Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Sinteza etapei a doua a grupelor Ligii Campionilor

Aproape 50 de goluri au fost marcate, marți și miercuri, în Champions League.

Articol de Gabriel Bucur, 04 Octombrie 2018, 19:06

Cum reacționează sute de milioane de oameni amorțiți de rutina săptămânală, când li se oferă acel ceva care aprinde pasiuni pe cât de nevinovate, pe atât de dogoritoare?

Răspunsul se găsește în euforia rămasă după cele două seri de Liga Camponilor. Marți și miercuri, în cea de-a doua etapă din faza grupelor, cele 16 partide de fotbal au produs nu mai puțin de 49 de goluri, cu 4 în plus față de totalul din prima etapă.

Hoffenheim a ratat egalul cu Manchester City, acasă, pe stadionul cu o capacitate aproape cât populația micului orășel pe care îl reprezintă. Scor final 1-2, după ce emoțiile șeicului Mansour au fost stăvilite de golul marcat de David Silva, în minutul 87.

Young Boys Berna a trecut Alpii și a vizitat-o pe Juventus Torino, care nu i-a simțit lipsa nicio secundă lui Cristiano Ronaldo, suspendat o etapă, din cauza cartonașului roșu de la Valencia. Fără gol primit, „Bătrâna Doamnă” a mulțumit fiecare spectator din neîncăpătorul său stadion, grație triplei reușite de eroul argentinian cu chip de copil, Paulo Dybala.

Benfica Lisabona a demonstrat că poate câștiga un meci cu un om în minus, timp de o repriză, în deplasarea făcută la AEK Atena, scor 3-2.

Un alt meci cu echipe de talie medie, Olympique Lyon – Șahtior Donețk, 2-2, a consemnat revenirea gazdelor anesteziate de forma excelentă a fostului jucător al Gloriei Bistrița, Junior Moraes, marcatorul unei duble în Franța.

Trecem în revistă și celelalte egaluri de marți, 1-1 între Bayern Munchen și cea mai tânără echipă din Liga Campionilor, Ajax Amsterdam, cu o medie de vârstă de 23 de ani, și 0-0 pe Old Trafford, unde meciul dintre Manchester United și FC Valencia a început cu câteva minute mai târziu, din cauză că, ironia sorții, gazdele au rămas blocate cu autocarul în traficul infernal din oraș.

Fotbaliștii lui Jose Mourinho n-au mai gustat din prăjitura victoriei de 4 meciuri, în toate competițiile, motiv pentru presa din Insulă să continue editorialele plastice despre lipsa de scânteie de pe banca tehnică a „diavolilor”.

Asalt total însă pe Stadio Olimpico, unde AS Roma, cu Edin Djeko autor al unei triple, s-a impus cu 5-0 în fața cehilor de la Viktoria Plzen, echipa cu cea mai bătrână componență, cu o medie de 29 de ani.

Seara a adus și înfrângerea campioanei en titre, Real Madrid, cu 0-1, la Moscova, pe terenul lui ȚSKA. În memoria suporterilor de pe mapamond va rămâne lipsa de imaginație și fler din atacul „galacticilor”, în vreme ce în presa din România a persistat mai degrabă gâlceava din prelungiri.

Se poate ține evidența pe degetele de la o mână a cartonașelor galbene primite de portarul rus Igor Akinfeev. Din această privință, mulți au considerat un eveniment faptul că, marți, el a văzut de două ori galbenul din buzunarul arbitrului Ovidiu Hațegan, în ultimele secunde ale meciului.

Întorcându-ne la prestația slabă a madrilenilor, ușor-ușor, expiră gluma conform căreia Liga Campionilor este un turneu care adună cele mai bune 32 de echipe de pe continent, iar, la final, câștigă Real Madrid.

Spectacolul fotbalistic a continuat miercuri.

„Neymar e imens”, au titrat francezii de la L Equipe, după ce brazilianul a înscris 3 goluri în poarta sârbilor de la Steaua Roșie Belgrad, veniți la Paris cu teama de a nu primi prea multe. O frică justificată în fața super-puterii PSG, dat fiind că, până la urmă, tabela a arătat un scor de tenis: 6-1.

