Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Romanul Horia Tecău, pe podium la Australian Open

Tenismenul român Horia Tecău şi americanca Bethanie Mattek-Sands au câştigat, duminică, proba de dublu mixt la tenis la Australian Open, primul Grand Slam al anului.

Romanul Horia Tecău, pe podium la Australian Open
Tenismenul român Horia Tecău şi americanca Bethanie Mattek-Sands. Foto: AP.

Articol de Ioana Dogaru, 29 Ianuarie 2012, 10:03

Tenismenul român Horia Tecău şi americanca Bethanie Mattek-Sands, cap de serie numărul 8, au câştigat, duminică, proba de dublu mixt la Australian Open, primul Grand Slam al anului, după victoria în faţa perechii Elena Vesnina/Leander Paes (Rusia/India), favoriţii 5, scor 6-3, 5-7, 10-3.

Horia Tecău şi americanca Bethanie Mattek-Sands au câştigat amândoi pentru prima oară Grand Slam.

Tecău a mai fost de două ori într-o finală de turneu de Grand Slam, în 2010 şi 2011, la Wimbledon, la dublu masculin, alături de suedezul Robert Linstedt.

Prezenţa lui Horia Tecău în finala unui turneu de dublu mixt a fost prima a unui român din 1979.

Ultimii români ce au disputat o finală de Grand Slam au fost Virginia Ruzici şi Ion Ţiriac, care în 1979 pierdeau în ultimul act al turneului de la Roland Garros.

Ilie Năstase are în palmares două titluri la două la dublu mixt, ambele la Wimbledon, cu jucătoarea americană Rosemary Casals, în 1970 şi 1972.

Australian Open

Australian Open este unul dintre cele 4 turnee de Grand Şlem (turneele de prim rang din circuitele de tenis masculin, ATP şi feminin, WTA), desfăşurat începând cu 1905.

Suprafaţa de joc este Rebound Ace (ciment sau asfalt acoperit cu cauciuc şi fibră de sticlă).

Turneul se desfăşoară în luna ianuarie (fiind astfel primul din seria celor de Grand Şlem pe parcursul sezonului), pe durata a două săptămâni, fiind găzduit de complexul "Melbourne Park”, de la Melbourne (în trecut s-a desfăşurat la Complexul Kooyong din Melbourne, suprafaţa de joc fiind iarba).

Principalele arene ale complexului sunt Rod Laver Arena, cu o capacitate de 14.820 de locuri şi Hisense Arena cu o capacitate maximă de 11 mii de locuri.

Horia Tecău

Horia Tecău s-a născut la 19 ianuarie 1985, în Braşov şi este un jucător profesionist de tenis de câmp.

Ocupă poziţia a 15-a în clasamentul mondial ATP al jucătorilor de dublu. Este component al lotului naţional de Cupa Davis al României.

La vârsta de 14 ani s-a clasat pe locul I la dublu, împreună cu Florin Mergea, la europenele pentru juniori de la San Remo.

În competiţiile de juniori la dublu, a fost, împreună cu Florin Mergea, în 2002, campion la Wimbledon şi finalist la Australian Open.

În 2006 finalist la dublu, alături de mexicanul Bruno Echagaray, la turneul challenger de la Puebla, Mexic, finalist la dublu, alături de Florin Mergea, la challenger-ul de la Mamaia, finalist la dublu, alături de americanul Nick Monroe, la challenger-ul de la Manta, Ecuador.

2010 a fost un an foarte bun pentru Tecău. Românul a început cu primul său titlu la dublu, chiar în luna ianuarie, când alături de neo-zeelandezul Marcus Daniell a câştigat turneul de la Auckland.

A urmat un parteneriat de succes cu suedezul Robert Lindstedt, alături de care a triumfat în turneele de la Casablanca şi 's-Hertogenbosch.

La Wimbledon, Tecău a ajuns din nou în finală, la opt ani după succesul de la juniori.

A făcut pereche cu acelaşi Lindstedt, cei doi jucând cu trofeul pe masă, dar fiind învinşi în trei seturi de perechea alcătuită din Jürgen Melzer şi Philipp Petzschner.

Tecău a continuat în startului anului 2011 parteneriatul cu Lindstedt, cei doi ajungând la începutul lunii ianuarie în finala turneului de la Brisbane, în care au abandonat, din cauza unei accidentări la gambă a suedezului.

Problemele medicale ale scandinavului i-au împiedicat pe cei doi să-şi apere trofeul în turneul de la Auckland.

