Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Infracţiunile informatice au ajuns "la cote de neignorat"

O operaţiune a poliţiei a destrămat marţi o reţea care a păgubit cu 11 milioane de euro mai multe companii româneşti şi internaţionale.

Infracţiunile informatice au ajuns "la cote de neignorat"

Articol de Mădălina Radu, 14 Decembrie 2010, 14:49

România este una dintre ţările cunoscute în lume pentru criminalitatea cibernetică.

Mulţi tineri români au reuşit, din curiozitate, din orgoliu sau pentru bani, să pătrundă în zone interzise ale internetului care găzduiesc informaţii secrete.

O operaţiune a poliţiei a destrămat marţi o reţea care a păgubit cu 11 milioane de euro mai multe companii româneşti şi internaţionale, chiar în ziua în care la Bucureşti este organizat în premieră un forum consacrat siguranţei spaţiului virtual.

Experţii prezenţi avertizează că infracţiunile informatice au ajuns la cote de neignorat.

Răspândirea rapidă şi lipsa graniţelor fizice sunt principalele condiţii care au dus la un adevărat fenomen global, care impune noi măsuri de securitate la toate nivelurile, de la marile sisteme informatice până la utilizatorul de rând.

Criminalitatea informatică este o temă de mare actualitate în ultima perioadă, alimentată de dezvoltarea reţelelor online şi de numărul tot mai mare de infracţiuni în acest domeniu.

Specialiştii români insistă pe nevoia de colaborare între instituţiile publice şi cele private şi de un schimb de experienţă permanent, pentru o mai bună combatare a criminalităţii informatice.

Secretarul de stat în ministerul justiţiei, Alina Vica, a susţinut marţi că nu doar instituţiile trebuie să se implice, ci şi cei care folosesc internetul pentru socializare şi divertisment, dând exemplul reţelei Facebook, un important instrument de socializare, dar şi o metodă de a afla informaţii care pot duce la golirea conturilor bancare sau la achiziţionarea unor bunuri.

"Oamenii au obiceiul, considerându-se protejaţi şi sub protecţia anonimatului, să ofere foarte multe informaţii, despre călătorii, despre locurile în care merg oameni pe care i-au întâlnit, uneori şi date de natură personală. Nu neapărat contul bancar este vizat.

"Facebook-ul poate fi la un moment dat periculos, dacă nu ştii să-l gestionezi într-o manieră potrivită, dar, în acelaşi timp, poate fi şi un lucru minunat - gândiţi-vă câte vieţi a oferit unor oameni", a declarat Alina Vica.

"Depinde cum îl priveşti şi cât de bine reuşeşti să te securizezi din punct de vedere profesional şi personal. Nu cred că este oportun, indiferent cât de bine cunoşti o persoană pe internet, să începi să-i oferi lucruri personale despre tine", a mai spus Alina Vica.

La rândul său, comisarul Constantin Bolboşanu, de la Direcţia de combatare a criminalităţii organizate din cadrul poliţiei române, a spus că infracţiunile informatice au o dinamică şi o evoluţie fantastică şi a pledat pentru pregătirea specială a celor care le investighează.

Constantin Bolboşanu este de părere că dezvoltarea internetului a generat nenumărate oportunităţi în domeniile social, cultural, politic, economic şi ştiinţific, făcându-le practic dependente de folosirea acestei tehnologii.

"Din păcate, trăim într-o lume în care mai degrabă se globalizează viciile, şi nu virtuţile, şi în care infracţiunile săvârşite prin intermediul internetului cunosc o dezvoltare fără precedent, accentuându-se caracterul transnaţional al acestora, de fapt, o caracteristică esenţială a acestui fenomen.

"Practic, nu mai există graniţe, distanţele dintre criminalii cibernetici şi victimele acestora dispărând, viteza şi anonimatul fiind caracteristici esenţiale ale acestui gen de criminalitate", spune Constantin Bolboşanu.

Reprezentanţii instituţiilor implicate în prevenirea şi în combaterea fraudelor pe internet consideră că este necesar ca cei care se ocupă cu investigarea şi judecarea acestor infracţiuni să se formeze continuu, dar atrag atenţia că toţi cei implicaţi ar trebui să deţină măcar cunoştinţe minime.

Securitatea reţelelor informatice

Utilizarea internetului şi a reţelelor informatice este tot mai răspândită în majoritatea domeniilor, de la administraţie şi afaceri până la bănci, educaţie sau transport, precizează redactorul România Actualităţi, Sergiu Şteţ.

