toate, plăcerea maximă și dorința de a conduce fără oprire. Mai fericit ca tine, ar fi poate, doar un câine tolănit pe locurile din spate.

Aniversare Peugeot - 210 ani
Ştiinţă & Tehnologie 02 Noiembrie 2020, 16:15

Aniversare Peugeot - 210 ani

Pe 26 septembrie 2020, marca Peugeot, una dintre cele mai vechi mărci auto din lume, a celebrat 210 ani de curaj, pasiune și...

Aniversare Peugeot - 210 ani
Probă de Drum - MAZDA MX-30
Ştiinţă & Tehnologie 02 Noiembrie 2020, 11:07

Probă de Drum - MAZDA MX-30

Printre cele mai noi modele electrice apărute pe piața de la noi se numără și Mazda MX-30, primul autoturism complet electric...

Probă de Drum - MAZDA MX-30
 Probă de Drum - BMW X5
Ştiinţă & Tehnologie 26 Octombrie 2020, 16:25

Probă de Drum - BMW X5

BMW X5 plug-in hybrid și inteligența artificială

Probă de Drum - BMW X5
Ştiinţă & Tehnologie 13 Octombrie 2020, 15:49

Probă de Drum – Peugeot 2008

După o primă generație de succes, constructorul francez Peugeot propune acum și a doua generație a SUV-ului 2008.

Probă de Drum – Peugeot 2008
Ştiinţă & Tehnologie 25 Septembrie 2020, 19:37

Fabricat în România - Ford Puma

Cel mai puternic automobil de serie din Romania s-a lansat în premieră mondială la uzina Ford din Craiova.

Fabricat în România - Ford Puma
Ştiinţă & Tehnologie 22 Septembrie 2020, 15:38

Probă de Drum - Mazda CX-30 Plus G150

Toți producătorii auto încearcă să facă motorizările mai eficiente, să scadă emisiile de noxe și consumul de carburant, dar...

Probă de Drum - Mazda CX-30 Plus G150
Probă de drum - Renault Rafale E-Tech full-hybrid
Ştiinţă & Tehnologie 21 Decembrie 2024, 13:58

Probă de drum - Renault Rafale E-Tech full-hybrid

În plină expansiune a modelelor chinezești, Renault răspunde cu un autoturism premium cu alură de SUV-coupé, care se bazează...

Probă de drum - Renault Rafale E-Tech full-hybrid
Probă de Drum – Citroen C3
Ştiinţă & Tehnologie 16 Decembrie 2024, 10:10

Probă de Drum – Citroen C3

Constructorul francez Citroën a reînnoit în acest an un best-seller pe piața europeană, vândut în peste 1,5 milioane de...

Probă de Drum – Citroen C3