La primul Grand Şlem al anului, la Melbourne, pereche Tecău-Lindstedt a fost desemnată cap de serie numărul 11, dar cei doi au abandonat în primul tur, din cauza aceleiaşi accidentări a suedezului. După acest turneu, Lindstedt a luat o pauză mai lungă pentru a se recupera.

Cu un nou partener, belgianul Dick Norman, Tecău a luat startul în turneul de la Zagreb, cei doi câștigând finala în faţa perechii desemnate cap de serie numărul unu, alcătuită din spaniolii Marcel Granollers şi Marc López.

Wimbledon

Turneul de tenis de la Wimbledon (The Championships, Wimbledon) este cel mai vechi şi mai prestigios dintre cele 4 turnee de Mare Şlem (turneele de prim rang din circuitele de tenis masculin, ATP şi feminin, WTA), fiind singurul dintre cele patru care se desfăşoară pe aceeaşi suprafaţă ca la început, iarba.

Este găzduit de All England Lawn Tennis and Croquet Club din Londra, în Marea Britanie.

Este al treilea ca ordine pe parcursul anului, dupa Australian Open şi Roland Garros. Prima ediţie a avut loc în 1877.

Tecău şi Lindstedt, în sferturile turneului de la Beijing
Sport 05 Octombrie 2011, 10:47

Tecău şi Lindstedt, în sferturile turneului de la Beijing

Echipa de dublu formată din Horia Tecău şi Robert Lindstedt va juca sferturile de finală ale probei de dublu ale turneului de...

Tecău şi Lindstedt, în sferturile turneului de la Beijing
Superliga: FCSB - CFR Cluj 3-2, în etapa a 5-a din Play-off
Sport 21 Aprilie 2025, 02:09

Superliga: FCSB - CFR Cluj 3-2, în etapa a 5-a din Play-off

FCSB a învins-o pe CFR Cluj cu 3-2, pe Arena Națională, în derby-ul etapei a 5-a din Play-off-ul Superligii de fotbal....

Superliga: FCSB - CFR Cluj 3-2, în etapa a 5-a din Play-off
Haltere: Luis Manuel Lauret  a cucerit două medalii de bronz la Europene
Sport 20 Aprilie 2025, 20:24

Haltere: Luis Manuel Lauret a cucerit două medalii de bronz la Europene

La Campionatele Europene de Haltere de la Chișinău ultimul sportiv din delegația României, cubanezul naturalizat Luis Manuel...

Haltere: Luis Manuel Lauret a cucerit două medalii de bronz la Europene
Superliga. Poli Iași s-a impus cu 3-0 în duelul cu FC Botoșani
Sport 20 Aprilie 2025, 20:12

Superliga. Poli Iași s-a impus cu 3-0 în duelul cu FC Botoșani

Poli Iași a obținut cea mai clară victorie în derbiul Moldovei

Superliga. Poli Iași s-a impus cu 3-0 în duelul cu FC Botoșani
Tenis: Elina Svitolina a câştigat turneul de la Rouen
Sport 20 Aprilie 2025, 19:51

Tenis: Elina Svitolina a câştigat turneul de la Rouen

Elina Svitolina a învins-o, duminică, cu 6-4, 7-6 (8) pe sportiva sârbă Olga Danilovic, în finala turneului WTA 250 de la Rouen.

Tenis: Elina Svitolina a câştigat turneul de la Rouen
ATP: Zverev, campion la Munchen
Sport 20 Aprilie 2025, 17:27

ATP: Zverev, campion la Munchen

Germanul Alexander Zverev a câștigat turneul ATP 500 de la Munchen. Pe zgura din Bavaria, Zverev l-a învins...

ATP: Zverev, campion la Munchen
Handbal: CSM București câștigă primul meci cu Team Esbjerg
Sport 20 Aprilie 2025, 16:27

Handbal: CSM București câștigă primul meci cu Team Esbjerg

În sferturile de finală ale Ligii Campionilor la handbal feminin, CSM București a reușit să câștige primul meci din dubla cu...

Handbal: CSM București câștigă primul meci cu Team Esbjerg
FCSB- CFR Cluj  ora 20.00 este meciul zilei in Superliga!
Sport 20 Aprilie 2025, 09:44

FCSB- CFR Cluj ora 20.00 este meciul zilei in Superliga!

FCSB și CFR Cluj, două dintre pretendentele la titlul de campioană, se întâlnesc în etapa a 5-a din play-off. Iar disputa de...

FCSB- CFR Cluj ora 20.00 este meciul zilei in Superliga!