Statele se pregătesc chiar pentru eventualitatea unor aşa-zise războaie cibernetice în care ar putea să le fie pusă în pericol siguranţa naţională prin atacarea infrastructurilor de telecomunicaţii, financiare sau energetice.

Astfel de atacuri au avut loc în ultimii ani asupra Estoniei şi a Georgiei.

Conform analizelor de securitate, astfel de atacuri ar putea fi declanşate de state sau de grupări teroriste.

Pe lângă acest tip de criminalitate informatică, există şi cea care vizează spionajul economico-industrial sau fraudele simple, prin care diverse persoane încearcă să obţină beneficii materiale.

Fraudele care vizează firmele sau persoanele particulare se bazează pe obţinerea unor date cu caracter personal şi secret.

Orice informaţie postată pe internet poate deveni, cu intenţie sau fără, accesibilă unor persoane neautorizate.

Cu ajutorul unor astfel de date, precum nume de utilizator, parole, cod numeric personal sau numere de cont, grupările criminale pot realiza fraude de milioane sau zeci de milioane de euro.

Printre măsurile care reduc vulnerabilitatea la fraudele informatice sunt utilizarea unor programe antivirus şi antispionaj cât mai moderne, dar şi oprirea calculatorului când acesta nu este utilizat.

În plus, recomandarea experţilor de securitate este să nu fie deschise documente transmise prin internet decât de la surse asupra a căror identitate nu există dubii.

Internetul face victime
Obiectiv, România 18 Noiembrie 2010, 18:03

Internetul face victime

Un spaniol a fost amendat după ce fiul său a postat o poză a unei adolescente dezbrăcată.

Internetul face victime
Probă de drum - Renault Rafale E-Tech full-hybrid
Ştiinţă & Tehnologie 21 Decembrie 2024, 13:58

Probă de drum - Renault Rafale E-Tech full-hybrid

În plină expansiune a modelelor chinezești, Renault răspunde cu un autoturism premium cu alură de SUV-coupé, care se bazează...

Probă de drum - Renault Rafale E-Tech full-hybrid
Probă de Drum – Citroen C3
Ştiinţă & Tehnologie 16 Decembrie 2024, 10:10

Probă de Drum – Citroen C3

Constructorul francez Citroën a reînnoit în acest an un best-seller pe piața europeană, vândut în peste 1,5 milioane de...

Probă de Drum – Citroen C3
Avansul tehnologiei, tot mai prezent în viaţa de zi cu zi
Ştiinţă & Tehnologie 14 Decembrie 2024, 14:23

Avansul tehnologiei, tot mai prezent în viaţa de zi cu zi

Cele mai importante companii din domeniul IT investesc sume de ordinul miliardelor de dolari în dezvoltarea mediului online.

Avansul tehnologiei, tot mai prezent în viaţa de zi cu zi
În România au loc cel puţin 25.000 de atacuri cibernetice zilnic
Ştiinţă & Tehnologie 10 Decembrie 2024, 19:01

În România au loc cel puţin 25.000 de atacuri cibernetice zilnic

Ministrul digitalizării, Bogdan Ivan, a declarat la RRA că majoritatea nu au niciun efect pentru că există sisteme...

În România au loc cel puţin 25.000 de atacuri cibernetice zilnic
Probă de Drum - Mazda CX-80 PHEV
Ştiinţă & Tehnologie 09 Decembrie 2024, 11:45

Probă de Drum - Mazda CX-80 PHEV

Mazda CX-80, noul SUV de talie mare al producătorului din Hiroshima, a intrat pe piață cu ambiția de a redefini segmentul...

Probă de Drum - Mazda CX-80 PHEV
Dacia Duster. Maşina anului 2025 în România
Ştiinţă & Tehnologie 04 Decembrie 2024, 17:06

Dacia Duster. Maşina anului 2025 în România

Dacia Duster a fost desemnată „Masina Anului 2025 în România", în urma votului acordat de juriul Asociaţiei Presei Auto din...

Dacia Duster. Maşina anului 2025 în România
Ford lansează Puma Gen-E, primul automobil electric produs în România
Ştiinţă & Tehnologie 03 Decembrie 2024, 13:45

Ford lansează Puma Gen-E, primul automobil electric produs în România

Noua mașină poate fi deja comandată în România, dar şi în multe alte ţări.

Ford lansează Puma Gen-E, primul automobil electric produs în România