UEFA Europa League: “Glory, Glory, Man United” se aude de două zile în București
Așa cum era de așteptat, suporterii englezi au început petrecerea înaintea meciului de joi seara. Aceștia s-au adunat la restaurantele din Centrul Vechi din București și au început să cânte pentru favoriții lor, semn că deja se simt excelent în Capitală
Articol de Robert Şişcă, 30 Ianuarie 2025, 09:17
Centrul istoric al Capitalei, miercuri 29 ianuarie 2025. Pe o vreme care amintește mai degrabă de primăvară, fanii celebrei echipe Man United se simt minunat în așteptarea duelului din această seară.
Primii suporteri au sosit la București încă de marți seară, iar alte aeronave charter i-au transportat și pe ceilalți. Unii din fanii englezi nu sunt pentru prima dată în capitală, dar am întâlnit și un suporter britanic sub acoperire, aflat în Romania și care transmite pentru BBC.
3.000 de suporteri englezi sunt așteptați diseară pe Arena Națională. Clubul din Manchester a solicitat inițial un număr dublu de tichete, însă regulamentele internaționale prevăd o cotă de doar 5 la sută din capacitatea stadionului pentru susținătorii echipei oaspete.
Așa cum se întâmplă cu marile branduri din fotbal, după Manchester United nu vin doar fani din Marea Britanie, ci și din țări limitrofe României, de unde concluzia că suporterii lui United ar fi putut umple singuri cel mai mare stadion al țării.
Pentru cine nu crede, un simplu drum prin Centrul Istoric a fost convingător: fanii lui “Glory, Glory, Man United” sunt deja de două zile la București.
Fanii lui United au pichetat aseară stabilimentul din Centrul Vechi pentru a-și aclama favoriții.
Cel mai ovationat om din echipă a fost, surprinzător, mijlocașul Casemiro, care deși a câștigat de mai multe ori Champions League cu Real Madrid, nu este folosit de actualul antrenor.
“Vreau un alt tip de fotbal”, repetă Ruben Amorim, de unde se extrage concluzia că veteranul Casemiro nu poate intra în sistemul cu care antrenorul portughez s-a evidențiat la Sporting Lisabona, adică 3-4-3.
Printre fanii din România ai lui United, veteranii își amintesc că și trupa lui Alex Ferguson, când a jucat contra lui Dinamo, a venit foarte târziu și a preferat să nu se antreneze la București. Atunci, pe vechiul 23 august, englezii s-au impus.
De fapt, statistica spune că Man United a bătut în România de fiecare dată. La cum arată FCSB, poate a venit timpul ca această istorie să se schimbe. Un precedent există: în decembrie 2012, pe Old Trafford, CFR Cluj a câștigat cu 1-0 contra lui Sir Alex. Atunci, succesul a fost inutil, întrucât CFR nu a intrat în optimile Champions.
O victorie a lui FCSB ne dă o certitudine: bucureștenii merg direct în optimi.