Neymar a devenit, astfel, cel mai bun marcator brazilian din istoria Ligii Campionilor, cu 30 de goluri, la egalitate cu Kaka.

Dar peste Neymar, lăudat în presa din Hexagon, este Messi, lăudat în întreaga lume.

Pe stadionul Wembley, Tottenham – FC Barcelona s-a încheiat 2-4. Dublă Lionel, care este și golgheterul actualei ediții, cu 5 goluri. De altfel, Messi se simte extraordinar când joacă împoriva cluburilor din Anglia: cu 22 de goluri și 6 pase decisive.

Fostă glorie atât pentru Tottenham, cât și pentru FC Barcelona, pentru care a evoluat câte 3 ani, Garry Lineker a spus despre argentinian că „Atunci când îl urmăresc, sunt ameţit de lucrurile pe care le face pe teren, este ca şi cum ar urmări jocul de sus şi îl joacă în acelaşi timp”.

Însă poate și mai remarcabilă a fost prestația fundașului stânga blaugrana Jordi Alba, care a dat 3 pase de gol la Londra.

Lokomotiv Moscova – Schalke 04 s-a încheiat 0-1, FC Porto – Galatasaray 1-0, ambele cu goluri din cornere, iar Napoli – FC Liverpool 1-0. Dezamăgire vecină cu anxietatea pentru fanii cormoranilor, care, la finalul meciului, au tras linie și au concluzionat că finalista de anul trecut nu a putut să trimită măcar un șut pe spațiul porții napoletane.

„Dacă portarul a fost cel mai bun jucător al nostru e un semn rău și eu sunt responsabil. Au meritat victoria”, a declarat, după înfrângere, managerul lui Liverpool, Jurgen Klopp.

Atletico Madrid a obținut o victorie de antrenament, acasă, 3-1 contra lui Club Brugge. Dublă și pasă de gol Antoaine Griezmann. AS Monaco nu s-a regăsit pe Westfalenstadion, unde Borussia Dortmund a câștigat rece, cu 3-0, cu tot cu un penalty ratat de nemți. PSV Eindhven - Internazionale s-a decis cu bunăvoința eroului milanez Mauro Icardi, cel care a înscris golul de 2-1 cu care Inter conduce, alături de Barcelona, grupa B, cu câte 6 puncte.

În grupa A, tot cu maximum de puncte, sunt Borussia și Atletico. În grupa C, lider e Napoli, cu 4 puncte, atâtea câte au adunat, în grupa D, FC Porto și Schalke. Tot 4 puncte au Ajax și Bayern, care conduc ierarhia în grupa E, și Lyon, în grupa F. Surprinzător, ȚSKA Moscova e lider în grupa G, cu 4 puncte, în vreme ce Juventus Torino e pe primul loc în grupa H, cu 6 puncte.

După primele două etape din faza grupelor, statistica UEFA arată că cele mai fertile intervale în care au apărut goluri sunt cele dintre minutele 31 și 45 și 76-90.

Per total, s-au marcat 94 de goluri, ceea ce înseamnă circa 3 goluri pe meci sau un gol la 31 de minute, o performanță care mulțumește orice critic. Cele mai ofensive echipe sunt Paris Saint Germain și FC Barcelona, cu câte 8 goluri, în timp ce Young Boys Berna, Lokomotiv Moscova și FC Valencia nu au simțit încă pe propria piele acest fior.

Croatul Marcelo Brozovic a alergat pentru Inter Milano, în cele două meciuri de Champions League, nu mai puțin de 25 de kilometri, recordul actualei ediții. La capitolul indisciplină, fotbalistul cu cele mai multe faulturi comise este Nabil Fekir, de la Lyon, iar cel mai faultat este, evident, Neymar. Echipele cu cele mai multe cartonașe galbene văzute sunt Valencia și ȚSKA Moscova, cu câte 9, iar cele mai multe cornere obținute, 22, au AS Roma și Real Madrid. Încheiem periplul prin lumea statisticii din Liga Campionilor cu cele mai multe șuturi trimise pe poartă, 22, PSG, și cele mai multe pase, 1.498, FC Barcelona, urmată imediat nu de Manchester City a lui Guardiola, ci de Napoli, cu 1.491 de pase.

Simona Halep a abandonat în primul tur al turneului de la Beijing
Sport 30 Septembrie 2018, 22:31

Simona Halep a abandonat în primul tur al turneului de la Beijing

Zi nefastă pentru românce, pe tabloul de simplu al Openului Chinei.

Simona Halep a abandonat în primul tur al turneului de la Beijing
EuroCup: U-BT Cluj-Napoca-Turk Telekom 94-81
Sport 21 Ianuarie 2025, 23:35

EuroCup: U-BT Cluj-Napoca-Turk Telekom 94-81

În EuroCup la baschet masculin, U-BT Cluj-Napoca a învins-o pe Turk Telekom Ankara, cu scorul de 94-81. Datorită...

EuroCup: U-BT Cluj-Napoca-Turk Telekom 94-81
Baschet. Nou succes pentru Dinamo în arena continentală
Sport 21 Ianuarie 2025, 21:30

Baschet. Nou succes pentru Dinamo în arena continentală

Echipa de baschet masculin Dinamo Bucureşti a învins marţi, în deplasare, formaţia Keila Coolbet, scor 92-86 (54-34), în al...

Baschet. Nou succes pentru Dinamo în arena continentală
Novak Djokovic, în semifinale la Australian Open, după ce l-a învins  în patru seturi pe Carlos Alcaraz
Sport 21 Ianuarie 2025, 16:00

Novak Djokovic, în semifinale la Australian Open, după ce l-a învins în patru seturi pe Carlos Alcaraz

Novak Djokovic, locul 7 ATP, s-a calificat, marți, în semifinale la Australian Open, după ce a trecut de spaniolul Carlos...

Novak Djokovic, în semifinale la Australian Open, după ce l-a învins în patru seturi pe Carlos Alcaraz
Europa League: arbitru slovac la Qarabag - FCSB
Sport 21 Ianuarie 2025, 15:27

Europa League: arbitru slovac la Qarabag - FCSB

UEFA a anunțat că la meciul Qarabag - FCSB din Europa League va oficia o brigadă de arbitri din Slovacia, care îl va avea la...

Europa League: arbitru slovac la Qarabag - FCSB
AO: Gabriela Ruse eliminată în sferturile de finală la dublu femin
Sport 21 Ianuarie 2025, 14:40

AO: Gabriela Ruse eliminată în sferturile de finală la dublu femin

UPDATE: Sabalenka câștigă în sferturi, iar Djokovic îl întâlnește pe Alcaraz. Gabriela Ruse și Marta Kostiuk din Ucraina au...

AO: Gabriela Ruse eliminată în sferturile de finală la dublu femin
CSM Bucureşti - SCM Râmnicu Vâlcea, capul de afiş al optimilor Cupei României la handbal feminin
Sport 21 Ianuarie 2025, 13:33

CSM Bucureşti - SCM Râmnicu Vâlcea, capul de afiş al optimilor Cupei României la handbal feminin

La sediul Federaţiei Române de Handbal a avut loc, marți , tragerea la sorţi a meciurilor din optimile de finală. Cap de afiș...

CSM Bucureşti - SCM Râmnicu Vâlcea, capul de afiş al optimilor Cupei României la handbal feminin
EXCLUSIV Mani Gyenes: Vreau să concurez cu o mașină la Raliul Dakar
Sport 21 Ianuarie 2025, 08:16

EXCLUSIV Mani Gyenes: Vreau să concurez cu o mașină la Raliul Dakar

Emanuel Gyenes a mărturisit că a avut parte de cea mai emoționantă primire, la aterizarea în țară, din toți cei 15 ani de...

EXCLUSIV Mani Gyenes: Vreau să concurez cu o mașină la Raliul Dakar